Şi astfel, CSS şi-a creat subunităţi şi unităţi care puteau interveni rapid în orice punct al teritoriului naţional, în special în zone greu accesibile, cu o mare putere de izbire. Odată desantaţi, aceşti militari erau profesionişti în depistarea, urmărirea şi adoptarea procedeelor de luptă pentru capturarea sau nimicirea comando-urilor străine (inamice). Existenţa acestor trupe era impusă de regulile nescrise şi cerinţele războiului modern, în care, în special în adâncimea strategică, acţiunile de luptă se duc de către subunităţi de profesionişti, luptători desăvârşiţi, cu o mare mobilitate şi putere de izbire. Indiferent de orânduirea socială, indiferent de partidele aflate la guvernare, acel stat care-şi desfiinţează aceste trupe comite o crimă naţională. Desigur, în condiţiile actuale, când guvernanţii şi politicienii noştri afirmă că „România nu are duşmani" şi se iluzionează cu „umbrela" NATO, şi la „indicaţiile" (a se citi ordinele) occidentalilor, aceste trupe, ca de altfel alte trupe de elită (vânătorii de munte, trupele de cercetare-diversiune), au fost desfiinţate.

Încă de la început, la nivelul de comandă al Grupului de Aviaţie, al CSS, pe de o parte, şi Flotila specială a Marelui Stat Major, condusă de generalul Tiu (gurile rele au afirmat că era rudă cu Elena Ceauşescu) pe de altă parte au apărut disensiuni. Comanda Flotilei Speciale a încercat să convingă conducerea MApN şi CC că existenţa a două escadrile, una a MApN, alta a CSS, nu-şi are rostul, că este un paralelism. Şi mai susţinea că CSS nu avea posibilitatea de a-şi asigura rezerve de cadre pentru aviaţie,lucru pe care-l putea asigura doar MApN. Lucru total inexact.
Realitatea este că nu vedeau cu ochi buni faptul că Grupul de Aviaţie preluase aeronavele prezidenţiale - ţâţa de muls le-a fost luată de la gură. Nu vedeau cu ochi buni existenţa celor doi profesionişti, gen. mr. Calomfirescu şi lt. col. Iancu Gheorghe, şi nu puteau concepe existenţa Trupelor de desant. Invidia începuse să-şi spună cuvântul la nivel înalt.
În continuare, pentru înţelegerea cititorului, voi oferi un exemplu concludent cum vizitele preşedintelui României în străinătate constituiau un prilej „legal" pentru îmbogăţirea sus-puşilor. Sper să nu mă înşel asupra anului, respectiv 1968, când preşedintele Franţei, generalul Charles de Gaulle a efectuat o vizită oficială în România. Cu această ocazie, Ceauşescu a fost invitat, la rândul lui, să efectueze o vizită oficială în Franţa. Pe cale diplomatică, această vizită a fost fixată a avea loc prin 1970. Cu 10 zile înaintea începerii vizitei oficiale în Franţa a preşedintelui României, aşa cum se obişnuieşte în astfel de situaţii, o delegaţie de la CC - Secţia Protocol -, precum şi ofiţeri de Securitate s-au deplasat în Franţa pentru ca, împreună cu autorităţile franceze, să fixeze întregul protocol al vizitei şi măsurile de securitate.
Ei bine, pe timpul când această delegaţie era în Franţa, s-a produs un accident (intenţionat, neintenţionat - cercetările nu au putut elucida problema) care a dat peste cap totul. Un diplomat al Ambasadei Franţei de la Bucureşti a condus la Aeroportul Otopeni o persoană, după care, la întoarcere, înainte de a ajunge la podul Băneasa, din drumul lateral stânga cum te deplasezi spre Bucureşti, i-a ieşit în faţă un camion care nu a acordat prioritate maşinii diplomatului francez. Acesta a intrat în plin în camionul respectiv iar diplomatul a fost foarte grav rănit. De aici, un mic scandal diplomatic care a dat peste cap vizita lui Nicolae Ceauşescu în Franţa.

