Tunurile Armatei Roşii bubuiau în Ungaria, iar divizii ale Armatei Române se aflau deja pe Tisa, când la Oradea administraţia oraşului punea la cale reconstrucţia oraşului. Multe clădirii suferiseră importante stricăciuni în urma luptelor duse între ocupanţii fascişti şi trupele române şi sovietice. Podurile centrale peste Crişul Repede au fost aruncate în aer, spitalele nu aveau energie electrică, alimentele erau puţine.

În presa locală apar din iarna 1944-1945, pe lângă articolele de deschidere dedicate exclusiv evoluţiei luptelor pe front, ştiri despre dezmorţirea administrativă a oraşului. În „Viaţa Nouă" din 16 februarie 1945 se nota că a început sistematizarea de urgenţă a pieţelor Bémer  (Piaţa Ferdinand) şi a pieţei Sz. Laszlo (Unirii). Se anunţa că „în cursul lunii martie se va va termina construcţia podului de lemn din Piaţa Bémer, la construcţia lui lucrând zi şi noapte 120 de muncitori". Construcţia podului era provizorie, pentru a putea racorda traficul urban de pe cele două maluri ale Crişului. Desigur, circulaţia tramvaielor era sistată. Planurile Municipalităţii orădene de atunci vizau construirea unui pod de beton, cel vechi din oţel, datând din perioada interbelică, fusese dinamitat de trupele ungureşti în retragere. Lângă podul dinamitat, pe malul drept al râului (unde este fântâna arteziană) fusese incendiată în timpul luptelor şi „casa Dunkel", care urma să fie demolată. „În acest fel dezvelindu-se peisajul din piaţa mică (înspre Teatrul de Stat). Concret, planul de sistematizare prevedea demolarea casei Deutsch (aflată în locul unde se află azi statuia lui Mihai Eminescu- n.r.) şi pe terenul ei urmând a fi mutată Biserica Sf. Ladislau, care în acest fel va fi pe o linie cu Vulturul Negru şi Biserica ortodoxă română (...) lăsând loc liber priveliştii înspre palatul Primăriei", spunea atunci şeful lucrărilor de reconstrucţie, inginerul şef Pinter Istvan.

Pe 16 februarie 1945 presa locală anunţă şi faptul că, după aproape cinci luni de la luptele din octombrie 1944, „s-au aprins luminile oraşului". Primăvara soseşte cu întreaga cohortă de boli specifice războiului, oraşul este lovit de „tifos exantematic". În 30 martie 1945 municipalitatea procedează la schimbarea tuturor denumirilor fasciste de străzi, prilej numai bun pentru ocupanţii sovietici de a semăna primele denumiri comuniste care vor dăinui apoi zeci de ani.