Primarul comunei Drăgăneşti, ing. Gheorghe Bogdan - Reţeta bunăstării - conlucrarea dintre investitori şi autorităţi
Comuna Drăgăneşti este printre puţinele din ţară care, ani la rând, a beneficiat de bugete excedentare, această realitate punându-i pe gospodarii locului într-o situaţie privilegiată de care, spre lauda lor, au ştiut să beneficieze din plin. Cât priveşte sursa bunăstării comunei, aceasta este una de o binemeritată notorietate pozitivă: masiva investiţie dezvoltată aici de Ioan şi Viorel Micula, preşedinţii Grupului de firme European Drinks&Food. Faima holding-ului fraţilor Ioan şi Viorel Micula este dusă până dincolo de graniţele ţării, peste tot acolo unde ajung produsele ce ies pe porţile firmelor acestora, iar odată cu aceste produse se consolidează şi renumele de oameni harnici şi destoinici al bihorenilor din aşezările de pe cursul Crişului Negru.
Unul dintre beneficiarii direcţi ai plusvalorii ce transformă resursele zonei în bunăstarea şi stabilitatea traiului celor care muncesc pe platformele industriale de la Grădinari, Sudrigiu, Rieni şi Ştei este, fără îndoială, şi edilul comunei Drăgăneşti, ing. Gheorghe-Dănuţ Bogdan, primarul pesedist „crescând" într-ale politicii deodată cu dezvoltarea investiţiilor menţionate. Aflat la al cincilea mandat, Gheorghe Bogdan conduce destinele comunei Drăgăneşti din 1996, fiind atunci, în urmă cu şaisprezece ani, cel mai tânăr primar din Bihor. Cunoştinţele dobândite în urma absolvirii cursurilor superioare la Universitatea de Ştiinţe Agricole Cluj-Napoca şi a celor de masterat la Universitatea „Vasile Goldiş" Arad, precum şi experienţa profesională de inginer zootehnist în cadrul Direcţiei Agricole Oradea l-au ajutat pe primarul Gheorghe Bogdan să intuiască potenţialul extraordinar al comunei pe care o conduce, în contextul ridicării aici a platformelor industriale European Drinks&Food şi să obţină rezultate deosebite în domeniul administraţiei publice locale.
Reporter: De unde să începem dialogul nostru, domnule primar?
Gheorghe Bogdan: Vă propun să începem chiar de aici, de la Primărie, pentru că, din capul locului, vreau să precizez că mi-am propus şi cred că am reuşit să schimb faţa administraţiei locale, atât prin îmbunătăţirea bazei materiale, cât şi prin modificarea comportamentului aparatului birocratic faţă de cetăţeni. Astfel, acum, Primăria comunei Drăgăneşti este un aparat administrativ modern, cu dotări de ultimă generaţie, cu personal calificat, având studii superioare, care asigură o servire promptă şi de foarte bună calitate. Chiar din anul 1996 am început modernizarea sediului primăriei, dar, prioritatea numărul unu în ceea ce priveşte activitatea administrativă a fost, în permanenţă, gestionarea riguroasă şi transparentă a banilor publici, în acest scop iniţiind consultări periodice cu locuitorii comunei. Nu am uitat nici celelalte instituţii de pe raza comunei, fiind modernizate cabinetele medicale umane, sediul postului de poliţie sau cabinetul medical veterinar. Punând ordine în actul administrativ, în cheltuirea banului public şi, mai ales, dispunând în mod constant de un buget consolidat, excedentar chiar, buget provenit, în procent de peste 90%, de la fabricile preşedinţilor Ioan şi Viorel Micula, am putut să realizez majoritatea proiectelor avute în vedere.
Rep.: Cu care dintre aceste proiecte, cu ce domeniu de activitate doriţi să continuăm bilanţul activităţii primăriei pentru perioada 1996-2012?
Gheorghe Bogdan: Cu oricare, deoarece fiecare domeniu al activităţii socio-economice şi culturale este unul prioritar, funcţie de moment şi de context. Însă, dacă este să aplicăm o viziune social-democrată asupra administraţiei locale, atunci, cu siguranţă, trebuie să pornim de la motorul oricărei societăţi, oricărei comunităţi, şi anume de la economie, deoarece economia este generatoare de fonduri pentru toate celelalte activităţi şi de securitate socială şi prosperitate individuală şi de grup. La acest capitol, pot afirma că noi, locuitorii comunei Drăgăneşti, am fost de două ori privilegiaţi: întâi, pentru că Grupul European Drinks&Food a asigurat numeroase locuri de muncă decente, transformând definitiv şi pozitiv profilul ocupaţional al comunei noastre, iar în al doilea rând, pentru că, prin taxele şi impozitele plătite de aceste firme s-au oferit banii necesari transpunerii în realitate a proiectelor noastre. Mai mult, trebuie să subliniez că aceste fabricile produc branduri româneşti în contextul concurenţei neloiale a mafiei alcoolului, pentru că în acest domeniu există, din păcate, un segment semnificativ de producţie ilegală!
Rep.: În privinţa creşterii şi educării tinerei generaţii, ce s-a făcut în acest domeniu?
