Padova, oraşul arhitectural împânzit de catedrale impunătoare Gândul că te-ai putea afla pentru câteva zile pe meleaguri unde civilizaţia atinge cote maxime te face să te întrebi dacă eşti pregătit pentru o astfel de provocare. Nu în fiecare zi avem ocazia să păşim pe meleaguri sfinte, în oraşe care poartă un blazon pe cât de simplu pe atât de indescifrabil: oraşe ale spiritualităţii. Pentru mii de români, meleagurile străinătăţii sunt înţelese doar ca un simplu "cămin", unde se încearcă îmbunătăţirea condiţiilor de trai, fără alte conotaţii, însă pentru o altă categorie de persoane, civilizaţia din ţările europene, precum şi spiritualitatea, sunt tratate în profunzime, probabil, uneori ca şi mijloace de îndepărtare de grijile cotidiene. De curând, la invitaţia Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea, am avut ocazia de a păşi, pentru prima dată, în Padova. Pentru patru zile, toate simţurile au funcţionat doar pentru a înţelege şi asimila o lume aparte, cunoscută, până de curând, doar virtual. Padova - oraş al spiritualităţii Indiferent unde te hotărăşti să-ţi îndrepţi paşii, acel loc va avea o însemnătate aparte pentru cel ce ajunge la el. După un itinerar cu o durată de peste 1.000 de km, cu o autostradă care părea nesfârşită, cu zeci de tuneluri şi viaducte, drumul nostru s-a oprit în capitala celui mai mare tezaur cultural din lume, şi anume Italia. Curăţenia şi ordinea pot fi întrezărite la fiecare centimetru al acestui tărâm. Civilizaţia unde am poposit este una aparte şi parcă te îndeamnă să o cunoşti şi să îi înţelegi dedesubturile. Prima localitate care este vizitată de mii de pelerini şi turişti anual nu este alta decât Padova, o provincie în nordul Italiei. Una dintre cele mai vestite atracţii turistice ale oraşului este Bazilica "Sfântului Anton". De asemenea, Padova se poate mândri cu cea mai veche grădină botanică din Europa, înfiinţată în anul 1545. Acest obiectiv a fost inclus de Unesco pe lista patrimoniului universal. Mai mult, oricine poposeşte în Padova are ocazia să cunoască unele puncte de interes pastoral, social şi istoric, cum ar fi: Opera de Providenţă a Sfântului Anton din Sarmeola, un loc în care sunt îngrijite şi trăiesc aproximativ 600 de persoane care suferă diferite handicapuri psiho-motorii, aşezământ aflat sub oblăduirea Diecezei de Padova; Catedrala din Padova şi Baptisteriul; Muzeul diecezan; mănăstirea benedictină "Sf. Giustina"; şi Bazilica "Sfântului Anton de Padova". Pe aceasta din urmă şi multe alte opere de artă le-am vizitat şi noi. Biserica San Antonio di Padova - tezaurul oraşului Cu o oarecare sfială, dar şi o dorinţă de nestăpânit, paşii mi s-au îndreptat către ceea ce s-ar putea numi într-un cuvânt tezaurul de artă şi cultură al Padovei şi implicit al Italiei. În ciuda faptului că am poposit la Catedrala "Sfântul Anton" (The Basilica of Saint Anthony), care adăposteşte moaştele Sfântului Anton de Padova, într-o zi de joi, taman în mijlocul săptămânii, pelerini şi turişti au fost cu sutele. De cum o priveşti, îţi dai seama de faptul că imaginea care ţi se creionează nu poate fi redată în prea multe cuvinte. O catedrală de mărimi impresionante, de o valoare culturală şi arhitecturală incontestabilă. Fiind unul dintre cele mai importante monumente istorice din oraşul Padova, catedrala "Sf. Anton" este una dintre operele de artă considerată o reală comoară a lumii spirituale. A fost construită în secolul al XIII -lea, fiind dedicată sfântului Anton de Padova. Intrând în lăcaşul de cult de dimensiuni impresionante, te simţi ca o fiinţă redată la dimensiuni minimale, o suflare divină răsfrângându-şi toată atenţia asupra ta. Arhitectura catedralei are influenţe veneţiene, gotice, atât în ornamentele sculptate în marmură, cât şi în "desenul" lor, care le dă o frumuseţe aparte. Totodată, cupolele masive şi ornamentele situate pe faţada bisericii îi dau acesteia un aer oriental, interiorul catedralei fiind decorat în stil bizantin, decoraţii din care se detaşează, prin măiestria artistică, o serie de lucrări ale lui Donatello (pictor şi sculptor padovian). Sfântul Anton - ocrotitorul săracilor Pelerinii nu mai contenesc să vină la Padova. Vin răzleţi, vin în grupuri, vin să ceară, vin să mulţumească. Bazilica Sfântului e un centru mondial de pelerinaje. În jurul mormântului său, ard mereu candele şi lumânări aprinse de recunoştinţa credincioşilor. Pe pereţii bisericii stau atârnate mii şi mii de ex-voturi, lăsate de cei care au fost ajutaţi. Fiecare pelerin, respectiv turist care poposeşte în Catedrala "Sf. Anton de Padova" face, îndrumat de călugării prezenţi în incinta Bisericii, itinerariul obişnuit: un tur al catedralei şi în cele din urmă o rugăciune pentru alinarea suferinţelor la altarul unde se găsesc moaştele Sf. Anton. Pe unul dintre pereţii interiori ai bisericii stau mărturie scrisorile şi fotografiile a sute de pelerini sau turişti care au fost în catedrală pentru a cere ajutorul sfântului, iar ca urmare a