Comunităţile minoritare din Ungaria, printre care şi cea românească (a căror încălcare a drepturilor ne doare cel mai mult şi sper că din acest motiv nu voi fi acuzat de "naţionalism exacerbat"), au mai trecut printr-un pseudociclu electoral din care au rezultat aşa numiţii "deputaţi". Curios lucru este faptul că autorităţile ungare au creat aşa-numitele autoguvernări locale minoritare care, într-un final, formează "marele ţarc". În ce priveşte comunitatea românească, "marele ţarc" este reprezentat de Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria. Şi când mă gândesc la câtă emfază a pus în afirmaţiile sale preşedintele maghiar, Vasile Şoim (scuze, Solyom Laszlo), susţinând că în ţara vecină minorităţile beneficiază, chipurile, de "ţarcul" numit autoguvernare! Mi-ar face o deosebită plăcere să-i spun stimabilului că practica statului maghiar, cel puţin în domeniul minorităţilor, contravine normelor de drept internaţional (Vorbim de vremea de acum, nu de perioada dualismului austro-ungar sau de cea interbelică din secolul trecut, când politica autorităţilor maghiare urmărea făţiş deznaţionalizarea tuturor celorlalte etnii, care reunite îi copleşeau numeric pe aşa-zişii "băştinaşi"). Încerc să mă explic, adică să "bat şaua să priceapă… hunul". Statul ungar nu face altceva decât să închidă fiecare minoritate în "ţarcul" său, lăsându-i pe liderii acestora să se bată între ei într-un joc de-a democraţia, rezultatul fiind alegerea aşa- numiţilor "deputaţi minoritari", care, de altfel, nu fac altceva decât să împartă firimiturile (şi aici trebuie să accentuez această stare de fapt) aruncate de stat. Din punctul meu de vedere, sistemul autoguvernărilor minoritare nu este altceva decât un concept fără conţinut, lansat parcă să distrugă identitatea etnică a acelor care sunt de altă seminţie decât cea maghiară. Trebuie să adaug aici poziţia preşedintelui maghiar în ce priveşte dreptul minorităţilor din Ungaria care, în opinia sa, au dreptul la "autonomie culturală" (aici aş adăuga că numai în interiorul "ţarcului", pentru că în afara acestuia membrii comunităţilor naţionale se lovesc, pot să spun fără să mă tem că voi greşi, de exclusivismul populaţiei majoritare şi de constrângerile sociale şi economice), în timp ce, în "contrapartidă", minoritatea maghiară din România are "dreptul la autonomie teritorială". Acest slogan a fost afirmat sus şi tare, călcând peste Constituţia României, de către Vasile Şoim la Cluj-Napoca, la data de 14 martie a.c., cu prilejul aşa-zisei vizite private (ce dislocare de forţe speciale a fost şi în Oradea, cu acel prilej!), context în care nu a făcut altceva decât să dea apă la moara secesioniştilor maghiari autohtoni. În ce priveşte acest aspect, i-aş recomanda (a se lua aminte "recomand", deşi poate că ar trebui să pot folosi un termen imperativ) distinsului preşedinte maghiar ca, înainte de a ne da lecţii care contravin prevederilor constituţionale din ţara noastră, să se uite în propria ogradă, unde, în Constituţie, se stipulează dreptul minorităţilor de a fi reprezentate în Parlamentul de la Budapesta, prevedere ce ar trebui şi aplicată, iar prin aceasta s-ar face dovada că acestea nu sunt închise în "ţarcurile" autoguvernărilor şi s-ar pune totodată punct pseudodemocraţiei din Ungaria în acest domeniu. O altă chestiune care m-a intrigat foarte mult este problema retrocedărilor bunurilor imobile care au aparţinut cultelor, privită comparativ în România şi Ungaria. Când am aflat că în Ungaria nu au fost retrocedate bunurile care au aparţinut bisericilor (pentru că nu există o lege în acest sens), precum şi faptul că fostul episcop ortodox român din Ungaria, în prezent episcop la Oradea, P.S. Sa Sofronie, a susţinut că din acest motiv Biserica Ortodoxă a fost lipsită de principalul său mijloc de subzistenţă: pământul, nu am putut să nu mă întreb: Unde este dreptatea? Este - zic eu - normal să te întrebi: Atunci cum se manifestă principiul reciprocităţii? Pentru că la noi există o lege în acest domeniu şi se şi aplică. Aici închei şi - pe un ton imperativ de data asta - (aş vrea să fie sesizat acest aspect) îi cer preşedintelui Ungariei să-şi facă temele de casă (citeşte: exercitarea cu nepărtinire a prerogativelor constituţionale): comunitatea românească să fie reprezentată în Parlament şi, de ce nu, în Guvern (vedeţi că pe la noi sloganul "nicio masă fără peşte" a fost înlocuit cu unul… mai european: "niciun guvern fără UDMR", iar pe cât posibil numele reprezentanţilor Statului Român în forurile internaţionale trebuie să aibă neapărat rezonanţă… maghiară), să fie retrocedate bunurile imobile care au aparţinut Bisericii Ortodoxe Române (aici mă gândesc şi la cele lăsate prin testament de marele Mecena al românilor din Ungaria, Emanuil Gojdu).