Pe vremuri orădenii îi numeau cu simpatie "Fraţii Petreuş". Au fost smulşi de pe soclu - ca să facă loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic - şi transportaţi într-un depozit al Garnizoanei Oradea. Monumentul Independenţei a zăcut 18 ani. Chiar şi aici s-au furat bucăţi din el, iar după desfiinţarea unităţilor militare, grupul statuar a fost mutilat de hoţi. Din 1992 nimeni din administraţia oraşului nu s-a mai interesat de monument, deşi Consiliul Local a stabilit că îl va amplasa în alt loc. Toate administraţiile care s-au succedat de atunci şi până în prezent în Oradea au tratat impozanta operă de artă la fel: în bătaie de joc.

Municipalitatea orădeană a reintrat în posesia de fapt a Monumentului Independenţei cu câteva zile înainte de Paşti. O autobasculantă a transportat ansamblul statuar de bronz de peste trei metri înălţime şi cu o greutate de 4,3 tone din incinta unei foste unităţi militare într-un depozit al municipalităţii. Două dintre statui au capetele tăiate şi furate. Hoţii au amputat picioarele statuilor în dreptul gleznelor, una dintre ele având piciorul retezat de la genunchi.

O altă statuie are bocancul retezat, dar hoţii nu au reuşit să-i secţioneze restul piciorului, tăietura fiind pe jumătate. Toate bucăţile retezate din grupul statuar aveau cam aceeaşi dimensiune, cât să intre în portbagajul unui autoturism obişnuit. Tăieturile au fost realizate curat, cu un flex. Judecând după aspectul metalului secţionat, lucrătorii de la depozitul unde a fost transportat monumentul au apreciat că ultimele bucăţi furate au fost retezate anul trecut.
Comandantul Garnizoanei Oradea, lt. col. Viorel Buhaş, ne-a declarat că monumentul l-a "moştenit" de la vechea conducere şi nu ştie mai nimic despre el. "Noi nu îl avem în custodie sau pe inventar, nu avem niciun act pe el. Am luat legătura în mai multe rânduri cu Primăria, solicitând să-l ridice de unde era depozitat, pentru că unităţile militare au fost desfiinţate sau mutate. Zilele trecute au venit reprezentanţii primăriei cu un camion l-au încărcat şi l-au dus", ne-a declarat comandantul.

"A murit de inimă rea"

Totuşi, la câţiva ani după demolarea din 1992 şi amplasarea statuii în Garnizoana Oradea, un ofiţer de armată a fost condamnat pentru că basoreliefurile din bronz masiv au dispărut din incinta cazărmii pe când era ofiţer de serviciu. "A venit la mine împreună cu avocatul său, vroia un sfat. Mi-a relatat că a fost trimis în judecată pentru că în timpul serviciului său au fost furate bronzurile. Omul a făcut puşcărie pentru asta", ne-a relatat sculptorul Cornel Durgheu, fostul decan şi fondator al Facultăţii de Arte Vizuale orădene. Universitarul orădean a fost martor ocular la demolarea statuii: "M-a sunat, într-o dimineaţă, Viorel Horj (fostul director al Inspectoratului Judeţean pentru Cultură - n.r.) şi mi-a zis: haide repede în Centrul Civic că ăştia demolează Monumentul Independenţei. Au adus un tanc acolo şi o macara uriaşă. Au legat monumentul cu cabluri de oţel şi l-au tras cu tancul, abia au reuşit să-l dea jos." Cornel Durgheu spune că s-au făcut atunci nenumărate demersuri pentru păstrarea monumentului, fără niciun ecou din partea autorităţilor. "Sculptorul Popovici, autorul monumentului, a murit, domnule, de inimă rea. S-a opus din răsputeri, i-a dat şi în judecată, dar s-a prăpădit săracul şi nu mai ştiu cum s-a finalizat cazul", ne-a declarat sculptorul.

