Mulţimea uriaşă adunată în faţa Primăriei în ziua de 22 decembrie nu a părăsit piaţa, rămânând pe poziţii întreaga noapte şi a doua zi. În Primărie, Mircea Bradu suferă un infarct, stresul, dar şi o pastilă luată din greşeală, doborându-l. Doctorul Ziher de la Salvare îi dă primul ajutor, fiind transportat apoi la Spitalul Judeţean. Cam tot în aceeaşi perioadă, dr. Gheorghe Tirla înfiinţează un punct sanitar la Primărie. Internat într-o rezervă, lui Bradu i se pune la dispoziţie un telefon militar, fiind păzit în ture de soldaţi, până la externare. La două zile după internare, pe 24 decembrie, i se trimite o coroană mortuară uriaşă pe care era scris „N-o să-l uităm niciodată! Din partea colegilor din FSN".

 

Nici până în ziua e azi nu a fost dezlegat misterul coroanei de flori. Cu trecerea timpului, cei implicaţi în evenimente au mai descoperit că în jurul Pieţei Unirii fuseseră plantaţi lunetişti pentru a riposta cu foc asupra celor din Primărie. Coroborat cu preconizata intervenţie militară ordonată în Armată la nivel de ţară, s-a conturat un scenariu sumbru care, din fericire, nu s-a mai realizat. Faptul că în fruntea Diviziei Oradea se afla un militar de carieră atipic, un intelectual calm şi rasat, a cântărit enorm în şansa locuitorilor a patru judeţe de a nu fi ciuruiţi. În subordinea garnizoanei Oradea aflându-se unităţile militare din Bihor, Satu-Mare, Baia-Mare şi Sălaj. Trei factori au determinat evoluţia evenimentelor fără vărsare de sânge în Oradea.

Primul: când orădenii încep să se adune în faţa Primăriei, din unităţile militare se pregăteau să iasă în oraş o coloană de 22 de TAB-uri. Spre norocul orădenilor, datorită proastei întreţineri a tehnicii, doar un singur vehicul porneşte şi planul este abandonat. „În jurul orei 11 când lumea începuse să se adune în centru oraşului, dacă veneau peste noi cu tancurile sunt convins că era prăpăd şi la Oradea. Apoi, peste câţiva ani, am fost abordat de unul din militarii care ne asigurau paza în Primărie care mi-a spus că primiseră ordine să fie pregătiţi pentru orice, inclusiv să-i aresteze pe cei din Comitet", ne-a declarat Dan Vâlceanu.

Al doilea: între Mircea Bradu şi comandatul Diviziei, generalul Nicolae Şchiopu, exista o relaţie de prietenie, lucru care a influenţat în bine relaţiile militari-civili, acestea intrând mai uşor pe un făgaş de normalitate. Toate informaţiile despre generalul Şchiopu, decedat între timp, îl descriu ca pe un militar de factură intelectuală, nu un obtuz al regulamentelor.

Al treilea factor care a contribuit la schimbările relativ calme din Oradea a fost reacţia paşnică a ofiţerilor din Securitate şi Miliţie. Au acceptat să fie dezarmaţi şi să intre în subordinea Armatei. De reţinut că tancurile Armatei care înconjurase unitatea trupelor de Securitate din Oradea au fost retrase după ce comandanţii s-au pus sub ascultarea gen. Şchiopu.

Un episod important s-a petrecut pe 23 decembrie, sâmbăta după-amiază. O delegaţie de 19 persoane în frunte cu un oarecare domn Corbeanu a sosit la sediul Miliţiei cu mandat din partea Consiliului din Primărie pentru a controla dacă în arestul miliţiei sunt deţinuţi politici. În faţa revoluţionarilor a ieşit locţiitorul comandantului Miliţiei Judeţene, mr. Teofil Moş care a acceptat verificarea. Şeful delegaţiei revoluţionarilor împreună cu alţi doi revoluţionari au început să caute „camera de tortură" - o dezinformare - verificând şi toţi arestaţii: hoţi, criminali, violatori sau borfaşi mărunţi. Mulţumiţi de cooperarea cu miliţieni, revoluţionarii au plecat înspre sediul Securităţii, pentru alte verificări. La vreo oră după incident, mr. Moş primeşte informaţia că dinspre UAMT a pornit un grup de 20-30 de tineri înarmaţi cu bâte care se îndreaptă spre Miliţie. Toate cadrele sunt adunate la etaj, în birouri, parterul şi curtea fiind eliberate. Tinerii sparg toate geamurile şi uşile de la parter, dar negăsind miliţieni de ciomăgit se lasă păgubaşi. De reţinut că şeful Miliţiei Bihor, col. Gheorghe Telente, perceput ca apropiat al familiei Ceauşescu, fusese tras pe linie moartă, fiind pus sub pază armată în unităţile Diviziei Oradea.

În dimineaţa de 24 decembrie miliţienii nu au mai avut voie să iasă din sediu sub nici un motiv. Ordinul fusese dat de Armată, militarii asigurând paza instituţiei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la sediul CJ al FSN din Primărie. Nici până astăzi nu se ştie exact motivul, dar există o variantă lugubră vehiculată mai ales de cei care erau încadraţi atunci în Miliţie.

„Am auzit că au întocmit atunci o listă cu toţi şefii din cadrul Miliţiei Judeţene, de la comandant la şefii de servicii şi birouri consideraţi periculoşi. Aceştia urmau să fie scoşi sub diferite pretexte în zona de frontieră şi împuşcaţi, ca şi cum ar fi vrut să fugă de sub escortă", ne-a declarat un fost poliţist aflat atunci în miezul evenimentelor.

 

Până la execuţia Ceauşeştilor în 25 decembrie, un singur eveniment notabil s-a mai petrecut în centrul revoluţionar din zona Primăriei. În noaptea de 24/25 decembrie a fost transmisă informaţia că un escadron de elicoptere se îndreaptă spre Oradea venind de la Arad, cu misiunea de a ataca Comitetul din clădirea municipalităţii - o altă dezinformare. Majoritatea celor de acolo au părăsit urgent clădirea, rămânând doar 15-20 de persoane care vor constitui mai apoi nucleul grupului celor recompensaţi cu titlul de revoluţionari cu merite deosebite. (Va urma)