În colivia de pe Turnul Eiffel 1 ianuarie 2004 Nimic nu mă supără mai rău decât o coadă, pentru că îmi aduce aminte de multe, fie ea şi la un monument de talia Turnului Eiffel din Paris. Mai ales când te moaie lapoviţa şi când vântul umed îţi înfige în coaste pumnale nevăzute. Soarele nu dă semne că ar vrea să apară azi şi să urcăm astfel până în vârful Turnului Eiffel. Pe un ecran uriaş situat la baza stâlpului din nord ("pilier nord") suntem încunoştiinţaţi că Înălţimea sa, Turnul, este îngheţat şi acoperit de zăpadă (sommet gel?) , avertisment repetat şi în engleză, spaniolă, chineză şi, abia la sfârşit, în germană. Înaintea noastră se vede bine bustul inginerului Gustave Eiffel, născut în 1832, la Dijon, şi mort la Paris în 1923. "Eiffel" este pseudonimul familiei Bonickausen, dar care în 1881 a devenit patronim legal. Bat mărunt din picioare alături de alţi companioni orădeni, înaintând ca melcul spre casele de bilete. Şi lapoviţa nu mai conteneşte... A treia Republică franceză trebuia să-şi sărbătorească într-un mare triumf împlinirea unui secol de la izbucnirea Revoluţiei din 1789, care a schimbat faţa planetei. În 1885, a fost organizat un concurs pentru desemnarea celui mai izbutit monument care să celebreze mult aşteptata sărbătoare. S-au înaintat de către visători, arhitecţi şi ingineri peste 700 de proiecte; ministrul Lockroy a reţinut doat 18 care au fost răsucite şi examinate pe toate feţele de către comisie; în final, doar unul a fost reţinut: cel al d-lui ing. Gustave Eiffel. Ministrul Lockroy, prefectul Poubelle (sic!) şi tot consiliul municipal al Parisului îl însărcinează pe inginerul câştigător al concursului să execute turnul în fier, cu baza în formă de pătrat cu latura de 125 de metri, înălţimea de 300 de metri, pentru suma de 1.500.000 de franci, cu drept de exploatare pe o durată de 20 de ani, după care Turnul va deveni proprietatea statului francez. Lucrările încep în forţă în frigul lunii ianuarie 1887, spre groaza riveranilor de lângă Câmpul lui Marte, loc ales pentru ridicarea marelui turn. Un oarecare Tancr?de Boniface, temându-se că noul turn se va prăbuşi peste casa lui, intentează un proces. Eiffel îşi asumă toate riscurile şi continuă construcţia. ... Sute de turişti, muraţi din cap până în picioare, vorbind în mai toate limbile pământului, înaintează încet, ca într-o sacră procesiune, spre acest simbol al capitalei Franţei în această primă zi a anului 2004. Dar, la început, Turnul a avut parte de zile grele. O ploaie de invective şi de blesteme s-a îndreptat spre Guvern şi spre artizanul Turnului. Proiectul care prindea viaţă a fost comparat cu un Luvru "inutil şi superb", a fost catalogat drept o "eroare", rod al unei "mercantile imaginaţii a unui constructor de maşini", "dezonorarea Parisului". Scriitorii Guillaume Apollinaire, Blaise Cendrars, Andr? Breton, Yvan Goll, Jean Cocteau se întrec în imprecaţii şi pamflete împotriva "monstruosului" turn care a năvălit în raiul gotic, tema turnului intrând chiar în creaţia lor. În schimb, cubiştii şi suprarealiştii acceptă provocarea Turnului Eiffel cu pictorul Delaunay în frunte. Teatrul de cabaret urmează pilda artiştilor plastici. În toată această atomosferă de contestare violentă, dar şi de timide susţineri, burgundul Eiffel îşi continuă lucrările cu infinită grijă, după un palmares remarcabil: construcţii de biserici, temple, gara din Pesta, 42 de poduri între Poitiers şi Limoges, viaducte, construcţii dificile în Rusia şi Peru. Supranumit "omul podurilor", "maestrul vântului", ing. Eiffel este şi creatorul