România este singura ţară din lume a cărei conducere provizorie, în urma unei aşa-zise revoluţii, şi-a devorat Siguranţa Naţională. Securitatea română (fac referire, în special, la cea de după 1964), cu greşelile inerente serviciilor de informaţii, era catalogată într-un raport-analiză a C.I.A. pe locul III în topul internaţional al acestor servicii în ceea ce priveşte eficienţa activităţii. În noiembrie 1989. După evenimentele din decembrie 1989, ea a fost pusă la zid, culpabilizată, după care desfiinţată. Cei care au desfiinţat Siguranţa Naţională a României sunt membri de partid din eşalonul doi. Care, peste noapte, au devenit aprigi duşmani ai comunismului, ai regimului totalitar de care au beneficiat din plin. De ani de zile se doreşte un „proces al Securităţii". Doamne, ce bine ar fi! Atunci, multe lucruri ar ieşi la iveală. Dar nu se doreşte, degeaba fiind schiţată această intenţie, un proces adevărat al comunismului. Al partidului unic. Cel care a înfiinţat şi dirijat întreaga activitate a fostei Securităţi. Vă rog, stimaţi cititori, citiţi cu atenţie cele de mai jos şi, dacă veţi lăsa de-o parte orice prejudecată, sunt sigur că cele relatate vă vor pune pe gânduri şi veţi reflecta mai mult asupra situaţiei în care am ajuns...

De data aceasta voi trata o problemă foarte delicată. Şi sunt sigur că, dacă vor avea răbdarea să lectureze acest material, mulţi cititori vor exclama: „Am trăit s-a citesc şi pe asta!" Înainte de a trece la scrierea celor de mai jos am stat de vorbă cu foarte multe persoane şi m-am gândit dacă fac bine sau nu. Deoarece, Declaraţia P.C.R. din 23 august 1944, privind ieşirea din ilegalitate, este nulă de drept! Ea a fost făcută de un partid neautorizat să funcţioneze! În nici un registru al partidelor politice, al asociaţiilor fără scop patrimonial, P.C.R. nu figurează ca persoană juridică. Nici măcar nu a avut personalitate juridică! În acelaşi timp, nu există nici o hotărâre judecătorească prin care să fie autorizat să funcţioneze.
Concluzia şi motivaţiile acestui material: din 23 august 1944 şi până în decembrie 1989, România a fost guvernată (condusă) de un partid ilegal!!! Pe data de 17 ianuarie 1990, Ion Iliescu a recunoscut că Hotărârea din 12 ianuarie, acelaşi an, de scoatere în afara legii a P.C.R. a fost o greşeală politică. O eroare gravă. Oare se referea şi la faptul că era conştient că acest partid a activat atâta timp în afara legii? Această hotărâre nu a fost o greşeală politică, nici o eroare gravă, ci o eroare de drept. Nu poţi scoate în afara legii un partid care nu a existat. Şi acum vine întrebarea cea mai dificilă, pe care o ofer spre meditaţie: dacă acest partid nu a funcţionat legal, hotărârile sale, care erau asimilate legilor, oare nu sunt nule de drept? Oare din 23 august 1944 şi până în decembrie 1989, România a fost condusă de un partid-fantomă? Toate reformele nu sunt nule de drept? Aşa-i că v-am pus pe gânduri?


Dar să vedem pe ce mă bazez când pun aceste întrebări. La care nimeni nu a putut să-mi răspundă până acum...
Un lucru mai puţin cunoscut, şi asupra căruia istoricii şi cercetătorii în domeniu vor avea de lucru, este faptul că, de la începutul anului 1920 , Kominternul, cu ajutorul NKVD - secţia INO (Secţia externă), a infiltrat în România zeci de ofiţeri cu legende „beton", care aveau o singură sarcină: instaurarea comunismului în România. Pentru aceasta au trecut la înfiinţarea „celulelor unitare comuniste" , în principalele centre muncitoreşti. Care aveau sarcina să atragă muncitorii de partea lor, să declanşeze greve şi, prin provocări, să forţeze mâna autorităţilor să ia măsuri drastice, până la vărsări de sânge. Aşa s-a întâmplat în cazul „Lupeni ‘29" şi „Griviţa ‘33", acţiuni subversive dirijate de la Moscova. Agenţii INO au declanşat acţiunile sângeroase, după care au dispărut! De suferit au avut muncitorii...

Legea Mârzescu
În aprilie 1924, printr-o ordonanţă militară, se interzice, în fapt, activitatea Partidului Comunist din România. Începe „faza ilegalităţii" (oare de ce nu clandestinitate?), „faza eroică", mult-trâmbiţată de istoriografia comunistă. La acea dată erau circa 350 de comunişti, dintre care destui închişi pe categorii: „calitatea I-a" (cei mai periculoşi), la Doftana - „universitatea" lor), „calitatea a II-a", la Jilava şi „novicii" la Văcăreşti.
Deci, P.C.dR. începe să activeze în ilegalitate. Pe data de 16 decembrie 1924, directorul Siguranţei Generale a Statului, Romulus P.Voinescu, trimite o telegramă cifrată în toate judeţele, în care ordonă arestarea tuturor comuniştilor, în special a Anei Pauker. Iar pe 19 decembrie, acelaşi an, a apărut legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice, cunoscută sub numele de Legea Mârzescu. Această lege califica activitatea comuniştilor ca infracţiuni de drept comun şi delicte politice, îndreptate spre subminarea statului român. Prin aceasta, autorităţile legal constituite nu mai înţeleg să stea cu mâinile în sân. Prin urmare, P.C.d.R. a fost interzis să mai funcţioneze/să-şi desfăşoare activitatea. Comuniştii sunt arestaţi pe capete. Punct marcat pentru Siguranţa Statului.

În ilegalitate, comuniştii pun pe picioare o serie de organizaţii pretins pacifiste. Comitetul Naţional Antifascist, Liga pentru Apărarea Drepturilor Muncitorilor, Apărarea Patriotică, Lupta Contra Stării de Asediu, Liga contra prejudecăţilor, Societatea Ana Pauker ş.a. Toate acestea, legale dar mai ales ilegale, erau capabile să atragă de partea lor oameni care, altminteri, nu s-ar fi avântat pe tărâmul politic.