Academiciana desfiinţează grupul de aviaţie
Delegaţia de protocol a primit ordinul de a se înapoia în ţară, fapt ce l-a făcut cu o cursă obişnuită. Aceasta, deoarece aeronava pusă la dispoziţia lor, un AN-26, s-a înapoiat numai cu echipajul format din şase persoane. Avionul a aterizat pe aeroportul Otopeni, a rulat spre hangar, după care ofiţerul de serviciu pe Grupul de Aviaţie a primit ordinul ca un tractor să-l remorcheze în hangar şi să repartizeze o grupă de militari pentru descărcare. Când ofiţerul de serviciu a intrat în interiorul avionului, a rămas blocat, la propriu, de cantitatea coletelor de diferite dimensiuni care ocupau întregul spaţiu. Fiecare colet avea destinatarul scris: membri ai CC, miniştri, directori generali ş.a. Deci, numai persoane sus-puse. Acest fapt a dezamăgit, ca să folosesc un cuvânt mai blând, întreaga conducere şi cadrele Grupului de Aviaţie al CSS. Din această cauză echipa de protocol a fost nevoită să se întoarcă cu o cursă obişnuită. Iar acest caz, descoperit după ce aeronavele prezidenţiale şi cele care deserveau membrii CC au fost preluate de Grupul de Aviaţie al CSS, sunt absolut sigur că nu a fost singular.
Acesta este motivul real, oricât s-ar supăra unele persoane pe mine, care a dus la apariţia disensiunilor de care pomeneam mai sus. S-a ajuns până acolo încât s-a interzis cadrelor din Grupul de Aviaţie să treacă prin incinta unităţii Flotilei speciale a MStM, atât pe jos, cât şi cu maşinile. Trebuiau să ocolească pe la dracu-n praznic...
Până la urmă, comanda Flotilei MStM a cerut desfiinţarea Grupului de Aviaţie şi revenirea la situaţie iniţială. Disensiunile au ajuns până la cel mai înalt nivel şi... acum intră în scenă Elena Ceauşescu. Având în vedere că Nicolae Ceauşescu a răspuns o perioadă de Armată şi organele Securităţii, cu gradul de general-maior, îşi dădea seama de importanţa şi eficienţa Trupelor de desant, a Grupului de Aviaţie, dar...când femeia îşi pune ceva în cap (în nici un caz poalele), îşi vâră dracu' coada. Şi aşa, în primăvara lui 1974, din ordinul Elenei Ceauşescu (!!!), Grupul de Aviaţie a fost desfiinţat. La fel, Trupele de desant.
Totuşi, pentru ca Trupele de Securitate să aibă subunităţi special pregătite pentru intervenţia în teren muntos, Comandamentul Trupelor de Securitate a destinat, din cadrul Batalioanelor de Securitate care aveau în zona de responsabilitate teren muntos, câte o companie alpină. În cadrul Batalionului de la Oradea, „măgăreaţa" a căzut pe mine. Nu mi-a părut rău nici o clipă. Simţeam o satisfacţie enormă când, în urma unei pregătiri de circa 6 luni, militarii în termen erau formaţi ca buni luptători în teren muntos. Taberele de instrucţie, tragerile cu situaţii tactice pe distanţe de 3-5 km, aplicaţiile în circuit, erau tot atâtea prilejuri de verificare a acestor militari. Calificativele: numai de foarte bine. Date de comandanţi, şi nu de mine. În Oradea sunt mai multe persoane care pot certifica cele scrise.
De asemenea, timp de circa patru ani am fost camarad cu un fost ofiţer-pilot din cadrul Grupului de Aviaţie. Pe parcursul anilor m-am împrietenit cu alţii. Cele de mai sus sunt scrise în cunoştinţă de cauză.
Deoarece nu multe persoane cunosc acest aspect, ar fi bine ca cei care deţin informaţii în acest domeniu (cât de mici) să-şi scrie memoriile, să arate adevărata realitate. Şi, mai ales, să prezinte modul în care au fost tratate cadrele Grupului de Aviaţie după desfiinţare.

Aceasta şi datorită faptului că, după decembrie 1989, s-a dovedit totala nevinovăţie a Trupelor de Securitate. Şi sunt conştient, după cum eşti şi tu, cititorule, că pentru securitatea obiectivelor de importanţă deosebită, pentru securitatea persoanei şi a bunului public şi privat era nevoie, şi este şi acum, de asemenea trupe. Acum sunt Trupele de Jandarmi...