SUFLETUL NEAMULUI LA EL ACASĂ A-ţi cinsti înaintaşii înseamnă a te cinsti pe tine însuţi. Înseamnă a ridica pe temelii trainice fiinţa neamului şi statura proprie. Înseamnă dăinuire şi creaţie în istorie. Adică, nu numai a şti de unde vii şi cine eşti, ci şi cine vei fi. Ca şi românii de pretutindeni, mai ales asemeni celor de la munte, din orice tainiţă a României, astfel de oameni aparte, împărtăşind mereu "taine cu străbunii" şi cinstindu-le mereu memoria, adăstând, la timpul impus, os peste os, pe Muntele Patriei, sunt şi săliştenii şi poenarii de Vaşcău, stânci tenace de inimă şi înţelepciune, izvoare de har şi bucurie, mâini ziditoare de continuitate şi dăinuire. Fapt dovedit şi duminecă, 13 iulie, când, cu mic-cu mare, alături de invitaţi de marcă din Oradea şi împrejurimi, s-au adunat la izvorul "Popasul lui Horea", pentru a aduce omagiul lor celui numit de călăii românilor din Apuseni "Rox Dacorum" - Nicola Ursu zis Horea din Albac. Istorie şi legendă Despre popasul lui Horea în poiana dintre actualele sate Sălişte de Vaşcău şi Poiana vorbesc mai multe poveşti cu iz de legendă. Nici un document istoric nu reţine evenimentul, nici eventuala "rută" spre Viana. Dar, păstrate din moşi-strămoşi şi mereu "îmbunătăţite", legendele vor fi conţinând şi un sâmbure de adevăr. Poate că, la ultimul său drum spre capitala Imperiului, Horea să fi trecut munţii şi să fi poposit, cu însoţitorii, "la poale de codru verde", lunca Săliştei fiind un bun loc pentru mas de o noapte. Dar, mult mai probabil este că Horea, la întoarcerea de la Viena, să fi poposit aici pentru o întâlnire cu oamenii din aceste aşezări, pentru a le transmite rezultatele întrevederii sale cu Iosif al II-lea, după cum, la fel de probabil, s-ar fi putut adăposti şi aici, înainte de a fi trădat şi prins. Că există legături sigure între Horea şi aceste locuri nu ne îndoim, având în vedere că partea dinspre Moţi a Bihorului a luat parte la Răscoala din 1784-1785. Cert este şi faptul că legendele nu se nasc oriunde şi oricum, ci doar "acolo unde se poate face, din ţânţar, armăsar". O sămânţă de adevăr există în toate "poveştile", mai ales când ele de-abia depăşesc două veacuri şi s-au putut transmite uşor unor generaţii foarte apropiate... Deschiderea serbării Primirea oaspeţilor s-a făcut la Şcoala Generală Sălişte de Vaşcău, de unde, în jurul orei 12, s-a făcut deplasarea, în coloană masivă, spre "Izvorul lui Horea". Trei deputaţi de Bihor, subprefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean, consilieri judeţeni şi locali, reprezentanţii Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Bihor, în frunte cu directorul, numeroşi dascăli din comuna Criştioru de Jos, dar şi de la Beiuş, Ştei şi Vaşcău, oameni politici de toate nuanţele, fii ai comunei veniţi din toate colţurile ţării au poposit în superba poiană a izvorului ultimului Rex Daciae, alături de peste o mie de localnici, toţi veniţi să cinstească marele luptător pentru drepturi sociale şi naţionale şi să se împărtăşească, în aceste vremuri încă tulburi, din duhul lui omenesc şi celest. Nu, oamenii nu s-au adunat la "Izvorul lui Horea" pentru "un mic şi o bere", ci pentru a-şi spune păsurile şi necazurile aleşilor lor şi oficialităţilor, care, gest nobil!, au ştiut să asculte şi să promită doar ce se poate realiza, au venit pentru a-şi bucura sufletul cu cântecele neamului, cu amintirea unor vremuri ceva-ceva mai eroice, mai pline de demnitate. La ora 13, un sobor de preoţi din comună a oficiat slujba de pomenire a Martirului tras pe roată, iar primarul comunei, directoarea şcolii din Sălişte şi prof. univ. dr. Mihai Drecin au evocat figura Nemuritorului din Albac şi momentul răscoalei condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, de la izbucnirea căreia se vor împlini, în această toamnă, 219 ani. Nu s-au rostit cuvinte de circumstanţă, chiar dacă n-a lipsit patosul şi o doză de nostalgie, bine temperate însă... Un regal folcloric Marea bucurie a serbării de la "Izvorul lui Horea" a constituit-o, pentru majoritatea absolută a participanţilor, reîntâlnirea cu Ansambul Folcloric "Crişana", ai cărui solişti, dansatori şi orchestră, în ciuda ploii torenţiale care n-a contenit câteva ore, s-au întrecut pe sine, oferind un adevărat regal sutelor de spectatori care s-au adăpostit sub umbrele sau sub coviltirul tarabelor, fredonând sau chiar cântând, alături de profesioniştii orădeni, străbunele cântece ale neamului - doine, cântece de joc şi de petrecere, balade - sau au bătut ritmurile dansurilor din diferite regiuni ale ţării, mândri că - în acele clipe - au adus un strop de eternitate şi de paradisiacă stare pe pământ. Şi cum să nu trăieşti la cote înalte plinătatea vieţii, când ei îi dau glas interpreţi măieştri, precum Cornel Borza şi Voichiţa Mihoc, Cornelia Covaciu şi Leontin Ciucur, Luminiţa Tomuţa şi Felicia Costin, Viorica