În sala festivă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, a avut loc ieri un spectacol organizat în cadrul proiectului „Podul Prieteniei Interculturtale”.

Sub genericul „Să ne cunoaștem și să socializăm prin activități”, joi, 27 iulie, în sala festivă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, a avut loc un spectacol artistic oferit de Forumul Democrat German, Asociația Pensionarilor Maghiari din Partium, Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Comunitatea Ucrainenilor din Oradea, Comunitatea Evreilor din Oradea, Fundația Ciore Roma și Asociația Comunitară „Amara Phala” din satul bihorean Tămașda, comuna Avram Iancu. De asemenea, tot în cadrul evenimentului, pictorul Liviu Marc din Oradea a expus câteva lucrări, la 50 de ani de la moartea marelui pictor spaniol Pablo Picasso.

Coordonatoarea proiectului este ing. Miorița Săteanu, cetățean de onoare al municipiului Oradea și membru al Parlamentului Seniorilor din România.

„Acest proiect se înscrie în conceptul „Cetățeni activi la puterea a treia”, și are drept scop organizarea unor serii de evenimente dedicate orădenilor, pentru a se simți utili și valoroși, pentru a socializa și a-și etala talentele în diverse domenii cultural-artistice, dar și pentru a se implica în acțiunile de voluntariat în toate domeniile: educație, cultură, mediu, sănătate, economie, precum și pentru a descoperi altele noi. Ne-am propus să aducem împreună oameni de etnii diferite, profesii diferite, domenii diferite, dar cu pasiuni comune”, ne-a informat Miorița Săteanu, coordonatoarea proiectului.