Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, a ieşit într-o vizită pe teren miercuri 24 martie, în comunele Finiș, Lazuri de Beiuș și orașul Ștei pentru a vedea stadiul proiectelor aflate în implementare.

În Lazuri de Beiuș, vicepreședintele CJ Bihor și primarul Adrian Bogoșel au discutat despre continuarea proiectului prin care se dorește îndiguirea Văii Hinchiriș. Scopul acestui proiect este protejarea locuitorilor comunei de pagubele produse de inundațiile care apar când sunt cantități mari de precipitații, iar valea, nefiind amenajată, nu mai poate prelua cantitatea de apă în urma precipitaţiilor abundente.

O altă vizită a avut în orașul Ștei, unde au fost vizitate, alături de primarul Iulian Balaj, mai multe investiții aflate în derulare, finanțate de Consiliul Județean Bihor, din bugetul local și cu fonduri nerambursabile, guvernamentale și europene. Printre obiectivele vizitate s-au numărat lucrările de la bazinele de înot didactice, care avansează într-un ritm accelerat, șantierul viitorului parc industrial din localitate, unde acum se lucrează la rețeaua de apă, canalizare și infrastructură rutieră. Din vara acestui an, aici vor începe lucrările de execuție la rețeaua de gaz. Cei doi au mai vizitat Colegiul Național ,,Avram Iancu”, unde s-a amenajat interiorul instituției și un centru multifuncțional în incinta unității de învățământ. Centrul este disponibil tuturor cetățenilor din Ștei și poate fi folosit pentru organizarea unor întâlniri pe diverse teme, de la afaceri, la educație și cultură. În oraș mai este în lucru reabilitarea zonei centrale, aflată la un stadiu fizic de execuție de 80%, și amenajarea unei zone de agrement în jurul lacului din Ștei.

„Am ieșit din nou în teren pentru a discuta cu primarii și pentru a afla care sunt proiectele și problemele concrete ale comunităților județului nostru. Astăzi (miercuri, 24 martie - n.r.) am fost în comunele Finiș și Lazuri de Beiuș, precum și în orașul Ștei. În Lazuri de Beiuș, împreună cu primarul Adrian Bogoșel, am mers prin satele comunei la lucrările aflate în execuție, dar și la locurile unde urmează să se realizeze diferite investiții. În Ștei, împreună cu primarul Iulian Balaj și viceprimarul Marius Cioară, am analizat punctual proiectele ce urmează a fi depuse spre finanțare cu fonduri europene sau guvernamentale și am ieșit în teren la mai multe proiecte aflate în derulare: reabilitarea zonei centrale a orașului, amenajarea zonei de agrement din jurul lacului din Ștei, bazinul de înot aflat în execuție, sala multifuncțională, lucrările de la Colegiul Național „Avram Iancu”, platforma de deșeuri și Parcul Industrial. Voi continua să fac vizite de acest fel de-a lungul mandatului, deoarece consider că este important să fiu în contact permanent cu realitatea din teren”, a precizat Mircea Mălan.

Astfel de vizite efectuate de președintele și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Bihor au demarat la începutul acestui an și vor continua de-a lungul întregului mandat, cu scopul de a înțelege problemele reale ale județului și de a sprijini autoritățile locale.