Tileagd - comuna care se naşte din nou
În primii doi-trei ani ai noului secol şi milieniu, adică prin 2002 -2003, comuna Tileagd a pierdut la masa verde a parşivului interes politic şansa de a fi învestită cu statutul de oraş, la care ar fi fost îndreptăţită să aspire, dacă ar fi primat criteriul de bază, respectiv numărul populaţiei. Dar pe cât de mare a fost dezamăgirea generală, însutită s-a dovedit a fi ambiţia noii conduceri administrative, aleasă prin vot, în anul 2000, în frunte cu primarul Gheorghe Groza.
"Luptăm cu mentalitatea localnicilor"
Gheorghe Groza îşi aminteşte că unitatea administrativ-teritorială era, în 2000, într-o situaţie neplăcută, cu şcolile şi căminele culturale în paragină, fără drumuri sau curent. "Am preluat comuna în stadiul de metastază economică şi administrativă. Nimic nu mergea cum trebuie. Totul era o ruină. De la sediul primăriei, la căminele culturale sau bibliotecă, de la străzi de pământ la o totală indisciplină socială şi nerespectarea legii. Trebuie să luăm totul de la capăt. Să ne naştem din nou ca şi comună, ca entitate administrativă. Sunt un om ambiţios, cu putere de muncă şi nu mi-e frică la greu. "Pe unde vei trece, să faci astfel încât să fie mai bine decât înainte" - aceste cuvinte ale marelui Iorga au devenit deviza mea şi moto-ul activităţii mele", a declarat Gheorghe Groza. Primul lucru pe care l-au făcut noii edili a fost să salubrizeze comuna, prin înfiinţarea unei gropi de gunoi şi colectarea tuturor deşeurilor. "Am adunat din toate satele tone întregi de mizerie. Numai în anul 2000 am cheltuit cu aceste operaţiuni peste 80 de milioane, dar a meritat", mai spune primarul. Şedinţele de consiliu local care au urmat au pus, mai apoi, bazele unui program de dezvoltare a comunei Tileagd, în cele două mandate primul gopodar având nu mai puţin de 260 de hotărâri din iniţiativă proprie. Realizările obţinute nu reprezintă însă pentru administraţia locală decât un început, proiectele propuse în fiecare an fiind tot mai ample. Cea mai mare problemă cu care susţine că s-a confruntat de-a lungul anilor Gheorghe Groza este mentalitatea locuitorilor comunei. "Ne-am luptat de la bun început cu oamenii. Fiecare locuitor trebuie să înţeleagă că primăria nu le poate face pe toate. Nu poate primarul să vină să îi facă ordine şi curăţenie în faţa casei, nici să îi sape şanţuri şi aşa mai departe. Încă şi acum avem asemenea probleme, dar sperăm că sătenii vor înţelege că noi suntem aici ca să facem administraţie şi nu suntem pe post de menajere", spune edilul.
Zeci de miliarde investite în drumuri
Odată problema curăţeniei rezolvată, autorităţile locale au trecut la următorul proiect, şi anume amenajarea unui sediu modern pentru Primăria comunei Tileagd, care să ofere condiţii decente şi servicii de calitate. Astfel, întregul imobil a fost reabilitat capital, zugrăvit, au fost montate geamuri şi uşi termopan, spaţiile de lucru au fost recompartimentate etc. Tot atunci au fost achiziţionate echipamente IT moderne, angajaţii Primăriei beneficiind în prezent de calculatoare, imprimante sau faxuri moderne. De asemenea, a fost înfiinţat un birou pentru colectarea taxelor şi impozitelor, care dispune şi el de tehnologie performantă. Toţi funcţionarii publici din Tileagd au urmat cursuri de perfecţionare şi specializare. O altă iniţiativă în ceea ce priveşte serviciile oferite cetăţenilor este şi înfiinţarea unui birou notarial în comună. "Până nu demult, sătenii erau nevoiţi să meargă până în Aleşd sau Oradea pentru a beneficia de serviciile unui notar. Având în vedere faptul că o mare parte a populaţiei este înaintată în vârstă, am decis să amenajăm un asemenea serviciu în curtea Primăriei, lucru care s-a şi realizat, de altfel", a precizat edilul şef. Drumurile au constituit şi ele un punct important pe agenda edililor, investiţiile în acest domeniu ridicându-se, în ultimii ani, la sume importante. "În cele cinci sate ale comunei, Uileacu de Criş, Poşoloaca, Tilecuş, Bălaia şi Călătani, au fost demarate o serie de lucrări de modernizare a străzilor. În momentul de faţă, am finalizat asfaltarea a trei kilometri, urmând să organizăm licitaţii pentru demararea altor lucrări. Am reuşit, de asemenea, să modernizăm aproximativ 15% din totalul străzilor din comună", a mai adăugat Gheorghe Groza. Numai în drumul de la Bălaia autorităţile au investit două miliarde de lei, pentru că, din cauza stării proaste, sătenii riscau să rămână fără mijloc de transport în comun. Deoarece satele comunei au avut de suferit de-a lungul timpului de pe urma inundaţiilor, Primăria a luat măsuri şi în această privinţă prin efectuarea unor lucrări de drenare, dar şi prin alocarea unor sume de bani pentru refacerea gospodăriilor afectate.
