Într-o frumoasă duminică de august, micuţul oraş al Bihorului în care „a făcut ochi” Miron Pompiliu – unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mihai Eminescu, locuind într-o vreme împreună cu acesta şi cu Ioan Slavici într-o odăiţă din Iaşi -  a prins viaţă, parcă deosebit de cele mai multe dintre zilele anilor din urmă. Nu era bâlci, nu se dădeau pomeni electorale, însă pe toate „porţile Şteiului” grupuri de oameni veseli afluiau în ţinută de gală spre Colegiul Naţional “Avram Iancu”, aşezământ de cultură care poartă numele celei mai însemnate personalităţi din istoria modernă şi contemporană a Apusenilor şi împrejurimilor acestora.

         În miezul zilei, la iniţiativa unui mic dar inimos „Comitet de Orânduială”, clopoţelul a sunat din nou pentru cele cinci clase, care, în anul de graţie 1986 au absolvit ciclul liceal de studii la (fostul) Liceu Industrial nr. 1 Oraş Dr. Petru Groza. Au răspuns prezent peste o sută dintre absolvenţi, însufleţiţi de entuziasmul a 7 dintre foştii dascăli (între care 4 foşti directori) ai acestei frumoase Şcoli, care – de-a lungul a şase decenii de viaţă, fie că a funcţionat ca liceu teoretic (din 1956 până în 1977), fie că a fost liceu industrial (în perioada 1977/1996) sau în perioada de după 1996, de când a redevenit teoretic, din anul 2006 purtând denumirea Colegiul Naţional Avram Iancu - şi-a consolidat prestigiul prin respectabilitatea dobândită de absolvenţii săi în societate, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Spre regretul celor care „din binecuvântate pricini” nu au putut fi prezenţi, „Întâlnirea de 30 de ani” a fost o reuşită, toţi participanţii trăind emoţii înălţătoare, greu de redat în cuvinte. Cu certitudine manifestarea ar fi avut şi alte nuanţe de solemnitate şi unicitate, dacă, o suferinţă grea nu l-ar fi împiedicat să fie prezent pe dl. profesor Ardelean, dascăl nepereche care şi-a pus amprenta asupra culturii generale a zeci de serii de liceeni, cel care a mai fost şi primar şi director al Casei de Cultură în Ştei.

În prima parte a manifestării s-au ţinut „ore de diriginţie”, la nivelul fiecărei clase. Emoţiile au fost mai mari la nivelul „clasei d-lui ing. Lung” (singurul dintre „diriginţii titulari ai Promoţiei” care mai este în viaţă), acest colectiv reunindu-se acum (la 30 de ani de la absolvire) pentru prima dată, în formulă (aproape) completă. La următorul sunet de clopoţel, pe acordurile unui renumit şlagăr compus de Florin Bogardo („Ani de liceu…”), toţi foştii liceeni prezenţi s-au reunit în Sala Festivă, întâlnirea fiind moderată de unul dintre liderii Promoţiei. Au fost strigate cataloagele de către cei 5 Diriginţi (d-na profesoară Tuduce şi d-nii profesori Dan, Hârcă, Matiuţă şi Lung) şi au fost evocaţi la modul solemn (momente de reculegere) absolvenţii şi dascălii care nu mai sunt printre noi. Înaintea Gaudeamus-ului de final, intonat cu multă însufleţire de către toţi cei prezenţi; cu binecunoscuta-i agerime a spiritului, d-l prof. Vesa, decanul de vârstă al manifestării (cel mai longeviv director al şcolii) a strunit buna dispoziţie a tuturor, marcând, cum nu se putea mai bine, trecerea la următoarea fază a Întâlnirii, aceea care avea să se întindă până după miezul nopţii, într-unul dintre cele mai elegante localuri „de generaţie nouă” din oraş.

Şampania, tortul aniversar, recitalul solistic al d-lui Hârcă, dansul, fotografiile de grup, colocviile în grupuri restrânse au fost, cu certitudine, repere ale unei manifestări de suflet, care se vrea numaidecât reluată peste cinci ani, conform uzanţelor.

Sorin HUSĂSAN