Până în decembrie 1989, naţiunea română avea impresia că, din punct de vedere al siguranţei fizice a cetăţeanului, a avutului personal - garantate de Constituţie - trăia în cele mai idilice ţări ale lumii. În "raiul comunist" nu putea fi vorba de violuri, tâlhării, crime, spargeri ş.a. Numai bietele victime, rudele acestora, organele de Miliţie şi alte organisme ale M.I. cunoşteau realitatea crudă, dar nu aveau voie să vorbească. Mass-media era cenzurată drastic. În acest sens voi da un singur exemplu...

Începând cu iulie 1978, în Capitală au fost descoperite părţi ciopârţite din trupul unei tinere, pe nume Anda Anbros, în vârstă de 18 ani, din Sibiu, venită să dea examen la A.S.E. Deoarece ele au fost descoperite de cetăţeni, în diferite locuri, pe parcursul mai multor zile, vestea s-a răspândit cu repeziciune, inclusiv în provincie. Ceauşescu a dat ordin organelor abilitate să rezolve cazul în cel mai scurt timp. Sub presiunea acestui ordin, criminalul a fost prins şi... Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin decizia Penală din 30 septembrie 1978, a condamnat pe inculpatul Grigore Samuilă la 25 de ani închisoare. Recursul fiind respins, sentinţa a rămas definitivă. Se pare că a fost o eroare judiciară, pe care am aflat-o de la diferite cadre din M.I., dar şi de la câţiva jurişti din Baroul Bucureşti. În continuare, stimaţi cititori, voi prezenta câteva tentative şi acţiuni teroriste mai semnificative care au avut loc în România "epocii de aur", prezentate în serial. Voi începe cu câteva acţiuni la care a participat unitatea la care am activat - U.S.L.A.

AMBASADORUL ISRAELULUI - SALVAT DE LA MOARTE
Prin anii 1969-1970, Direcţia de Contraspionaj, condusă atunci de gen. Neagu Cosma, a prevenit comiterea unui act terorist pe teritoriul României. Era perioada în care palestinienii, pe de o parte, şi israelienii pe de altă parte, declaraseră un război total şi fără graniţe unii împotriva celorlalţi, în care acţiunile teroriste predominau. Prin actele lor comise fără discernământ, cărora le-au căzut victime persoane nevinovate (copii, femei, bătrâni), au îndoliat întreaga Europă. Prin mijloacele specifice acestei munci, ajutate de informatori din rândul palestinienilor (în zilele noastre se cere cu insistenţă publicarea listelor cu informatori!), cadrele de contraspionaj au depistat două comandouri palestiniene care intenţionau să-l răpească sau să-l asasineze pe ambasadorul Israelului acreditat la Bucureşti. Planul era diabolic: ambele comandouri trebuiau să acţioneze concomitent: unul ocupa, în forţă, Ambasada Israelului, sechestrând persoanele din interior, iar al doilea ocupa o instituţie guvernamentală românească, luând ca ostatici persoanele aflate acolo. Apoi, urmau să-şi prezinte pretenţiile părţii române: punerea la dispoziţie a unui avion cu doi piloţi şi rezervoarele pline, precum şi un autobuz care să-i transporte pe membrii comandoului şi pe ostatici de la ambasadă la aeroport. În cazul unui refuz, membrii ambelor comandouri s-ar fi sinucis, nu înainte de a-i lichida fizic pe toţi ostaticii. Era o acţiune sinucigaşă.
Membrii comandourilor executaseră deja recunoaşterea, introduseră armamentul în ţară, care fusese „depozitat" într-o cameră la un hotel. Pe lângă faptul că organele de contraspionaj i-au filat permanent pe membrii primului comando (membrii celui de al doilea nu au putut fi depistaţi), au mai acţionat într-un mod deosebit de ingenios. Profitând de un moment favorabil, când camera de hotel era „goală", au intrat, iar specialiştii Serviciului tehnic al Securităţii (viitorii „terorişti din decembrie 1989!") le-au scos armamentul din funcţiune, prin scurtarea percutoarelor de la arme (pilire). După care au reintrodus armamentul în ascunzătoarea respectivă, fără a lăsa nicio urmă care să dea de bănuit. S-a luat această măsură pentru a se evita orice risc.
Se intenţiona răpirea sau asasinarea ambasadorului israelian, deoarece acesta fusese condamnat la moarte de un tribunal al „Mişcării Palestiniene de Eliberare", acuzat de atrocităţi împotriva poporului palestinian, în „Războiul de Şase Zile", când acesta se afla în armată cu gradul de general.
Alegându-se momentul potrivit, membrii primului comando au fost reţinuţi, anchetaţi, li s-a demonstrat că li se cunoaşte intenţia, după care li s-a pus în vedere să părăsească imediat România, să meargă la şefii lor şi să le spună că nu se va permite ca teritoriul României să devină câmp de confruntare între palestinieni şi israelieni. Iar dacă ei, sau oricare alţii, vor reveni, Securitatea română nu va mai fi atât de binevoitoare. Ceea ce s-a şi întâmplat.
S-a procedat în felul acesta, deoarece Ceauşescu atrăsese atenţia că relaţiile cu palestinienii şi, în general, cu lumea arabă să fie protejate, dar nici să nu se permită a se aduce atingere, aici în România, Israelului.
Această împrejurare a determinat Direcţia de Contraspionaj să înfiinţeze un compartiment antiterorist, cu un mic nucleu de ofiţeri: M. Grigoraş, M. Nicolae, N. Constantin, H. Armeanu, P. Aristotel ş.a. Cadrele acestui compartiment erau în alertă continuă şi pregătite să intervină în cazul unei informaţii sigure ori în cazul producerii unui act terorist. Printre altele, ei au prevenit şi comiterea unui act terorist care, dacă s-ar fi produs, ar fi implicat România în nişte complicaţii internaţionale cu urmări greu de prevăzut.

