La Oradea a fost omagiată, pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, prin memorarea celui mai important fapt de istorie literară, posibil printr-o colaborare exemplară între oameni de litere români şi francezi, care a condus la primul premiu european acordat literaturii şi culturii române în anul 1878.

Se împlinesc 130 de ani de la primul premiu internaţional al literaturii române, Premiul de la Montpellier, acordat în luna mai 1878. Premiul a fost distins poemului "Cântecul gintei latine", de Vasile Alecsandri, ajuns un veritabil imn al latinităţii, care se învăţa şi se cânta la serbările şcolare. Regimul totalitar de după 1948 a interzis cântecul din cauza spiritului său occidental exemplar şi din cauza mesajului ultimei strofe, care proclama în text misiunea neamului latin de a-l reprezenta pe Dumnezeu pe pământ:
"În Ziua cea de judecată,
Când faţă-n cer cu Domnul sfânt,
Latina gintă a fi-ntrebată
Ce au făcut pe-acest pământ?
Ea va răspunde sus şi tare:
O! Doamne,-n lume cât am stat,
În ochii săi plini de admirare
Pe tine te-am reprezentat!".
Acest fapt nu se putea admite de propaganda sovietizată a regimului postmonarhic de după 30 decembrie 1948. Acum, s-ar putea reveni şi s-ar putea face recuperarea publică a poemei, ceea ce stă şi în intenţia rândurilor de faţă.
Ideea şi nevoia fraternităţii latine s-a trezit şi a cuprins aria europeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, desprinsă ca axiologie de tip romantic, dintr-o lume cu lungă gestaţie inamică şi din dezvoltarea în condiţii noi a fraternităţii creştine. Polarizarea ei se produce în timpuri care au dus şi la resurecţia panslavismului şi a pangermanismului. Deosebirea fundamentală dintre ele constă în faptul că, în timp ce panslavismul şi pangermanismul aveau ţintă federală şi caracter imperial, deci antinaţional, solidaritatea latină urmărea sprijinirea proceselor de identitate şi identificare naţională. În consecinţă, primele două, acaparatoare, s-au exersat în plan politico-militar, pe când solidaritatea neamurilor latine a luat direcţia diplomatică şi a avut câmp cultural de acţiune. Analiza acum a evenimentelor arată suficient că solidaritatea latină a avut un efect de apărare, posibil printr-o îndelungată dezvoltare implicită în tot felul de legături a descendenţei latine. Prima înfrăţire latină se instituie, în plan cultural, între catalani şi provensali, iar progresul ei a dus, prin amplificare, la serbările latine de la Montpellier, din 1878, la care a triumfat România. Adică cea mai îndepărtată fiică a latinităţii, expusă la margini, atunci, ca şi acum, într-o situaţie politică extrem de grea.
Este dificil de aproximat în ce măsură fraternitatea latină mai este azi efectivă, care sunt componentele şi nivelurile ei de existenţă spirituală şi de manifestare practică, dar este cert că, cel puţin din punct de vedere al solidarităţii politice, este slab utilizată!
Preliminariile şi întreg cazul celui de-al Doilea Război Mondial este elocvent pentru complexitatea problemei. De aceea mi se pare că orizontul, în care solidaritatea latină nu a încetat să existe, în care există, pâlpâie, este cel cultural, literar, unde nu este doar un paleativ. Mai mult, se simte chiar în comunitatea europeană că românii, abandonaţi câteva decenii în năvodul comunist al panslavismului, au acum, iarăşi şi iarăşi, o mare nevoie şi o mare disponibilitate pentru a se regăsi în fraternitatea latină, din toate punctele de vedere, politic, economic, cultural, având temelia în rădăcinile comune. De aici şi rostul scrierii de faţă, de aceea sentimentul că din vasta moştenire literară alecsandrină, la acest moment revine şi este de actualitate "Cântecul gintei latine".
Mişcarea culturală a Felibrilor, al cărei conducător a fost poetul Frederic Mistral (1830-1914) se întemeia pe asocierea unor scriitori şi artişti din sudul Franţei, începând din anul 1854. Conceptul care-i definea, complex, era paradoxal, adică întrunea ideea de panlatinism şi totodată de supralicitare a valorilor provensale, deci locale. Termenul cu care s-a definit mişcarea, Félibrige, e un arhaism, găsit de Mistral într-un vechi cântec provensal, evocând momentul când Fecioara Maria îl întâlneşte pe Iisus în Templu: "parmi les sept félibres de la loi". Sensul cuvântului e insuficient cunoscut, iar descendenţa lui poate fi din irlandeză (filea = cântăreţ, ber = călăuză), din greacă (filebraios = cunoscător al legii în sinagogă) sau din latină (felibris = întremător, roditor). Probabil, niciodată nu se va cunoaşte sensul exact cu care a funcţionat acest cuvânt în vechiul epos provensal; probabil tocmai ambiguitatea lui mesianică l-a atras pe Mistral, pentru a-l prelua şi a defini astfel misiunea mişcări de reînviere a culturii şi literaturii locale, apoi a legăturii interlatine.
Evoluţia mişcării Felibrilor de la localism la interlatinism poate da material pentru cercetare de câteva volume, ne vom restrânge acum în a constata că din această mişcare se naşte în 1869, la Montpellier, Societatea pentru studiul limbilor romanice, care chiar din acelaşi an începe să publice o revistă trimestrială, "Revue des langues romanes", respectiv în 1875 începe primul congres şi concurs în genul "Jocurilor florale" de la Toulouse, care datau din 1323, având de obiectiv major ridicarea studiului literar, premierea operelor scrise în langue d'oc. Sensul noţiunii de "joc" era de mai multe secole şi se transferă, acum, ca întrecere pentru dobândirea unui premiu. Se aveau în vedere lucrări nu numai literare, ci şi artistice, lingvistice, culturale, ştiinţifice, acordându-se un mare număr de menţiuni, medalii, cununi, flori de argint etc. Cu ocazia congresului, poetul catalan Albert de Quitana, entuziast cavaler al romanităţii europene, trimite următoarea telegramă, citită de Mistral participanţilor în sala de concerte din Montpellier:
"Frère et maître, je suis absent à regret, mais mon âme entière est avec vous. Offrez en mon nom un prix pour le prochain concours de la Société. La thème sera la Chanson du Latin. Toutes les langues romanes seront admises à concours. Aux Félibres j'envoie mon amour et ma foi."
De aici rezultă tema celui de al doilea concurs al Felibrilor şi Societăţii de limbi romanice, care s-a stabilit că se va ţine peste trei ani, în 1878, tot la Montpellier.