Era o vreme când bătea cătunele judeţului căutând babe-vrăjitoare, poveşti cu Păcală şi oameni-vârcolaci. Reportajele ei publicate ani la rândul în presa din Bihor au devenit celebre. Unele păreau inventate de o fată cu imaginaţie bogată, dar adevărul este că toate poveştile aveau sâmburele cules din snoavele bătrânilor. Simona Iacob nu mai creionează lumi suprarealiste în paginile ziarelor locale sau centrale de câţiva ani, dar asta nu înseamnă că a renunţat la profesia de jurnalist, pe care o practică acum la mii de kilometri de ţară. Pe drumul de la Aleşd la sediul Euronews din Lyon, Simona a luat cu ea graiul locului unde s-a născut şi îl ţine la secret până se întoarce acasă, căci poartă în el zâmbetul celor dragi. Este aproape de ţară, însă, şi prin faptul că se întâlneşte în cabinetul ei de art-terapie cu copii români adoptaţi în Franţa sau cu cei francezi pe care îi învaţă tradiţii de Crăciun.

 

A primit drept la replică de la... Hristos!

 

Când apărea vreun reportaj scris de Simona Iacob, colegii din redacţiile orădene pe unde a lucrat comentau, dimineaţa la cafea, noua ispravă a celei pe care o ştiau toate babele-descântătoare din Bihor. "Oare cât o fi adevărat şi cât o fi imaginaţie?!" era întrebarea care pălea, însă, în faţa ineditului desprins din poveştirile Simonei. Avea priză la public, asta era evident, pentru că o căutau oameni, cu poveşti de-ţi stătea mintea-n loc. Peste ani, după ce s-a stabilit în Franţa, a fost nevoită să-şi schimbe stilul.

"În reportajele mele mă învârteam într-un spaţiu în care, pornind de la fapte, exploram sentimente, vise, speranţe. Era o lume bucolică în care se amestecau de-a valma lacrimi şi râsete, vrăjitoare, locuri încărcate de legende, oameni cu puteri miraculoase, dar şi mulţi oameni care în spatele aparentei lor banalităţi ascundeau personaje fabuloase", se destăinuie Simona. Munca la Euronews, postul multilingv de ştiri al UE presupune însă exact opusul a ceea ce făcea acasă: "La Euronews oglindesc fapte, în România migăleam păsări pentru suflet.". Pe când era ziaristă în Oradea, a trăit şi experienţe de-a dreptul... paranormale, fiind unicul ziarist din România care a primit un drept la replică din partea divinităţii! "A venit odată o lunatecă la redacţie, cu un drept la replică de la... Iisus Hristos. Scrisesem un material despre o femeie care dădea tot felul de ţepe şi ne-am trezit la redacţie cu tipa asta care spunea că dreptul la replică i-a fost dictat de Hristos prin scriere automată! M-a întrebat redactorul-şef ce facem. Eu i-am zis să-l publice, că era şi el implicat, deoarece femeia spunea că era nevasta lui, deşi adevărata soţie era colegă cu noi de birou", povesteşte amuzată Simona.

 

Turnul Babel al Europei

 

La Euronews lucrează în momentul de faţă trei ziarişti români, iar doi dintre "şefi" sunt tot românaşi. Atunci când titulara unicului post pentru secţia română, Laura Davidescu, nu este la post, Simona din Aleşd îi preia atribuţiile. În rest, traduce şi adaptează la greu reportaje făcute prin Europa şi prin lume pentru posturile TVR.

"Atmosfera de lucru la Euronews este extraordinară. Aici e un soi de turn Babel. De exemplu, îmi încep dimineaţa salutând în română, ca apoi să încropesc o conversaţie în arabă. Mai încolo, la masă, începem o conversaţie în franceză, care se termină în engleză sau germană. Colegii sunt însă extraordinari. Pe lângă faptul că au o cultură foarte vastă, cei mai mulţi dintre ei au străbătut lumea înainte de a ajunge aici. Au acumulat poveşti de viaţă cu adevărat fabuloase", spune Simona.

Despre presa din Franţa spune că este de salon, în care se discută mult, se analizează la fel, se protestează cu cuvinte moderate, se coc la foc mic intrigi în sos de politeţuri. "Peniţa este ascuţită, dar mâna care o ţine poartă mereu o mănuşă albă. Senzaţionalul nu este căutat în drame şi accidente, ci în sfera politică şi cea economică. Jurnalele de ştiri oferă pe lângă informaţii câteva ştiri drăguţe, care pun în prim plan o întâmplare simplă, la limita banalului, dar optimistă", relatează Simona.

 

Viaţă de expatriat

 

Din capul locului Simona recunoaşte că experienţa emigraţiei este extrem de dificilă. "Într-o primă perioadă, eşti ca în gară, între doi saci. Din unul trebuie să arunci, în celălalt trebuie să adaugi. E greu, foarte greu să renunţi la tradiţii, la valorile tale. E la fel de greu apoi să adopţi unele reguli de aici, dar, dacă nu o faci, nu eşti acceptat în societate. Şi atunci îţi petreci vremea într-un continuu du-te vino între propriile valori şi cele ale ţării gazdă. La un moment dat, nu mai eşti nici francez, nici român pe deplin, ci o corcitură condamnată la neîmplinire", spune Simona.

Percepţiile jurnalistei despre relaţiile sociale din ţara adoptivă sunt îndeajuns de fine pentru a le cataloga antiseptice, golite de orice emoţie vădită. Paradoxal, pentru imaginea meridională şi frivolă pe care o au francezii în ochii românilor. "Printre zâmbete date cu var, schimbăm cochilii de politeţuri, goale şi dezinfectate, într-un soi de balet al păpuşilor stricate. Aici este foarte prost văzut să îţi exteriorizezi bucuria sau tristeţea. Este de asemenea tabu să aduci cuiva un reproş pe faţă, să critici ceva. Totul se întâmplă în spatele măştilor. Nimeni nu-ţi spune nimic în faţă. Constaţi doar că o anumită persoană te evită în mod sistematic. Nu vei şti niciodată de ce", relatează jurnalista, care a descoperit însă în Franţa ordinea civică şi respectul faţă de regulile ei. În plus, este fascinată de bibliotecile publice, mari şi burduhănoase, tronând în mijlocul oraşelor.

 

În loc de epilog

 

"Am petrecut ani frumoşi în România. O vreme am visat că mă voi întoarce. Acum ştiu că întoarcerea este doar o poveste cu care mai aprind candelele de la marginea cerului, atunci când drumul prin lunga iarnă a emigraţiei devine mult prea dureros. (...) Sunt zile în care mi-ar plăcea să fiu foton. Se spune că fotonii pot fi în mai multe locuri în acelaşi timp şi că sunt în permanent contact cu dublul lor, chiar şi atunci când acesta se află la mii de kilometri... Fotonii nu cred că ştiu ce e aia emigraţie... şi nici dor."