Suplacu de Barcău - Festivalul Internațional de Tineret
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Folcloric Internațional al Tineretului Slovac va avea loc în perioada 15-16 iulie, în localitatea Valea Cerului, comuna bihoreană Suplacu de Barcău.
Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România - Organizația locală Valea Cerului, în numele președintelui UDSCR - Zona Bihor, Merka Francisc, vă invită să participați la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Folcloric Internațional al Tineretului Slovac, care va avea loc în localitatea bihoreană Valea Cerului, din comuna Suplacu de Barcău, în perioada 15-16 iulie.
A devenit o tradiție în viața cultural-artistică a județului Bihor ca, în fiecare an, să aibă loc tradiționala întâlnire a artiștilor slovaci amatori din toată Europa, care, ca purtători de folclor autentic slovac, să se prezinte într-un spectacol artistic autentic. Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, în calitate de organizator principal, dorește să ofere publicului larg și iubitorilor de folclor în fiecare an un eveniment inedit.
Festivalul se va desfășura după următorul program: sâmbătă, 15 iulie, între orele 14.00 – 15.00 - sosirea invitaților; 15.00-16.00 - parada costumelor; 16.00-16.30 - deschiderea festivă; 16.30-19.30 - spectacol festiv, prima parte; 19.30-20.30 – cină; 20.30 - bal. Evenimentul va continua duminică, 16 iulie, de la ora 11.00, cu slujbă religioasă; între orele 12.30-14.30 - spectacol festiv, a doua parte; 14.30-14.45 - închiderea festivă.
Considerat emblematic pentru activitatea Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, festivalul și-a propus și în acest an păstrarea și promovarea folclorului autentic slovac, revigorarea tradiției, a cântecului și dansului popular slovac, îmbinate într-un spectacol artistic de înalt nivel cultural.
Inițiat în anul 2004, când s-au sărbătorit 150 de ani de la sosirea primilor slovaci în localitatea Valea Cerului, urmând ca în anul 2005 să se desfășoare deja prima ediție a Festivalului Folcloric Internațional de Tineret Slovac „Mládežnicky folklórny Čerpotok”, evenimentul se organizează an de an din nevoia de a reuni comunitatea slovacă atât din țară, cât și din străinătate în cadrul unei manifestări folclorice ample, care să ofere prilejul de a face cunoscute cântecele și dansurile specifice comunității slovace din întreaga Europă și nu numai. Acest eveniment a adus de-a lungul timpului pe scenă soliști vocali, instrumentiști, grupuri vocale, formații de dansuri și ansambluri care au demonstrat din plin valoarea și autenticitatea folclorului slovac. Prin dansul şi cântecul popular se face legătura spirituală între personalitatea fiecărui participant activ sau pasiv la eveniment şi elementele culturii tradiţionale slovace, fapt care întărește identitatea naţională a membrilor comunităţii slovace, iar între membrii majorităţii cultivă o mai bună înţelegere şi cunoaştere a culturii slovace în contextul multicultural al comunei Suplacu de Barcău, al județului Bihor și al României.
Festivalul Folcloric Internațional al Tineretului Slovac este organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România, Departamentul pentru Slovacii din Diasporă și Consiliul local al comunei Suplacu de Barcău, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.