Urzelile bisericeşti şi administrative

În 1990, Episcopia ortodoxă a Oradiei, Bihorului şi Sălajului solicită Primăriei orădene acordarea spaţiului din Centrul Civic pentru edificarea Catedralei. Locul nu a fost ales întâmplător, episcopul Nicolae Popoviciu din perioada interbelică lăsând cu limbă de moarte urmaşilor săi edificarea unei catedrale pe acel teren. După doi ani municipalitatea condusă de actualul senator Petru Filip îşi dă acordul, dar reprezentanţii Muzeului Ţării Crişurilor, ai Inspectoratului pentru Cultură şi cei ai Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor" au cerut păstrarea monumentului şi integrarea lui într-un ansamblu arhitectural cu viitoarea catedrală sau strămutarea lui. De asemenea, au solicitat ca, în cazul strămutării, operaţiunea să nu înceapă până când nu va fi ales şi amenajat viitorul amplasament. De reţinut că, odată cu acordarea terenului, Primăria a transmis Episcopiei, prin decizia nr.10/15.01.1992, faptul că "toate cheltuielile aferente pentru lucrările conexe - strămutări, reamenajări, refaceri, reparaţii - cad în seama beneficiarului." Cheltuielile estimate pentru strămutare au fost evaluate la 10 milioane de lei, valoarea din 1992. Municipalitatea eliberează în luna mai a aceluiaşi an o autorizaţie de demolare pentru statuie, pe care o anulează la scurt timp, datorită presiuni opiniei publice. În cele din urmă, monumentul este demolat cu ajutorul utilajelor grele ale Armatei. Municipalitatea se spală pe mâini şi expediază adresa nr. 2917/25.05.1992 prin care "roagă" Episcopia să înceapă "de urgenţă lucrările de reconstrucţie a soclului în intersecţia B-dul Decebal cu B-dul Dacia." Nu se întâmplă nimic, monumentul fiind abandonat în zona Mănăstirii Sfintei Cruci. De teama hoţilor, întreg ansamblul este transferat în interiorul Regimentului 21 Mecanizat din Garnizoana Oradea, de unde dispar basoreliefurile din bronz. Piedestalul statuii şi soclul monumentului placate în marmură au fost distruse.

Un monument impresionat

Monumentul Independenţei a fost realizat între 1981-1983 de sculptorul Constantin Popovici (1938-1995), lucrarea fiind premiată la nivel naţional în 1983. Ansamblul are la bază motivul sculptural al triadei, fiind compus din doi bărbaţi tineri şi o fată, reprezentând cele trei provincii istorice româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească, îngemănate într-un singur trup. Pe soclul statuii erau expuse de jur împrejur basoreliefuri din bronz înfăţişând scene din Războiul de Independenţă de la 1877-1878. Întreg ansamblul avea o înălţime de 19,47 metri, din care grupul statuar propriu-zis era de peste trei metri. Monumentul a fost amplasat pe o platformă de beton armat în scări, peste care a fost ridicat un piedestal tot de beton, placat cu marmură, pe care erau fixate basoreliefurile. În afară de grupul statuar ciuntit, toate celelalte elemente componente de marmură sau bronz au dispărut.


Alo, Parchetul...?!

Autorităţile locale au în evidenţe grupul statuar ca fiind „în conservare". Deşi a fost plătit din banii judeţului, nimeni nu mai ştie cât a costat şi care este valoarea lui de inventar. Este catalogat drept operă de artă în catastifele Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi cam atât. Monumentul a intrat din 1987 în proprietatea Primăriei Oradea, care nu a mişcat un deget pentru protecţia lui, deşi sustragerea unor elemente din el se numeşte furt calificat, fiind pedepsit ca atare de Codul Penal. După cum şi neglijenţa în serviciu în dauna patrimoniului public este pedepsită de legea penală. În ceasul al doisprezecelea municipalitatea a răspuns unei întrebări a Crişanei: „Poliţia Municipiului Oradea s-a sesizat cu privire la lipsa unor părţi din monument şi desfăşoară o investigaţie în acest sens. Până la rezolvarea cazului, monumentul rămâne în conservare."