Un proiect internațional, cu titlul „Adoptăm o apă curgătoare”, se derulează la Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” Ștei pe perioada acestui an școlar, în care sunt implicați elevii clasei a VII-a B.

Schițarea structurii acestui proiect în cadrul Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct, a avut loc în luna octombrie. La nivel internațional aplicantul proiectului, „Adopt a Stream”, este profesoara Ramona Sărăcilă, de la Spring Valley High School Columbia, SUA, în timp ce în instituția de învățământ șteiană profesorul coordonator este Alin Pașca, dirigintele clasei a VII-a B, iar aceștia, împreună cu elevii implicați, vor constitui un adevărat club orientat pe protecția mediului. Astfel, după ce în lunile noiembrie și decembrie au fost constituite echipele de lucru din cele două școli, în luna ianuarie 2022 se vor realiza întâlniri pe platformele online cu scopul ca elevii din clubul „Adopt a Stream” să prezinte modul lor de acțiune și analiza apei. De asemenea, vor avea loc discuții între elevii participanți. Profesorul coordonator din școala șteiană, Alin Pașca, a implicat în acest proiect elevii din clasa a VII-a B - Mihai Rareș Avram, Ionuț Raul Bogdan, Georgiana Flavia Bortoș, Alexandru Mihai Ioan Bursașiu, Cristian Rareș Crișan, Iasmina Alexia Filip, Elena Daria Georgescu, Adelina Sonia Goldiș, Maya Miriam Grămadă, Nicole Maria Clara Groza, Rahela Sara Heredea, Alexandra Andreea Ienciu, Paul Claudiu Ienciu, Anamaria Teodora Lasc, Cătălina Maria Ane Laslău, Paul Lupaș, Ioana Denisa Merce, Cătălin George Merțe, Alessio Nicolo Mic, Maria Anemona Nistor, Ștefan Pașca, Cristian Luca Sas, Ariana Iulia Știole, Maria Raluca Teaha, Alexia Teaha, Andrei Mihnea Todor, Florin Rareș Voiț, Emma Zota - care au răspuns cu mare entuziasm, realizând deja câteva acțiuni de ecologizare pe Crișul Băița. În cadrul întâlnirilor online din luna februarie se va verifica operaționalitatea planului, iar în luna martie vor fi analizate rezultatele analizei apei. Luna aprilie va fi dedicată unor ample lucrări de curățenie a râului ales, după un program bine stabilit, iar în luna mai se va face a doua analiză a apei. Echipa de proiect va realiza diseminarea proiectului la final, în luna iunie, prin discuții, analize, popularizarea activităților în rândul părinților, a comunității locale. „Pe această cale, țin să-i felicit pe toți cei implicați în acest frumos proiect, care are ca impact dezvoltarea de parteneriate pe termen lung bazate pe scopuri comune, între instituțiile școlare și autoritățile locale, alte instituții sau chiar întreprinzători din teritoriu. Școala își sporește capacitatea instituțională, își mărește prestigiul, utilizează exemple de bune practici în întreaga activitate. De altfel, pot spune, fără teama de a greși, că acest proiect se poate cataloga ca o încununare a multor acțiuni derulate de colectivul școlii noastre de-a lungul anilor, în care a răspuns prezent atât la solicitările autorităților locale, cât și cu alte ocazii, dând dovadă de mult spirit civic”, a afirmat, pentru CRIȘANA, profesorul Emanuel Coroiu, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei.