În cursul anului 2015, Consiliile Locale ale comunelor Vadu Crişului şi Auşeu au hotărât înfiinţarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Auşeu - Vadu Crişului. Obiectivul general - dezvoltarea durabilă al zonei. În cadrul ADI, au depus un proiect comun cu finanțare europeană pentru infrastructură rutieră.

 

În luna august 2016, Mitică-Florentin Lazăr, primarul comunei Auşeu, reprezentantul legal al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Auşeu-Vadu Crişului, a semnat la Oradea, la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bihor, contractul de finanţare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale pentru proiectul intitulat „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de bază, prin modernizarea drumului comunal DC 170 şi a unor străzi de interes local pe teritoriul comunelor Auşeu şi Vadu Crişului”. Valoarea totală a proiectului este de 2.276.174 euro, din care valoarea eligibilă este de 1.796.971 euro (8.129.469,80 lei). În Vadu Crişului se vor moderniza, printre altele, drumul comunal DC 170 ce leagă Vadu Crişului de Auşeu, prin Cacuciu Vechi, străzile de pe Dealu Bandi, Jomonita, Dealu Lubului, uliţa Gării, acces district CFR, uliţa spre piaţa agroalimentară şi spre podul nou de la intrare în defileu. În comuna Auşeu, în satul Groşi, se va moderniza uliţa căminului până la drumul Gepişului, capătul văii până la pălincărie la ultimul pod, strada pe lângă casa parohială spre Criş, uliţa Nicoară. La Gheghie, se va moderniza strada spre Criş, la Luncşoara, în zona Runc, drumul de la pod spre pădure şi drumul de la zona Brădeşti spre Bufeşti. Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni de la semnarea contractului.

Din păcate, implementarea proiectului se află deja în întârziere, din cauza contestaţiilor care l-au blocat. Unele firme profită de legislaţie - neavând nimic de pierdut - şi contestă firma câştigătoare, astfel pe parcursul derulării procedurii de licitaţie au fost depuse patru contestaţii, care au fost câştigate de ADI la CNSC. Ultima decizie CNSC a fost atacată de către un ofertant şi la Curtea de Apel, unde pronunţarea hotărârii asupra recursului a fost dată în data de 2 aprilie 2018. Marți, 10 aprilie 2018, ora 11.00, primarii celor două localități, Dorel Cosma Florian și Mitică-Florentin Lazăr, în sala de şedinţe a Consiliului Local din Vadu Crişului, au semnat contractul pentru executarea lucrărilor incluse în proiect. Proiectul este finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR, iar valoarea contractului este de 5.774.037,47 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 1.097.067,12 lei. Constructorul desemnat în urma licitației este firma SC Viarom Construct SRL, iar lucrările urmează să fie finalizate până pe 31 decembrie 2018. „Modernizarea va începe cu drumul comunal DC170, care face legătura între cele două comune”, precizează Dorel Cosma, edilul comunei Vadu Crişului.

 

Patru alte mari proiecte

„În Vadu Crişului mai sunt în derulare patru proiecte mari”, spune Ioan Haşaş, viceprimarul comunei. Lucrarea „Modernizare drum comunal DC 176, Birtin - Tomnatic, km 0+000 - 7+500, comuna Vadu Crişului” a fost anunţată pe SEAP (Sistem Electronic de Achiziţii Publice) şi din cele 10 firme care au participat la licitaţie oferta cea mai bună a fost de 4.029.905,50 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 805.981,10 lei. Execuţia a început în august 2016. În cadrul acestei lucrări se vor executa rigole betonate periate, gambioane (ziduri de sprijin), podeţe şi se va asfalta 7,5 km de drum, de la Birtin până la Tomnatic. Finanţarea se realizează prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi cofinanţare proprie. Termenul de execuţie a lucrării a fost de 10 luni. Din păcate, lucrarea este executată doar în proporţie de 23%. La proiectul „Dotarea căminului cultural Vadu Crişului” finanţat prin AFIR (în valoare de 168.605 ruro), contract semnat în septembrie 2016, dotările au fost împărţite în şapte loturi. S-au derulat licitaţiile şi până în prezent s-au montat echipamentele pentru climatizare, instalaţiile de sonorizare şi lumini şi s-au achiziţionat instrumentele muzicale. Proiectul „Dotarea centrului de permanență cu echipamente medicale, mobilier specific medical şi încălzire centrală Vadu Crişului, finanţat prin PNDL 2 (contract semnat în decembrie 2017, în valoare 200.000 lei), se află în implementare, cu termen de finalizare până la sfârşitul anului. Lucrările de execuţie a proiectului „Reabilitare alimentare cu apă şi canalizare în comuna Vadu Crişului”, cu finanţare prin PNDL, începute în urmă cu opt ani, sunt în faza de recepţie finală. În cadrul programului RO-HU, Vadu Crişului a depus trei proiecte în care este lider şi două în care este partener, cu CJ Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, comunele Şuncuiuş, Auşeu şi din Ungaria, cu localităţile Körösszegapati, Hajduszoboszló, Primăria comunei Tépe, Primăria comunei Esztár şi Primăria comunei Kismarja.