Monumentele istorice nu pot fi protejate prin indiferenţă (II)
Starea clădirilor din perimetrul istoric este un minus pentru acest oraş cu pretenţii europene. Pentru actuala generaţie pare să fie o provocare mult prea mare efortul pentru conservarea zestrei culturale a Oradiei. Preşedinta Fundaţiei de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, Adriana Lipoveanu, a declanşat o "luptă" împotriva acestei indiferenţe. Campania iniţiată de membrii Fundaţiei urmăreşte sensibilizarea atât a autorităţilor administraţiei publice, cât şi a cititorilor cu privire la acest subiect atât de important.
Reporter: Ce activităţi se desfăşoară în cadrul Fundaţiei?
Adriana Lipoveanu: Anul 2010 a reprezentat o provocare pentru a realiza servicii noi, adaptate specificului local, prin programe de prevenire şi intervenţie dedicate celor implicaţi direct în conservarea patrimoniului cultural arhitectural. În acest sens, aş dori să-i fac pe toţi cei care au o responsabilitate directă în acest sens, fie ei agenţi economici sau locatari în aceste clădiri, că e nevoie de implicarea lor, că este timpul să acţioneze pentru a stopa degradarea inestimabilului patrimoniu pe care îl are oraşul nostru. Să nu uităm că mare parte din acest patrimoniu l-au construit înaintaşii noştri la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX, când, pe fundalul unui "boom" economic, s-a manifestat în arhitectură această efervescenţă creatoare pe care noi, urmaşii, suntem datori să o păstrăm nealterată. Cu toţii, indiferent dacă locuim sau activăm în aceste clădiri, ne dorim ca perimetrul istoric protejat al Oradiei să redevină acea "bijuterie" care dă farmecul neasemuit al urbei. Vreau să dau şi exemple pozitive despre clădiri, care, prin efortul proprietarilor, al Consiliului Local şi al Primariei Oradea, au reuşit foarte bine în acest demers de reabilitare a fatadelor, Teatrul de Stat, Episcopia Greco-Catolică şi Colegiul Naţional "Ady Endre". Fundaţia oferă consultanţă de specialitate în domeniu, adică acele informaţii care lipsesc atunci când trebuie luate măsuri de protejare a monumentelor istorice.
R:Ce servicii oferă specialiştii Fundaţiei?
A.L.: Pentru a preveni intervenţiile greşite, serviciile sunt structurate pe mai multe paliere. În primul rând, consultanţă informativă, care poate fi verbală şi constă în îndrumări generale pe subiecte specifice, cum ar fi: întreţinerea generală a unei clădiri, culoarea adecvată etc.; prezentarea procedurilor legale pentru implementarea unor soluţii tehnice (obţinerea autorizaţiei de construire), respectiv îndrumări privind aspecte legale sau juridice legate în general de proprietatea comună. Consultanţa informativă scrisă constă în oferirea de soluţii tehnice pe probleme simple, specifice (porţi, ferestre, uşi, cazuri simple de combatere a igrasiei etc.). Consultanţa intensivă presupune realizarea unui raport de consultanţă care conţine o scurtă descriere a situaţiei prezente a clădirii însoţită de o analiză a degradărilor şi o documentare foto a acestora, schiţe şi propuneri pentru soluţii alternative de reabilitare, alături de o estimare a costurilor intervenţiilor. Raportul de consultanţă, în funcţie de complexitatea problemelor sau mărimea clădirii, poate fi: scurt sau complex.
R:Care sunt rezultatele pe care doriţi să le obţineţi?
A.L.: Un rezultat scontat al serviciilor de consultanţă este legat de imaginea progresistă a localităţii, cu viziune asupra dezvoltării urbane prin promovarea valorilor culturale, mai interesantă şi mai atractivă pentru cetăţeni; schimbare pozitivă de imagine publică a unui oraş cu valori culturale deosebite, prin implementarea a cât mai multe strategii şi politici culturale pe segmente diferite, ţinâd cont de cele de la nivel regional, naţional şi European.
Actualitatea provine şi din înfiinţarea în cadrul Fundaţiei a Consiliului ştiinţific, care are un rol bine definit atât printr-un act normativ, O.G. 57 din 2002, cât şi prin implicarea directă pentru întocmirea Politicilor locale privind monumentele istorice. Componenţa Consiliului este formată din specialişti în mai multe domenii, istorie, arhitectură, arheologie, artă şi turism.
R: Cine asigură coordonarea activităţilor Fundaţiei?
A.L.: Pentru atingerea scopurilor definite prin statutul Fundaţiei, experienţa profesională a membrilor Consiliului director este reflectată prin aportul punctual şi specific fiecărei activităţi. Trebuie să adaug că 4 dintre cei 5 membri sunt consilieri locali, iar unul este consilier judeţean. Aceştia sunt: Sarkozi Zoltan, Daniel Negrean, Pavel Mercea, respectiv Sarkozi Alexandru. Nu în ultimul rând, preşedintele executiv este Angela Luşea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.