Bradea sau, la vioară cu goarnă, George Rada-jr.?!... Când orchestra se ia la întrecere cu muzica naturii, sub bagheta lui Aurel Moţ?... Când coregrafia dansului poartă amprenta lui Florea Crişu?... Cântecul lor, dansul lor, trăirile lor au concurat sublimele plângeri şi triluri ale ploii în frunzarele pădurilor de fag, ajungând până la sufletul lui Horea, poposit din Grădinile Paradisului şi ale Infernului, printre poporeni, mângâiat de dulceaţa şi inflexiunile nepereche ale unor voci îngereşti pentru care cântecul este însăşi fiinţa, şi istoria, şi omul, şi muntele, şi neuitarea... Aici, printre aceşti oameni, alături de aceşti divini interpreţi, am înţeles, poate, mai bine ca oricând şi oriunde, ce înseamnă "sus, sus, sus, la munte sus", cum se traduce în colectivitate "dragu-mi-i de neamul meu", "mociriţă cu trifoi" - embleme metaforice, misterioase în simplitatea lor primordială, dar pline de miez şi durată în spiritul neprihănit, mereu uimit al degustătorului de vorbe de duh!... Fermecătoare au fost şi evoluţiile grupurilor folclorice ale elevilor de la şcolile din Poiana şi Sălişte, unde focul viu al tradiţiei este întreţinut cu patimă de dascăli de o mare nobleţe sufletească şi intelectuală. Emilia Comişel şi Bihorul Surpriza extraordinară a manifestărilor de la "Izvorul lui Horea" a reprezentat-o prezenţa Marii Doamne a Etno-muzicologiei româneşti - Emilia Comişel, prezenţă îndelung aplaudată şi curtată de publicul cunoscător. La o vârstă venerabilă, Domnia-Sa a trăit alături de interpreţii bihoreni clipe de reală împlinire sufletească. Pentru noi, pentru Dvs., dragi cititori, Domnia-Sa a avut amabilitatea să ne spună câteva cuvinte, care să ne pună pe gânduri, dar să fie şi un imbold... "Rar zonă etnografică care să fie atât de bogată în manifestări artistice, în acele cântece folclorice care s-au născut cu mii de ani înainte, care, datorită dragostei şi talentului bihorenilor, s-au transmis până astăzi. Şi nu vor muri niciodată atât cât bihorenii vor trăi, vor munci şi vor fi legaţi de glia noastră străbună. Ceea ce vreau să vă spun este că această zonă se pare că e născută din cântec, pentru că nu numai Brăiloiu, nu numai Bartok au concluzionat că această zonă este reprezentativă pentru poporul românesc, dar toţi specialiştii care au avut norocul să trăiască pe aceste locuri, să cunoască aceşti oameni, să se împărtăşească din creaţia lor, au înţeles că, peste toate vremurile grele, folclorul este ceva purtat în sânge, în adâncuri, însăşi viaţa, aşa cum este ea de câteva mii de ani. Au, aceşti interpreţi din Bihor, un repertoriu atât de complex ca să comunice sentimentele pe care le exprimă şi le reprezintă, încât ei, toţi, sunt artişti cu nimic mai prejos decât Floricile, ei transmiţând artistic, mioritic viaţa, bogăţia sufletească, ritmurile variate, încât te şi miri cum în aceste vremi de mare dificultate ei au reuşit să treacă peste tot şi să exprime atât de fericit sufletul nostru, cântecul fiinţei noastre. Rar mi-a fost dat, deşi cunosc bine nu numai toată ţara, dar şi etnografia şi folclorul altor popoare, să văd atâta diversitate de culori, atâta diversitate ritmică, de forme ca în Bihor. Toate acestea arată bogăţia sufletească a românului, care, cu modestie, cu dragoste, a contribuit la continuitatea neamului, adică a ţinut - poate datorită dragostei pentru artă, poate inconştient - să continue un tezaur care a fost creat acum peste două mii, trei mii de ani, adică o dată cu naşterea limbii şi poporului român. Ceea ce este de lăudat este că acest tezaur, care nu creşte nicăieri, dacă românii nu vor uita să-l cânte, să-l danseze, el nu va dispărea. Bihorul este o dovadă în acest sens. De pildă, iată-l pe Cornel Borza, care, astăzi, este sufletul folclorului bihorean, un interpret rar, care trăieşte ceea ce cântă... Sau pe nana Maria din Borşa, care-i o adevărată comoară!... Eu cred că Bihorul este o adevărată fabrică de interpreţi..." Aflată la tratament în Băile Felix, Doamna Emilia Comişel a ţinut să fie alături de Ansamblul "Crişana", discutând amabil cu toată lumea care a abordat-o şi care o iubeşte pentru tot ceea ce înseamnă personalitatea şi opera Domniei-Sale în etno-muzicologia românească, glumind adeseori, cu har şi înţelepciune, sau împărtăşindu-se din pâinea sfinţită cu care, cei ce o admiră, au tratat-o... La final La "Izvorul lui Horea" am fost acasă la sufletul neamului. Am fost acasă la fiinţa românească, la acest sublim şi tainic praznic al iubirii de moşie şi înaintaşi. Am fost acasă la noi înşine, acolo unde Dumnezeu şi Istoria şi-au dat mâna... Dar, lucrul acesta nu s-ar putea întâmpla, la fiecare început de iulie, în prima sau a doua duminică, dacă - după cum au precizat organizatorii - n-ar exista un sponsor generos şi doi pământeni de mare omenie şi devoţiune pentru aceste ţinuturi: European Drinks şi Ioan şi Viorel Micula!