Papa sună adunarea!
Din curtea octogonală de unde ne-am luat rămas bun de la Laocoon, cel care a exercitat o atracţie deosebită asupra lui Michelangelo, am înaintat prin galeria candelabrelor, a tapiseriilor şi a hărţilor geografice spre Capela Sixtină într-un şir de oameni veniţi aici din toate colţurile pământului. Capela poartă numele Papei Sixtus al IV-lea de la Rovere care a construit-o între anii 1477-1480 după aceleaşi dimensiuni cu ale capelei din Templul lui Solomon, adică în jur de 13x40x40 m, lungimi ce corespund unităţilor de măsură evreieşti de 20x60x30 coţi. Papa a întreprins acest lucru pentru a demonstra la acea vreme că iudaismul şi creştinismul nu sunt în opoziţie şi în conflict, ci că al doilea nu este decât o continuare a primului. Papa a sunat adunarea celor mai mari artişti ai Italiei de la acea vreme pentru a picta pereţii capelei cu fresce care să povestească în imaginii vii eclatanta viaţă a lui Moise şi a lui Hristos, Geneza, Vechiul şi Noul Testament, Biblia cu Evangheliile sale. Între 1481 şi 1483 au răspuns chemării papale Botticelli, Perugino, Roselli şi Signorelli, care au reuşit de au lucrat împreună, unul alături de altul, uitând contradicţiile, inamiciţiile şi orgoliile, atât de fireşti la marii artişti, adunaţi acum de sacrul legământ de a închipui contemporanilor lor ce s-a întâmplat la începutul începuturilor. Ce uriaş şi înălţător moment pentru istoria artei italiene şi mondiale! Însă cel care a făcut dintr-un simplu tavan de capelă o boltă cerească a fost Michelangelo. Lucrarea a fost executată între 1508-1512. La început, artistul a refuzat, speriat de o atât de mare întreprindere. Apoi a acceptat această imensă provocare care avea să-l facă primul artist al secolului său!

Imensa Biblie pictată
O imensă Biblie pictată pe boltă apare în faţă ochilor mei uimiţi de toată această neasemuită: Dumnezeu desparte lumina de întuneric, crearea luminatorului zilei şi luminatorului nopţii, despărţirea uscatului de ape, crearea lui Adam cu spaţiul acela magic, unic şi tensionat dintre degetul arătător al dreptei lui Dumnezeu lângă degetul arătător de la mână stângă a lui Adam, crearea Evei, păcatul original, alungarea protopărinţilor noştri din Rai şi prăbuşirea lor pe pământ, sacrificiul lui Noe, potopul universal, beţia lui Noe. De o parte şi cealaltă a bolţii, se văd marii profeţi ai Vechiului Testament şi Sibilele păgâne care anunţaseră deja minunea naşterii lui Iisus. În nişte ancadramente, dedesubt, sunt reprezentaţi străbunii lui Hristos. Ezechiel este cel de-al treilea profet important al Bibliei. El a prevăzut căderea Ierusalimului şi reconstrucţia sa. În Capela Sixtină este reprezentat din profil, este bătrân şi fără dinţi, se poate vedea buza inferioară adâncită în gură. În mâna stângă ţine un sul cu profeţiile sale, iar anatomia mâinii sale drepte desfăcute este o operă în sine. În faţa lui, un copil cu trăsături delicate îi arată cerul şi calea mântuirii. Peste umărul stâng al profetului, în ochii speriaţi ai altui copil se poate citi groaza la auzul profeţiilor cumplite despre distrugerea Ierusalimului. După curăţarea acestui tablou, întreaga paletă de culori a apărut în toată strălucirea sa. În frescele Capelei Sixtine, nu este uitată antichitatea păgână. Sibila din Delfi, pe timpul împăratului August, după tradiţia creştină, a profeţit că a văzut o Fecioară născând un copil care va deveni regele universului întreg. Preoteasa din Delfi a fost prima sibilă pictată de Michelangelo în 1508, ea ţine un sul desfăcut cu profeţia sa, iar faţa sa este considerată a fi cea mai frumoasă figură feminină din toate cele pictate în Capela Sixtină.