marelui observator astronomic de la Nisa, al viaductului din Garabit şi al osaturii metalice din interiorul Statuii Libertăţii (46 metri înălţime) , înfiptă în insula Bedloe din faţa New-York-ului, despre care toţi înginerii preziceau că nu va trece multă vreme până se va prăbuşi. După ce a învins instabilitatea argilei pariziene cu ajutorul chesoanelor metalice cu aer comprimat folosite şi la fundaţiile podului din Bordeaux, în atelierele sale de la Levallois, ing. Eiffel şi trupa sa trec la montarea giganticelor piese ale Turnului. În primăvara anului 1888 sunt instalaţi cei patru stâlpi care urmează a se uni în primul etaj. Neliniştea parizienilor se preschimbă în admiraţie. Şi turnul se ridică, încetul cu încetul... În primăvara lui 1889 se ajunge la cel de-al treilea etaj. Montarea ia sfârşit în 5 aprilie 1889, după 21 de luni şi jumătate de muncă la înălţime - la propriu şi la figurat! şi cu o cheltuială de 7.799.401 franci şi 31 de centime! Gustave Eiffel prevăzuse 8 milioane. Turnul s-a înălţat şi prin subscripţie publică, şi prin efortul pecuniar propriu al ing. G. Eiffel. ... La coada ce creşte tot mai mult, grupul nostru de orădeni este unul dintre cele mai gălăgioase. Suntem trataţi drept... italieni şi cred că nimeni dintre vecinii noştri "de coadă" nu ştiu că venim chiar din ţara de unde a fost adus fierul pentru impunătorul Turn Eiffel - de la cetatea de fier a Banatului - Reşiţa, oraşul care, din 3 iulie 1771, s-a înscris în rândul marilor centre siderurgice ale lumii, având la începuturile sale chiar acţionari francezi. Produsele reşiţene au participat la marile expoziţii universale din Londra (1802), Paris (1867, 1870, 1878), Viena (1873), Budapesta (1885, 1896) şi au atras atenţia iscusitului inginer francez prin calitatea lor deosebită. ... 15 mai 1889, ora 12.00 fără 10 minute. Eiffel dă semnalul deschiderii Expoziţiei universale şi semnează în Cartea de onoare. Publicul năvăleşte din toate cele patru colţuri ale lumii să descopere un mic domn cu barbă, robust, bine îmbrăcat şi în plină formă la cei 56 de ani ai săi şi care a reuşit să făurească această uluitoare dantelărie de fier pe cerul Parisului. O sărbătoare pe măsura înălţimii de 300 de metri a Turnului. Vizitatori iluştri: Don Carlos, Nasser Edin, marele şah al Persiei, Buffalo Bill - legendă vie a Americii, regina Ranavalo, regele Siamului, miniclovnul Tom Tit, Dinah Solitou, prinţ tunisian, marele inventator Edison... Cu toţii şi-au înscris admiraţia şi uimirea faţă de Turn în Cartea de Aur. Câteva momente mai încolo, alţi suverani îl vor felicita pe curajosul inginer Eiffel... La restaurantele flamande, ruseşti, americane, franţuzeşti din Paris se schimbă reţete culinare de ultimă oră şi apoi se cântă melodia la modă "As tu vu la Tour?" (Ai văzut Turnul?). Ziarul "Figaro" este redactat pentru ediţia sa specială într-o sală situată la înălţime... chiar în Turn! Se povestesc istorii neverosimile, precum că mai mulţi austrieci şi italieni au venit la Paris cu bicicleta, iar un român, chiar în litieră... ... Dar, noi, românii de azi, sosiţi la Paris cu ajutorul unui autocar înmatriculat în Ungaria, ne aşteptăm rândul la bilete. În sfârşit, după o aşteptare de peste două ore, intrăm între două rânduri de bariere metalice mobile ca între nişte strunguri care sunt menite să subţieze şi să direcţioneze "coada" de turişti spre casele de bilete. Înaintăm acum mai repede şi în şerpuiri continue până în faţa ghişeelor. Din cauza ceţii şi îngheţului nu se poate urca decât până la etajul al doilea al Turnului. Ce ghinion! Să