De două luni, în comuna Pomezeu nu au mai fost ridicate gunoaiele de la populație, oamenii nemaiștiind cum să scape de acestea. Unii, după cum chiar ei declară, le-au aruncat în albiile pâraielor ce străbat satele comunei sau le-au dat foc chiar lângă acestea, alții le-au aruncat pe pășunile comunale ori le-au ars în propriile curți.

 

Alertați de câțiva localnici, ne-am deplasat în comuna Pomezeu, joi, 2 noiembrie, putând constata la fața locului gravitatea situației. Sătenii nu ne-au putut da prea multe detalii, nefiind, la rândul lor, informați de autoritățile locale asupra motivelor neridicării deșeurilor menajere de un atât de lung răstimp. Interlocutorii noștri, locuitori din Vălani de Pomezeu și Câmpani de Pomezeu, au precizat că gunoiul nu a mai fost ridicat din luna august și că nu au fost înștiințați oficial despre cauzele acestei întârzieri, prin sate umblând vorba că mașina folosită la colectarea resturilor menajere s-ar fi defectat. Oamenii au mai reclamat că nu există un grafic de ridicare a gunoiului, ei aflând de aceasta numai când mașina este deja în sat, singura metodă de înștiințare fiind... claxonul! În aceste condiții, cei aflați la muncă sau plecați de acasă, rămân cu gunoiul neridicat timp de mai multe luni! Mai mult, sunt ulițe mai lăturalnice unde mașina de ridicat gunoiul nu ajunge niciodată!

Pentru a afla când și cum va fi rezolvată această situație, ne-am adresat primarului comunei Pomezeu, Ioan Șora. Edilul a declarat inițial că nu a primit nicio sesizare în acest sens de la locuitorii comunei, apoi a admis că ar fi una, a domnului Nicolae Roșu, din Câmpani de Pomezeu. Când i-am spus că sunt mai multe persoane care au reclamat neridicarea gunoaielor de două luni, primarul Șora a vrut doar să afle „cine a fost antrenat în această capcană”. După ce a văzut interviurile luate consătenilor săi, a declarat următoarele: „Nu am cum să-i mulțumesc pe toți, datorită faptului că asta este pe pământ, nu suntem puși aici să împărțim dreptatea!”

Cât despre soluționarea problemei resturilor menajere, acesta a precizat că mașina s-a defectat în luna septembrie, dar a fost reparată și programul de ridicare a gunoiului va fi reluat. Neclar a părut, însă, în lectura primarului Ioan Șora, modul de colectare a deșeurilor:

Reporter: „Veți mai trimite o dată graficele?”

Ioan Șora: „Da! Voi trimite graficele! Pentru luna ianuarie este trimis și, în completare, pentru tot anul, semestrul unu și semestrul doi.”

Reporter: „Când va merge mașina în satele Câmpani de Pomezeu și Vălani de Pomezeu pentru a ridica gunoiul? Veți respecta în continuare acel grafic sau îl veți modifica și veți ridica doar o dată?

Ioan Șora: „În data de 17 și 16, în luna octombrie.”

Reporter: „Acum suntem în 2 noiembrie!”

Ioan Șora: „A, noiembrie, pardon! Pe luna noiembrie, în 13 și în 14.

Reporter: „Două zile consecutiv?”

Ioan Șora: „Nu. În Câmpani și Vălani.”

Reporter: „Într-o zi, în Câmpani și în alta, în Vălani?”

Ioan Șora: „Da. Și în 20, 20. Pe urmă vine în 20-20, că nu mai au ce să ridice atât de mult. Deci, noi suntem foarte bine pregătiți, dar, având în vedere că ai un handicap, că ai o singură mașină, că dacă aveai două era corect!”

Edilul din Pomezeu a recunoscut că se poate și mai bine, chiar „nemțește”: „Noi putem să facem și știm să facem elegant, ca și la nemți, dar asta-i pe bani, asta-i pe doi euro pe persoană, deci nu doi lei pe persoană, doi șaizeci plus TVA.”

Păi, spuneți așa, domnule primar! Că trebuie plătit în euro, să știe oamenii, să aibă timp să schimbe banii, să pregătească euro pe data viitoare! Că dacă-i prindeți iar cu amărâții ăia de lei, rămân și în noiembrie cu gunoiu'-n bătătură!