Vineri, 13 martie, de la ora 11.00, în localitatea Tămășeu, a fost inaugurată grădinița cu program prelungit. La eveniment au fost prezenți, pe lângă Cseke Attila-Zoltanministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România,  inspectorul școlar general Alin Ștefănuț, inspectorul școlar general adjunct Kéry Hajnal, deputatul UDMR Szabó Ödön, elevi, parinți, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților locale.

În sala de festivități a Școlii Gimnaziale nr.1, festivitatea a fost deschisă de către Piski Emese, directoarea Școlii din Tămășeu: „Astăzi, la acest eveniment, având ca motto O investiție în cunoștințe plătește cel mai bun interes (Benjamin Franklin), nu inaugurăm doar o clădire, astăzi deschidem un loc în care se vor crea povești, se vor lega prietenii și se vor pune primele cărămizi ale viitorului. Reprezintă grija unei comunități pentru copiii ei, pentru că orice comunitate care investește în educația celor mici investește de fapt în propriul lor viitor”. directoarea.

După un program cultural prezentat de copiii Școlii din Tămășeu, evenimentul a continuat în curtea instituției.

Primul care a luat cuvântul a fost edilul Matyi Miklós: „Este greu să fii primar într-o comună de rangul trei, dar dacă ai ajutoare din partea domnului ministru, parlamentari care să ne ajute să împingem căruța pe care noi la nivel local am pornit-o, atunci putem merge în față, putem progresa. Avem 21 de proiecte, din care 4 am reușit să le finalizăm. Sunt mandru de toți cei care ne sprijină în demersurile noastre și le mulțumesc”.

Ministrul Cseke s-a adresat celor prezenți atât în limba maghiară, cât și în limba română. A evidențiat importanța modernizării școlilor din mediul rural, dar și faptul că infrastructura educațională trebuie să cunoască un progres nu numai cantitativ, dar și calitativ.

„Educația poate avea rezultate deosebite atunci când există și infrastructură modernă”, a declarat acesta.

Au mai luat cuvantul inspectorul școlar general adjunct Kéry Hajnal si deputatul UDMR Szabó Ödön. Cei prezenți au vizitat apoi grădinița și clădirea nouă, destinată desfășurării cursurilor și programului After School  în Tămășeu.

Investiția în noua grădiniță face parte din proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale și sociale în comuna Tămășeu” și cuprinde: înființare grădiniță cu program prelungit în localitatea Tămășeu, reabilitare grădiniță cu program normal în localitatea Parhida, înființare, dotare After School în localitatea Tămășeu, valoarea totală eligibilă a  proiectului fiind 476.767 euro, finanțare nerambursabilă obținută prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.