"Şi Dumnezeu a făcut pe om, după chipul Său!"
Majoritatea turiştilor se uită într-o singură direcţie: în acea parte a bolţii Capelei Sixtine unde este reprezentată crearea omului, crearea lui Adam, cea mai cunoscută frescă din lume şi reprodusă cu frenezie, adesea, fără discernământ şi la infinit unde nici nu te gândeşti. Pe fundalul unui cer azuriu, Dumnezeu Tatăl, înconjurat de îngerii săi şi apăraţi parcă de o cochilie roşie care face să apară în contrast îmbrăcămintea Lui albă şi barba căruntă, întinde braţul drept binecuvântând lucrarea sa din lut însufleţit cu suflarea divină şi care reprezintă dumnezeirea din om, indiferent de nimicnicia trupească ori sufletească în care a decăzut.
Dar, deocamdată, aici, pe frescă, Adam este un tânăr puternic, cu un trup armonios, cu părul blond, sprijinindu-se pe mâna dreaptă şi întinzând braţul stâng sprijinit pe genunchiul său. Braţele Creatorului şi măruntei sale creaţii seamănă ca două picături de apă, semn că omul a fost făcut după chipul şi înfăţişarea Tatălui ceresc! Dumnezeu şi Adam din această frescă au fost obiectul a mii de descripţii şi de interpretări, dar nimeni nu poate reda emoţia puternică pe care ţi-o dă această imagine, în care Dumnezeu ne-a acordat nu numai frumuseţea chipului său, dar şi toată încrederea şi dragostea sa! Un tablou atât de simplu, dar mişcător totodată, pentru că lucrurile cele mai mari sunt în acelaşi timp atât de simple, de fireşti, de naturale, încât par puse acolo de la începutul veacurilor, de parcă bolta Capelei Sixtine s-ar crăpa şi am vedea tabloul sus în ceruri, deasupra Romei, deasupra Basilicii Vaticanului ! Iată puterea Artei! Nu mai puţin extraordinare sunt scenele păcatului original şi ale alungării din Rai ! Ce clar se văd imaginile de pe bolta Capelei Sixtine! Mi le-am imaginat şterse, întunecate sub patima Timpului neiertător! Pentru că vreme de cinci secole, singura sursă de lumină în Capela Sixtină a fost aceea a lumânărilor şi a lămpilor cu ulei de măslin. La fumul lumânărilor care s-a ridicat până la boltă s-a mai adăugat fumul cărbunilor aprinşi care încălzeau pe timpul iernii capela celebră. Apoi praful şi-a făcut el datoria de a acoperi lucrările ca un linţoliu nefast. Puţin câte puţin, strălucitoarele culori s-au adumbrit şi o ceaţă a început să ascundă frumuseţea detaliilor. Dar curăţarea frescelor nu a fost o chestiune uşoară! Înainte de eveniment, mai mulţi americani au defilat înaintea Ambasadei Italiei din Washington cu lozinci pe care scriau: "Opriţi distrugerea frescelor lui Michelangelo!" Nu numai că frescele marelui artist nu s-au distrus, dar au permis lumii întregi de a revedea, ca la începuturi, frumuseţea de negrăit a operei sale.

La Judecata de Apoi, Michelangelo s-a pictat pe pielea unui sfânt!
Naţiunile Unite au decretat Capela Sixtina "capodoperă artistică a lumii". Iar în această capodoperă, fresca uriaşă a Judecăţii de Apoi este un
"Memento mori" tulburător, care ne fascinează, dar ne şi cutremură, deopotrivă. Michelangelo a lucrat la fresca de pe peretele de lângă altar între anii 1536 şi 1541. Marea frescă de o compoziţie ideatică perfectă este considerată ca fiind opera maturităţii depline a marelui artist. Se poate remarca chiar şi o diferenţă de stil între lucrarea de pe boltă şi cea de pe perete! Pe boltă, artistul a pictat elemente arhitecturale pentru a delimita scenele biblice între ele. În tabloul Judecăţii de Apoi, orice împărţire dispare,opera este într-o strânsă unitate componistică, însuşi peretele pare a dispărea cu totul, pentru a vedea cerul judecăţii de pe urmă. Ai impresia că zidul nu mai există şi că asistăm pe viu la Judecata de Apoi, se vede cerul Romei spart înaintea noastră pentru evenimentul capital aşteptat de o omenire încrezătoare sau... îngrozită. Sub cheia de boltă a întregului ansamblu pictural, se poate observa Hristos în chip de Judecător Suprem, cu Sfântă Fecioară la dreapta Sa, în atitudine de implorare faţă de păcătoşi. Sfântul Laurenţiu se află la picioarele lui Iisus ţinând cu mâna stângă de scara pe care a fost ars de viu. Tot sub picioarele lui Iisus, mai la stânga, se află Sfântul Bartolomeu, apostolul care a fost jupuit de viu şi care îşi ţine pielea în mân stângă. Dar pe pielea sfântului ce se poate observa ? Însuşi autoportretul lui Michelangelo, care ţine în acest fel să se semneze într-un fel original şi care ţine să asiste în această postură umilă la Judecata de Apoi care va veni: de a fi o simplă zugrăveală pe o piele jupuită! Se recunoaşte pictorul după nasul său spart, întrucât Vasari, în opera sa despre vieţile artiştilor italieni, a relatat că, la vârsta de l5 ani, Michelangelo a fost lovit cu sălbăticie de un alt sculptor, care îl invidia pentru marele său talent şi de atunci nasul i-a rămas deformat pentru totdeauna.
În josul tabloului, în centru, îngerii cu trompete anunţă Judecată de Apoi, conform textului biblic şi atunci se declanşează... învierea din morţi a răposaţilor. Această resurecţie este generală pe tot cuprinsul pământului. Morţii învie şi zboară spre cerurile înalte spre a fi judecăţi. Cei păcătoşi sunt alungaţi în flăcările iadului prin gestul puternic al mâinii drepte a lui Iisus Judecătorul suprem, iar cei neîntinaţi vor urca spre grădinile verzi ale Raiului.

Dar unde s-au menţinut porţiunile de fresce înnegrite de trecerea timpului? Chiar în partea de jos, a tabloului, unde un fel de Charon, luntraşul Styxului, îi loveşte cu vâsla pe păcătoşi pentru a-i răsturna în Infern unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Porţiuni mai întunecate au fost rezervate şi părţii de jos a tabloului unde morţii ies din morminte, încep sa se ridice în picioare şi, în final, prind să zboare spre dreapta Judecată de Apoi. Lângă un astfel de tablou, te gândeşti numaidecât la nimicnicia vieţii noastre de pe pământ, supusă derizoriului şi ridicolului, în timp ce în urechi îţi răsună străvechiul imn biblic: "Deşertăciune a deşertăciunilor, toate sunt deşarte!"