Şcolile din Tileagd, reparate capital
În comuna Tileagd, există 14 unităţi de învăţământ, din care şase grădiniţe şi opt şcoli cu clasele I-VIII, plus o şcoală specială, instituţii în care învaţă peste 1.200 de copii. Majoritatea dintre acestea au fost reabilitate şi dotate. Astfel, la cele două şcoli din Bălaia au fost efectuate reparaţii capitale; de asemenea, la şcoala din Uileac, Tileagd sau Tilecuş. În anul 2006, din fondurile de care dispune comuna, adică aproximativ 30 miliarde de lei, un miliard a fost alocat pentru învăţământ. Elevii din Tileagd beneficiază de laboratoare de informatică, de bibliotecă şi de un stadion, construit tot de actuala administraţie. De asemenea, lăcaşurile de cult din comună au fost în atenţia edililor, care au acordat bisericilor sume importante de bani. Cea mai recentă investiţie în această privinţă o reprezintă construcţia unei case parohiale şi construcţia unei noi biserici ortodoxe în Tileagd, piatra de temelie a noului lăcaş fiind sfinţită chiar săptămâna trecută. Pe lângă reabilitarea instituţiilor de învăţământ, Primăria s-a preocupat şi de amenajarea unui parc de joacă pentru copiii din comună şi a unui centru de recreere pentru tineret. De asemenea, o nouă bibliotecă a fost reamenajată în incinta unei foste bănci, aici existând în prezent peste 15.000 de volume. Tototdată, începând din anul 2001, Tileagdul dispune de telefonie digitală şi de reţea de cablu. "Ne-am preocupat şi de serviciile sanitare, astfel că acum în comună există patru cabinete de medicină familială. Liniştea şi ordinea publică este asigurată de cei patru lucrători ai postului de poliţie, a fost înfiinţat şi un oficiu poştal, există şi o gară etc.", a declarat primul gospodar. Un alt proiect important este şi construcţia unui bloc de locuinţe cu 16 apartamente, din fonduri guvernamentale, care urmează să fie utilizat, cel mai probabil, pentru locuinţe de serviciu. Amenajarea pieţei agro-alimentare a fost un alt obiectiv, locaţia fiind împrejmuită pe o suprafaţă de 650 metri pătraţi, pe viitor urmând a fi şi acoperită.
Proiecte de viitor
Autorităţile din Tileagd nu i-au uitat nici pe veteranii de război din comună, în anul 2001 fiind sfinţit în Tilecuş un monument închinat acestora şi ridicat din buzunarul propriu al primarului Gheorghe Groza. Pe de altă parte, în ultimii ani, relaţiile pe care le are comuna Tileagd cu alte unităţi administrativ teritoriale din afara ţării s-au îmbunătăţit vizibil prin înfrăţirea cu o comună din Olanda. "Ne înţelegem foarte bine cu olandezii care au venit la noi în comună şi au avut diverse activităţi de voluntariat. Mai mult, pentru lucrările de introducere a reţelei de apă pe care le vom demara, vom primi o sponsorizare din partea lor, de cel puţin 80.000 de euro. Am fost invitat să particip, săptămăna viitoare, la o întrunire în Olanda, urmând ca, la rândul meu, să îmi invit omologii aici", a declarat primarul comunei Tileagd. Printre proiectele de viitor ale autorităţilor locale se numără introducerea gazului metan în localitate, efectuarea unor lucrări de canalizare şi infrastructură, înfiinţarea de microferme şi sprijinirea agro-turismului, atragerea investitorilor, construirea unui ştrand cu apă termală, dar şi obţinerea titlului de oraş pentru comună, pe care Tileagdul l-a avut până în anul 1950. "Dorim să sprijinim agro-turismul, acordăm diverse facilităţi potenţialilor investitori şi continuăm lucrările deja începute. De asemenea, vom organiza un nou referendum, astfel ca Tilegdul să redevină oraş. Un proiect de viitor important vizează barajul de la Tileagd, care ocupă terenul sătenilor, fără a le aduce acestora nici un beneficiu. Voi propune fie acordarea unor chirii, fie scutirea persoanelor care deţin teren în zonă de la plata energiei electrice", a menţionat Gheorghe Groza.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.