vii până în Paris şi să nu apuci să urci până în vârful Turnului! Dacă am fi ales o zi senină pentru vizita la Turn, ar fi fost cu totul altceva. Dar nu poţi fi cu toate... Întind fetei de la ghişeu 7,30 euro şi primesc biletul cel mult aşteptat: "Acces par ascenseur 1/1, valable pour une entr?e, E/2 adulte, 7,30 euro, date de la visite 01/01/2004, 13:58, vente rapide, Nord-gauche", cuvinte scrise pe verso, iar pe faţă o imagine nocturn-iluminată a Turnului cu cuvintele "ascension de la Tour Eiffel", "www.tour-eiffel.fr". Înainte de a urca în ascensor, ne sunt verificate bagajele de mână. Teama de atentate teroriste există şi în "oraşul lumină" al Europei. Urcăm. Ascensiunea este lină, nimeni nu scoate un singur cuvânt. La etajul întâi o scurtă escală pentru cei care au plătit până aici. Noi urcăm la cel de-al doilea etaj. Impresia este ameţitoare de-a dreptul Se vede Sena străbătută de "bateaux parisiens", cel mai aproape se zăreşte însă superbul pod Jena, aflat la picioarele Turnului. Iar dincolo de pod se văd cădirile Palatului Chaillot şi Muzeului omului şi marinei din Trocadero. Iar în partea de nord, departe, se zăreşte ca o nălucă Basilica Sacr? Coeur, la care am urcat mai deunăzi cu funicularul. Se filmează în draci, se fotografiază mult şi din diferite poziţii. Balustrada etajului doi este acoperită cu un strat de zăpadă. Ce urâţeşte însă platforma pe care stăm este împletitura de fier care ne face să ne simţim ca nişte păsări în colivie! Turnul Eiffel care, pe timpul construcţiei sale, nu a pricinuit decât un accident de muncă stupid, a devenit, cu timpul, loc ales cu predilecţie de către sinucigaşi. În 1912, un om şi-a făcut aripi pe care şi le-a prins de umeri, încercând să zboare de la înălţimea Turnului. Şi-a zdrobit trupul la picioarele Uriaşului! În 1945, un pilot şi-a condus avionul printre imensele-i picioare! Azi, însă, nu te mai poţi sinucide, aruncându-te în gol de la înălţimea Frankensteinului eiffelian: te opreşte împletitura de sârmă întinsă peste tot. O împletitură care îţi fărâmiţează în mici pătrate imaginea panoramică asupra Parisului. Cu toate acestea, uiţi în curând de inconvenientul "coliviei" şi rămâi mut de uimire, admiraţie şi dragoste faţă de oraşul şi fluviul care se întind la picioarele tale. Mai sunt multe alte oraşe frumoase pe lumea asta, dar ce dă frumuseţe Parisului este armonia deosebită ce ţi-o inspiră contemplarea clădirilor sale. Care nu caută să se domine una pe alta prin inălţime, să se sfâşie prin proporţii nemaivăzute! Privirea îţi înoată lin, fără să se lovească de zgârâie-norii pe care edilii înţelepţi i-au alungat hăt-departe, la periferie. Un singur turn înalt, Montmartre, sfâşie această armonie şi el a fost contestat pentru inestetica postură care se potriveşte între clădirile mici ca nuca-n perete! Nici culorile Parisului nu sunt ţipătoare încât să obosească şi să irite privirea. Parisul a rămas încă un oraş al romantismului, unde expresia "douceur de vivre" nu este o simplă vorbă, ci un mod de a trăi înţelept. Iar în Turnul Eiffel, când vezi Parisul de la înălţime, tocmai în clipa în care crezi că ai devenit stăpânul lui, dominându-l cu privirea, în realitate, ai devenit sclavul lui. Nu tu ai cucerit Parisul, ci el te-a cucerit pe tine. Un oraş atât de mare şi vestit şi pe care, totuşi, poţi să-l strângi şi să-l condensezi într-o singură lacrimă. Cu o singură condiţie: să urci în Marele Turn, obsesie a umanităţii. Altădată se numea Babel şi era lângă fluviul biblic Eufrat, azi se cheamă Eiffel şi se înalţă pe malul stâng al Senei.