Săptămâna trecută, mai exact miercuri, 19 aprilie, a fost termenul limită de depunere a ofertelor de licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul Industrial Marghita.

Patru firme și asocieri de firme au depus oferte, respectiv: firma Dumexim, asocierea formată din Keviep Epitoipari es Kereskedelmi Kft (lider) și Samistal, asocierea formată din Leko Construct (lider), Electro Excel Green Consulting, Rono Aqua, Inteco Holding și Caloria și asocierea formată din Da Vinci Construct & Proiect (lider), Antrepriza Construcții Edilitare, Cam Proiect, Senera și Rimoldo Consulting Group.

Valoarea totală estimată a obiectivului de investiții „Înființare Parc de Specializare Inteligentă Marghita” este de aproape 24.3 milioane de lei.

„În perioada următoare, comisia de evaluare va verifica documentațiile și se vor analiza ofertele tehnice și financiare. Ne propunem ca până la începutul lunii iunie să desemnăm firma câștigătoare, iar în cazul în care nu vom avea contestații, în luna iulie să semnăm contractul de execuție și să începem lucrările”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Bihor.

Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziția CJ Bihor un teren cu o suprafață de 11,49 de hectare în vederea înființării Parcului. Amplasamentul este poziționat în partea de sud-vest a Municipiului Marghita, la ieșirea din localitate înspre satul Petreu, pe partea stângă a drumului național DN19B. Accesul în parc se face din strada Ion Luca Caragiale, apoi strada Bujorului și strada Gării.

În ceea ce privește licitațiile pentru Parcurile din Aleșd, Beiuș și Ștei, acestea sunt în etapa de evaluare. Au fost depuse, în total, 17 oferte (Proiectare și execuție Parc Aleșd: 7 oferte; proiectare și execuție Parc Beiuș: 5 oferte; execuție Parc Ștei: 5 oferte).

Finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Regional 2021-2027. Contribuția CJ Bihor va reprezenta 60% din valoarea totală a investițiilor.