Respectându-şi promisiunea din campania electorală, Traian Băsescu s-a dovedit, după câştigarea puterii, un preşedinte-jucător în toată puterea cuvântului. El a centrat, tot el a dat cu capul, ba a mai şi sărit în poartă să prindă mingea - vezi răpirea jurnaliştilor din Irak şi alte situaţii tensionate, născute la Cotroceni şi tot acolo îngropate. S-a vrut şi a reuşit să fie antrenor, observator, omul de gol, dar şi cel care manevrează tabela de marcaj. Poate că sintagma piromanul-pompier i se potriveşte cel mai bine acestui şef de stat atipic cu care ne-am pricopsit în 2004. În concluzie, Traian Băsescu a fost de toate. Numai ceea ce-i cere Constituţia să fie n-a fost şi nu dă semne c-ar avea de gând să devină: un factor de echilibru şi de moderaţie, deasupra gâlcevilor politice, la ordinea zilei pe malurile Dâmboviţei. Două sunt mijloacele prin care Băsescu şi-a impus şi a exercitat controlul politic în tot acest timp: crizele succesive - de amploare mai mare sau mai mică, numai crize să fie, menite să ţină protagoniştii într-o tensiune permanentă şi să abată atenţia opiniei publice de la problemele de substanţă ale societăţii româneşti - şi manipularea prin intermediul presei şi a institutelor de sondare a opiniei publice. Fiecare năzbâtie a năzdrăvanului de la Cotroceni a fost primită cu surle şi trâmbiţe de corul gazetarilor obedienţi, care s-au întrecut în a-i remarca virtuţile, chiar şi atunci când şeful statului se dădea în stambă urcând băut la volan sau bătând podelele cu ţigăncile. Orice a făcut şi a dres Traian Băsescu a fost şi rămâne bun şi nemaipomenit pentru o parte importantă a presei româneşti. Gradul de aservire la care au ajuns numeroase mijloace de (dez)informare în masă îl face să pălească de invidie pe orice pesedist nostalgic al severei guvernări Năstase. Şi cum să arăţi mai bine că tot ceea ce emană de la Cotroceni e bun şi necesar, dacă nu inundând ecranele şi ziarele cu sondaje efectuate la comandă, menite să arate gradul mereu crescând de popularitate de care se bucură fiecare ghiduşie prezidenţială, în paralel cu prăbuşirea liberă a tuturor adversarilor? După scandalul bileţelelor, după iniţierea unei acţiuni menite să-l suspende pe şeful statului, după dezvăluirea unor cercuri de interese ce roiesc în jurul său şi a unor acţiuni prezidenţiale ce depăşesc cadrul constituţional şi legal, opinia publică este bombardată cu rezultatele unor aşa-zise sondaje de opinie, aruncate deloc întâmplător pe piaţă exact într-un moment în care Traian Băsescu e pe punctul de deveni, din vânător, vânat, iar PD-ul se aventurează de unul singur în cursa electorală. Pentru că ar fi fost penibil, după toate acestea, să-l plaseze pe preşedinte în topul încrederii populaţiei cu aceeaşi cotă de 62%, vehiculată de un sondaj anterior comandat CSOP de PD, măsurătoarea dată publicităţii la începutul săptămânii îi atribuie o cotă de „numai” 56%. Acelaşi sondaj comandat de PD şi luat în calcul pentru decizia de a merge pe liste proprii la europarlamentare atribuie acestui partid 27% din intenţiile de vot, fiind urmat de PSD cu 19%, PNG - 13%, PNL - 12%, PRM -11%, în fine de PLD şi UDMR, care se zbat pe muchia pragului electoral de 5%. Un alt sondaj, al IMAS de această dată, îi plasează pe Băsescu şi Stolojan în fruntea topului încrederii în politicieni, iar pentru partide intenţia de vot este estimată a fi următoarea: PD - 29%, PNL - 18%, PSD - 16%, PNG - 11%, PRM - 10%. E vrednic de amintit, în context, faptul că, în 2003, la constituirea Alianţei D.A., PD-ul era cotat la 8%, iar PNL, la 16%. La parlamentare, Alianţa a depăşit cu puţin 31%, iar PSD a obţinut circa 37%. Surprind scorurile mici atribuite acum PNL, PSD şi PRM, la capătul unei perioade în care toate cele trei formaţiuni au ieşit la rampă agresiv. Semne de întrebare naşte mai ales discrepanţa dintre sondaje în privinţa rezultatelor PNL, diferenţa de şase procente fiind cel puţin ciudată. La fel de ciudate sunt coborârea PSD sub pragul psihologic de 20%, până la jumătate din scorul obţinut la alegeri, dar şi poziţionarea PNG înaintea PRM, în condiţiile în care Gigi Becali şi-a rărit apariţiile tv şi actele de caritate, iar PRM s-a manifestat vehement împotriva condamnării comunismului şi în favoarea suspendării preşedintelui. E limpede că în spatele diversiunii sondajelor stau sforari interesaţi să tragă spuza pe turta unui PD care, deşi nu este decât o anexă a Cotrocenilor, are veleităţi de partid-stat, motiv pentru care, alături de şeful statului - şi, neoficial, şi al PD - a devenit ţinta atacurilor tuturor forţelor politice. Astfel de sondaje, grosolan mincinoase, au, în aceste condiţii, şi un efect de bumerang. În loc să inducă ideea adeziunii masive a populaţiei la platforma politică prezidenţială, ele transformă PD într-o ţintă obligatorie pentru toate celelalte partide.