La finele săptămânii trecute, pesediștii beiușeni au organizat o amplă acțiune de plantare de puieți din specia gorun, locul ales fiind Dealul Bitii, de pe raza comunei Uileacu de Beiuș.

 

La inițiativa deputatului Gheorghe Bogdan și a Stelei Babău, președinta Organizației Femeilor Social Democrate din județul Bihor, câteva zeci de colegi de partid au ales să petreacă după-amiaza zilei de sâmbătă în aer liber, într-un mod activ, punând umărul la plantarea a circa o mie de puieți de gorun, acestora alăturându-li-se și europarlamentarul Emilian Pavel.

De altfel, Emilian Pavel a precizat că nu este pentru prima oară când participă la astfel de activități, interlocutorul nostru declarând că alege, în fiecare primăvară și toamnă, acest mod de protejare și refacere a mediului. Europarlamentarul bihorean sublinia, totodată, că „în următorul exercițiu bugetar multianual al Uniunii Europene, o componentă importantă, undeva la 33 la sută din fondurile europene, se va aloca pe partea de protecția mediului, deci, fiecare proiect european, cu finanțare europeană, va trebui să aibă o componentă de mediu.”

Pe altă parte, deputatul Gheorghe Bogdan, secretar al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, a reamintit acțiunile de igienizare desfășurate în ultimii ani, în Pădurea Delani și la intrările în Beiuș, precum și pe cele de informare și conștientizare derulate împreună cu primari, directori de școli și agenți economici din zonă, scopurile fiind colectarea selectivă, reciclarea și valorificarea unor materiale recuperate.

Alte detalii despre acțiunea de reîmpădurire de pe Dealul Bitii ne-a oferit ing. Nicolae-Florin Pălcuțiu, șeful Ocolului Silvic Beiuș, care a precizat că terenul aparține Asociației Urbariale „Săbuiasca Prisaca” și că, în urma unor tăieri progresive de racordare, o parte a suprafeței s-a regenerat natural, pe alta urmând să fie plantați circa o mie de goruni, din totalul prevăzut pentru împăduriri, în 2019, de 158 de mii de puieți forestieri.