Gheorghe Bogdan: La capitolul învăţământ, pot spune că au fost create condiţii foarte bune pentru desfăşurarea actului educaţional, prin extinderea şi modernizarea bazei materiale. La Păntăşeşti a fost construită o şcoală nouă. Cea din Drăgăneşti, ce-l are ca patron spiritual pe Viorel Horj, a fost extinsă şi reabilitată prin construirea a două săli de clasă, a unui laborator de informatică, a grupurilor sanitare şi a unei magazii, toate dotate corespunzător. De asemenea, s-a procedat la introducerea încălzirii centrale şi la dotarea cu mobilier modern. Tot aici a fost amenajat un mini-teren de fotbal şi handbal. La şcoala din satul Şebiş au fost executate lucrări de reparaţii şi au fost amenajate grupuri sanitare şi un parc de joacă pentru copii. Nici şcolile din satele Mizieş, Belejeni, Grădinari şi Talpe nu au fost uitate, la acestea fiind făcute reparaţii capitale. De asemenea, datorită bunei colaborări cu o societate multinaţională, am obţinut fonduri pentru dotarea grădiniţelor din comuna Drăgăneşti cu jucării, mobilier şi diverse alte materiale necesare bunei desfăşurări a activităţii acestora.
Rep.: Am văzut, peste tot pe unde am umblat prin comuna dumneavoastră, drumuri în stare bună.
Gheorghe Bogdan: La începutul primului meu mandat erau în comună 30 de kilometri de drumuri comunale pietruite şi niciun kilometru asfaltat, cu excepţia axei principale a satului Drăgăneşti, iar legătura cu satele Mizieş, Livada şi Talpe era posibilă doar ocolind oraşul Beiuş! De la această realitate am pornit şi, pentru a nu afecta semnificativ bugetul local, am întocmit proiecte de reabilitare a drumurilor comunale din fonduri structurale. Demersul continuu şi susţinut de reabilitare şi extindere a infrastructurii rutiere s-a derulat în mai multe etape, respectând o anumită logică autoimpusă: am construit poduri şi podeţe, după care am transformat câteva drumuri de pământ în drumuri comunale, acestea urmând să fie apoi, în mare parte, asfaltate. Au fost modernizate, în procent de 90%, străzile din comuna Drăgăneşti; au fost asfaltate drumurile Beiuş-Livada-Talpe-Sălişte de Beiuş, Drăgăneşti-Ţigăneşti-Belejeni-Şebiş-Sudrigiu, Drăgăneşti-Grădinari-Tărcaia şi a fost amenajat drumul de legătură dintre satele Drăgăneşti şi Livada; în anul 1996, am finalizat construirea podului peste Crişul Pietros, dintre satele Belejeni şi Şebiş; în 1998, am ridicat o punte pietonală între satele Ţigăneşti şi Păcăleşti. Mai mult, au fost amenajate rigole betonate şi trotuare în toate satele comunei Drăgăneşti, în paralel cu eficientizarea iluminatului public, prin montarea de becuri economice şi de luxomate care pornesc şi opresc automat iluminatul, toate aceasta sporind gradul de confort al locuitorilor.
Rep.: Unii, după ce asfaltează, se apucă să sape pentru a interveni la reţelele de apă sau de canalizare...
Gheorghe Bogdan: Noi nu am procedat aşa, deşi am introdus apă şi canalizare. Satele Drăgăneşti, Ţigăneşti, Belejeni, Şebiş, Păcăleşti, Păntăşeşti, Mizieş şi Talpe dispun acum de apă curentă, iar proiectele pentru extinderea reţelei de alimentare cu apă în localitatea Grădinari şi pentru introducerea canalizării în toate satele comunei Drăgăneşti sunt în derulare. Deoarece teritoriul comunei este străbătut de Crişul Pietros, consolidarea malurilor acestui râu a fost o prioritate pentru noi, pentru evitarea inundaţiilor şi limitarea daunelor produse de acestea. Nu în ultimul rând, consider demn de semnalat că am implementat colectarea dirijată a gunoiului menajer în toate satele comunei Drăgăneşti.
(Va urma)
iti doresc succes dl. viitor deputat . te vom vota si vei continua cu realizarile si in parlament. lasa-i sa vb. pe cei care nu te cunosc. nu degeaba au spus locatarii comunei draganesti ca te aleg primar pe viata fara sa mai faceti alegeri locale. daca am putea sa te alegem si la comuna tarcaia ar fi bine. primarul ales(si-a cumparat postul de primar) la tarcaia sta mai mult la tribunal decit in primarie. dar ma rog nu vrea sa se sesizeze nimeni. banii se duc la unii consilieri locali care acuma se dau marePSD-ist. doamne ajuta si succes la parlamentare
INTERVIU LA O PALINCA LA PRINCIPESA, DOMNULE MAN CAND AVETI DE GAND SA SCAPATI DE ACEST IMBECIL AL BEIUSULUI???
Domnul profesor Dan Ispas este membru PSD din anul 2000 şi, după cum se ştie, nu şi-a ascuns niciodată această calitate, domnia sa candidând pe listele noastre, pentru Consiliul local, chiar în această vară. Mai mult, în timp ce unii dintre colegii săi de şcoală, care chiar că nu-şi făceau orele, trimiţând în locul lor ba bibliotecara, ba laboranta, au părăsit în 2004 barca PSD, domnul profesor Dan Ispas a rămas în partid, chiar dacă aceasta la costat funcţia de director adjunct al şcolii! Cred că aşa "traseişti" şi-ar dori orice partid serios! Cât priveşte prestaţia profesională a domnului Dan Ispas, eu, ca fost elev al domniei sale, pot spune că este unul dintre acei, din păcate, puţini oameni corecţi şi foarte bine pregătiţi (niciodată nu a venit la ore fără să poată răspunde la toate nelămuririle noastre!), motiv pentru care îmi este un model în viaţă!
ba ispas gunoiule, cu ce partid esti javra olteneasca? ai timp de interviuri, dar pe la scoala cand mai dai zdreanta politica, tu fugi de la ore mai ceva ca elevi, iei un salar necinstit, seriosule!!! beiusul te uraste oltean imputit si pervers.