împlinirii rugăciunii, respectiv a dorinţei adresate Sf. Anton, au revenit, de data aceasta în semn de mulţumire. Sfântul Anton s-a născut la 15 august 1195, în Lisabona, dintr-o familie coborâtoare din nobila viţă a Bouillonilor. Tatăl său se chema Martin de Bouillon, om de vază la curte, ministru şi vistiernic regesc, dar mai presus de toate, un bun creştin. Mama sa a fost Maria Tereza Treveira, nobilă şi ea de sânge, dar şi mai nobilă prin virtute. La botez a primit numele de Ferdinand, însă când a întrat în Cinul Franciscan, şi l-a schimbat în acela de Anton. Sub ochii veghetori ai părinţilor, Ferdinand a crescut, fiind un copil curat la suflet şi la trup, ca şi crinul alb din grădina cerului. Îi plăcea rugăciunea şi petrecea bucuros ceasuri întregi, zilnic, în casa Domnului, închinându-se cu credinţă şi slujind preoţilor la sfântul altar. Avea o minte ageră, pătrundea uşor orice adevăr, de aceea de timpuriu s-a apucat de învăţătură şi, ca să poată să se adâncească mai liber în ştiinţă, a intrat în seminarul catedralei - pe atunci singura şcoală superioară căutată. Inima lui cea bună, milostivă cu cei săraci, avea să se desăvârşească aici şi mai mult şi, prin virtuţile creştineşti deprinse, să se facă vrednic de daruri minunate suprafireşti. O moarte timpurie Ceea ce te frapează în interiorul bazilicii "Sf. Anton" este relicvarul îmbrăcat în aur şi bătut în pietre scumpe unde este ţinută limba Sfântului Anton. Însă, în interiorul bazilicii, mai găseşti şi un portret al sfântului care îţi dezvăluie un înger de statură mijlocie, brunet şi delicat. Faţa îi este rotundă şi plinuţă, ceea ce îl făce să pară mai tânăr decât era. Ochii sunt negri şi vioi, fruntea înaltă, serioasă şi toată înfăţişarea lui este veselă, îngerească şi atrăgătoare. Călugării care sunt în catedrală spun că Sfântul Anton s-a îmbolnăvit de hidropizie, plecând spre cele veşnice la vârsta de 36 de ani. Chiliuţa în care s-a întâmplat fericita sa moarte mai stă şi astăzi în picioare şi e încorporată în biserica ce se cheamă Arcella, din apropierea oraşului Padova. Vestea morţii lui a fost răspândită de o mulţime de copii, care începură a striga "a murit sfântul", iar după cinci zile a fost dus şi înmormântat în oraş cu mare alai. Sicriul cu moaştele sfântului a fost în ziua aceea izvor de vindecări. Toţi orbii, şchiopii şi cei ce sufereau de alte boli s-au vindecat numai atingând sicriul sfântului. În anul 1263, când se termină construcţia bazilicii, clădită în cinstea lui în Padova, i s-au transportat moaştele sub altarul din capela închinată lui. Cu acest prilej, Dumnezeu a arătat cât de mult i-a plăcut serviciul ce Sfântul Anton l-a făcut sufletelor prin predicare, căci deschizându-se sicriul i s-a găsit limba vie şi frumoasă ca şi la un om viu, pe când restul trupului era cenuşă. Piaţa Sfântă - prospeţime şi curăţenie desăvârşită Ieşind din catedrala "Sfântul Anton", mult mai uşuraţi sufleteşte decât atunci când am intrat, următoarele obiective pe care le-am vizitat au fost Biserica "Santa Giustina", respectiv Piaţa Sfântă. Basilica "Santa Giustina", care adăposteşte moaştele Sf. Evanghelist Luca, prezintă aceleaşi mărimi impresionante pe care le-am putut constata la Catedrala "Sf. Anton". Potrivit izvoarelor scrise la sfârşitul secolului al doilea d. Hr., Sf. Luca din Siria, născut în Antiohia, de profesie medic, a fost discipol al apostolilor, iar mai târziu, ucenic şi însoţitor al Sf. Apostol Pavel, slujind pe Dumnezeu cu dragoste şi fără de păcat. Apoi, fără să fi avut vreodată soţie sau copii, a murit la vârsta de 74 de ani. În 1998, când experţii şi călugării de la "Sf. Giustina" au îndepărtat de pe sicriul cenuşiu sigiliile vechi de sute de ani, au găsit oasele unui schelet complet (fără craniu), protejat de un giulgiu de pânză albă, transparentă, urme vegetale ale florilor lăsate probabil de credincioşi, un castron de ceramică, câteva recipiente mici conţinând pergamente şi monede foarte vechi. Tot în sicriu se mai aflau o lespede şi o placă ce atestau recunoaşterea moaştelor făcută în 1463 şi 1562. Liniştea monumentală din interiorul catedralei te face să reflectezi asupra vieţii mult prea agitate pe care o avem, şi care, odată cu intrarea în aceste lăcaşe de cult, te face să devii, parcă, o altă persoană, împăcată cu tine însăţi, cu o gândire ceva mai limpede. Afară, nenumăratele statui, care înconjoară un mic lac artificial, dau Pieţei Sfinte, ultimul obiectiv trecut în agenda noastră, un aer de prospeţime şi de curăţenie. O statuie deosebită, ecvestră, nu poate să nu-ţi atragă atenţia prin linia ei desăvârşită. Este şi firesc să fie aşa, fiindcă afli, citind inscripţia de pe soclu, că s-a întruchipat în bronz din inspiraţia aceluiaşi Donatello. Fiind extrem de mulţumiţi de ceea ce am avut ocazia să vedem în oraşul Padova, dar şi oarecum înăbuşind o părere de rău că părăsim atât de repede unul dintre tezaurele culturale ale Italiei, pornim către o nouă destinaţie ceva mai exotică şi anume: Verona.