ATENTAT CU GOLDA MEIR ÎN VIAŢĂ
Pe 5 mai 1972, în seara celei de-a doua zile a vizitei sale oficiale la Bucureşti, primul-ministru israelian, Golda Meir, urma să participe la Templul Coral la o slujbă religioasă. Deplasarea urma să o facă pe jos. Se luaseră măsurile de securitate specifice acestei vizite protocolare, dar... cu câteva minute înainte de a începe deplasarea, de la Beirut, D.I.E. (Direcţia de Informaţii Externe) a primit o telegramă de avertizare în care se spunea că patru arabi plecaseră din Cairo cu destinaţia Bucureşti în scopul de a o asasina pe Golda Meir când urma să se deplaseze la Templul Coral. Nu mai era timp pentru a se lua măsuri suplimentare de securitate. În această situaţie, a fost alertat compartimentul antiterorist care, prin măsuri specifice, în jurul orei 17.30, a arestat, pe o stradă laterală din apropierea Templului Coral, patru arabi. Toţi erau înarmaţi cu pistoale mitralieră şi grenade de mână. Acţiunea cadrelor din acest compartiment a fost atât de rapidă încât cei patru nu au apucat să-şi folosească armamentul, rămânând pur şi simplu blocaţi. Asasinarea premierului israelian a fost planificată de către „Palestine Liberation Organisation" - P.L.O. (respectiv O.E.P.).

UCIS ÎN FAŢA COPILULUI SĂU
U.S.LA. avea în pază şi apărare ambasadele şi domiciliile diplomaţilor din cele mai fierbinţi zone ale lumii. Printre ele se număra şi Ambasada Iordaniei. Era perioada în care membrii corpului diplomatic iordanian se simţeau vizaţi direct. Iar când aceste ameninţări nu erau luate în serios sau erau tratate cu superficialitate, se producea inevitabilul. Un asemenea caz s-a întâmplat în vara anului 1982. Un diplomat al Ambasadei Iordaniei a ieşit la plimbare. Cum membrii corpului diplomatic nu ceruseră însoţire şi gardare, respectivul diplomat se plimba cu fiul său, în vârstă de 6 ani. Ajuns în dreptul hotelului „Bucureşti", în faţa copilului său, diplomatul este împuşcat mortal cu un pistol cu amortizor, de Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh, palestinian cu cetăţenie iordaniană, membru al organizaţiei Abu Nidal (OAN). Arma şi muniţia i-au fost trimise pe cale diplomatică de Mustafa Said Hasan Al-Khardali, un alt membru al OAN. Actul terorist s-a petrecut în jurul prânzului. De la atentat şi până la capturarea teroristului au trecut exact 20 de minute, în care organele M.I. şi uslaşii au dovedit un înalt profesionalism şi spirit de sacrificiu. Specialiştii în domeniu au apreciat, la momentul respectiv, că a captura un terorist înarmat, într-un centru urban aglomerat, într-un timp atât de scurt şi fără să se producă alte incidente, nu este la îndemâna oricui...