Planuri de lichidare a revoluţionarilor orădeni
Revoluţia de la Oradea a început abia în data de 22 decembrie, la ora 10.00. Un număr destul de mare de orădeni s-a adunat în faţa clădirii Primăriei, iar primele persoane au pătruns în interior în jurul orei 11.00. Printre aceştia s-au aflat şi viitorii membri ai Comitetului Revoluţionar, care a preluat conducerea oraşului. Abia spre seară, în clădire a pătruns şi un grup de soldaţi, care, spuneau ei, aveau ordin de a-i apăra pe revoluţionari.
Intră cine vrea, iese cine poate
După ce lumea a început să se adune în faţa Primăriei, pe la ora 11.00, puhoiul a intrat în clădirea în care se mai afla doar primarul Ioan Groza. În sediul Primăriei s-au adunat câteva sute de orădeni, printre care Radu Davidescu, Dan Vâlceanu, Toderaş Teodor, Traian Popovici, care au constituit nucleul de conducere al Comitetului Revoluţionar şi au condus destinele oraşului şi ale judeţului în acele zile când nimeni nu ştia ce va urma. Oamenii l-au recunoscut pe Mircea Bradu, care a fost împins să ia cuvântul, împreună cu actorul Daniel Vulcu, recunoscut, de asemenea, de un grup de studenţi. Încet, încet, în Primărie, au apărut diferite personaje care s-au alăturat revoluţionarilor. Printre aceştia se aflau şi lichelele oraşului, diverşi conducători ai partidului comunist, care au fost poftiţi afară. Securitatea şi forţele de miliţie s-au retras în unităţi. Grupuri de persoane au înconjurat cele două instituţii, iar membrii acestora au fost obligaţi să pactizeze cu revoluţionarii. Cum nici militarii nu apăruseră încă în oraş, peste tot era debandadă, iar singurii care mai ţineau situaţia sub control erau membrii Comitetului Revoluţionar.
Cu puşca la ochi
Deşi au pactizat cu revoluţionarii, securiştii şi angajaţii miliţiei stăteau în expectativă, lucru demonstrat de mărturiile ulterioare ale unora dintre ei. Existau planuri de intervenţie în forţă şi de împrăştiere a manifestanţilor, în cazul în care Ceauşescu ar fi pus din nou mâna pe putere. Spre exemplu, comandantul de atunci al miliţiei, Ioan Terente, nu se afla în sediu în ziua de 22 decembrie, stabilind un cartier general de operaţiuni într-o altă clădire. De aici, ar fi urmat să ordone împrăştierea demonstranţilor din faţa Primăriei. Deşi forţele de securitate s-au retras în sediu, declarându-se alături de revoluţionari, 12 dintre ei au "evadat" şi s-au ascuns într-o casă conspirativă, având asupra lor pistoale mitralieră şi un ARO blindat, dotat cu o puşcă mitralieră. Acest grup ar fi urmat să acţioneze în ajutorul colegilor lor, dacă s-ar fi ivit o situaţie de urgenţă. Ceilalţi securişti aflaţi în libertate s-au ascuns în mansardele clădirilor din jurul Primăriei, de unde, înarmaţi cu puşti cu lunetă, urmau să îi lichideze pe revoluţionari, dacă situaţia ar fi cerut-o.
Revoluţionarii urmau să fie împuşcaţi
Un plan asemănător avea şi armata. Primii soldaţi au intrat în clădirea Primăriei abia în seara de 22 decembrie. Deşi intenţiile lor declarate erau de a-i apăra pe revoluţionari, militarii mai aveau şi o misiune secretă. Militarii care au pătruns în Primărie au primit ordinul de a-i lichida pe conducătorii revoluţionarilor, în situaţia în care ar fi apărut Ceauşescu. Mărturii neoficiale ale unora dintre militari au scos la iveală acest plan secret. Fiecare din cei 40 de militari a primit sub observaţie câte un om din Comitetul Revoluţionar pe care urma să îl lichideze. Fiecărui militar îi erau încredinţaţi, de asemenea, alţi 4-5 revoluţionari, pe care urma să îi împuşte. Conducerea judeţului ar fi fost preluată de şeful garnizoanei Oradea, generalul Şchiopu, împreună cu celălalt grup de "revoluţionari", ce se afla clădirea Judeţenei de partid. Acest grup, format din foşti comunişti, a încercat de mai multe ori să pună mâna pe putere în detrimentul revoluţionarilor din Primărie. Un moment tensionat s-a produs în dimineaţa zilei de 24 decembrie. Garda militară ce asigura paza Primăriei a primit ordin să împiedice, chiar recurgând la arme, ieşirea din clădire a conducătorilor revoluţiei. Comitetul Revoluţionar a fost blocat în Primărie timp de câteva ore.
Au rămas la fel de simpli
Până la urmă, în data de 25 decembrie, Ceauşescu a fost lichidat împreună cu soţia sa, moment în care toate forţele de ordine au trecut cu adevărat de partea revoluţionarilor. Adevăraţii revoluţionari de la Oradea au fost trecuţi ulterior în planul doi, locul lor fiind ocupat de oameni agreaţi de Bucureşti, mulţi dintre ei primind certificate de revoluţionar, deşi în aceea perioadă poate nici măcar nu ieşiseră din casă. În acest timp, cei care au asigurat liniştea în judeţ au rămas oameni la fel de simpli ca înainte de Revoluţie. "Ion Iliescu ne-a propus să devenim membri ai FSN, dar noi nu am dorit acest lucru. Aşa că în locul nostru au apărut alţi oameni, pe care noi nu îi văzuserăm niciodată în zilele acelea", spune plin de tristeţe Dan Vâlceanu, unul dintre revoluţionarii orădeni, care, ca şi înainte de 1989, lucrează în cadrul OTL. Radu Davidescu este un simplu profesor, Daniel Vulcu şi-a văzut mai departe de actorie, iar Toderaş Teodor, primul care s-a aşezat pe scaunul primarului Ioan Groza, a rămas acelaşi mecanic în cadrul Vămii...
Conform unor mărturii ulterioare ale unor membri din conducerea Securităţii, revoluţia ar fi putut porni la fel de bine şi la Oradea, pentru fiecare oraş mai mare din vestul ţării existând un plan în acest sens pus la punct de KGB, în colaborare cu STASI şi cu securitatea maghiară. Scânteia s-a aprins la Timişoara, aşa că planul a fost aplicat acolo.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.