Consiliul Local Holod este, practic, dizolvat! Primarul Ioan Horga a prezentat succint derularea evenimentelor. Edilul i-a acuzat pe consilierii locali din alianța PNL-ALDE, șapte la număr - în timp ce pesediștii erau numai șase, de neprezentare la ședințe.

 

În plus, declară Horga, liberalii și cei de la ALDE nu au votat proiectele pentru comună, excepție făcând fostul primar, Daniel Cioloș (PNL), care a venit de câteva ori și a votat „pentru” la anumite proiecte și în cazul bugetului pe 2017. Atitudinea lui Daniel Cioloș i-a adus o sancțiune drastică din partea colegilor de partid, aceștia revocându-l din Consiliul Local. Ordinul de revocare venit din partea prefectului urma să fie adus la cunoștința consilierilor locali, dar, la 30 septembrie 2017, cei din alianța PNL-ALDE au refuzat să vină la ședința ordinară, pe motiv că excluderea din Consiliul Local a lui Daniel Cioloș nu era pe ordinea de zi, primarul Horga acuzându-i pe consilierii liberali și ALDE de necunoașterea cadrului legal al speței, acesta precizând că nu era nevoie de o hotărâre de consiliu în acest sens, existând un ordin de revocare din partea prefectului județului Bihor! Apoi, în 6 octombrie 2017, când primarul a convocat o nouă ședință ordinară a Consiliului Local, nu s-au prezentat pesediștii, motiv pentru care primarul Ioan Horga a solicitat, în instanță, dizolvarea Consiliului Local Holod. Pronunțarea a fost dată în data de 8 martie 2018, primarul Horga declarând că așteaptă sentința. Interlocutorul nostru a precizat că, în urma discuțiilor cu cei de la Prefectură, într-o primă fază se va solicita formațiunilor politice nominalizarea de supleanți pentru constituirea noului Consiliu Local, iar dacă acest demers nu va reuși, se va trece la organizarea de alegeri anticipate, probabil, în toamna acestui an. Mai mult, primarul Ioan Horga are informații că supleanții ALDE și-ar fi dat demisia, dar speră să evite alegerile anticipate, urmând să se constituie Consiliul Local cu șase pesediști și trei liberali, ceea ce ar asigura cvorumul necesar.

Pentru că „mărul discordiei” a fost revocarea consilierului liberal Daniel Cioloș, i-am cerut și acestuia un punct de vedere asupra situației. Fostul primar a declarat că i s-a reproșat, în partid, că s-a prezentat la ședințele Consiliului Local, în timp ce colegii de formațiune politică și de alianță nu au participat la acestea. Mai mult, spune Cioloș, este acuzat că a votat proiectele administrației locale, dar acesta consideră că nu este normal să te opui dezvoltării comunei din motive politicianiste.

Pe de altă parte, la generarea situației conflictuale de la Holod, un rol important l-a avut ALDE, care s-a aliat, contrar hotărârilor de la nivel național și județean, cu PNL, nu cu PSD. Primarul pesedist Ioan Horga dă vina pentru această situație pe cei de la ALDE, care ar fi avut interese personale în acest sens. Totuși, nici Horga nu s-a arătat prea încântat de o alianță cu ALDE, în prima fază, recunoaște primarul, propunându-le liberalilor postul de viceprimar, cu condiția să-l nominalizeze pe fostul edil, Daniel Cioloș, dar peneliștii au refuzat. Cât despre varianta ca fostul viceprimar pesedist Adrian Mânz, plecat la ALDE, să revină pe post, Horga, care lucrase cu acesta în mandatul 2012-2016, nu a acceptat-o, declarând că Mânz nu prea venea pe la lucru, iar în ultimele patru luni de mandat a fost în concediu medical, timp în care făcea campanie electorală.

La rândul lui, Adrian Mânz crede că s-a ajuns la dizolvarea Consiliului Local Holod din cauza revocării liberalului Daniel Cioloș, astfel dispărând posibilitatea asigurării majorității necesare pentru aprobarea proiectelor Primăriei. Totodată, președintele ALDE Holod respinge varianta expusă de primarul Horga, privind evitarea alegerilor anticipate prin constituirea noului Consiliul Local cu supleanții de pe listele de la alegerile locale din 2016. Totuși, dacă se va proceda la validarea supleanților, atunci, în calitate de președinte al organizației locale ALDE, se va consulta cu colegii de partid și vor lua decizia împreună.