Vizitarea celebrului "Turn înclinat " (Torre pendente ) din Pisa nu figura în programul excursiei doamnei Eva Gherdan, de la firma "Brigitte" din Oradea. Dar în drumul nostru spre Roma, "răzmeriţa" câtorva turişti "bătrâni" de la parterul autocarului, în rândul cărora figuram şi eu, a determinat-o pe inimoasa patroană să plece urechea la doleanţa noastră, aşa că am făcut un mic ocol în drumul nostru spre Cetatea Eternă, ca să ajungem în legendara urbe italiană, cunoscută în întreaga lume pentru turnul său înclinat.

Numele de "Pisa" este foarte vechi şi a traversat secole întregi, de pe vremea fondatorilor săi ibero-ligurieni, când un alt oraş cu numele de Pisa, situat lângă Mediterană, a luat numele de Olimpia pentru simple raţiuni de cult. Pisa s-a numit astfel pentru că ea s-a aflat la confluenţa a două râuri, Arno şi Serchio, tot aşa cum Pisa grecească se situa în delta aflată între Alfeu şi Cladeu. Numele de "Pisa" semnifică "pasiune","fâneaţă" sau "deltă".
Într-adevăr, râurile Arno şi Serchio lăsau în urma lor o întinsă regiune mlăştinoasă, care izolau, dar şi protejau oraşul de incursiunile invadatorilor. Acest oraş care este unul dintre cele mai vechi porturi maritime europene a păstrat numele pe care i l-au dat fondatorii. Poziţia lui geografică i-a şi dictat, de altfel, destinul în istorie. Căile de pe cele două cursuri de apă erau controlate de pisani. Sub sceptrul Romei, oraşul a prosperat prin ridicarea de temple şi palate. Împăraţii Adrian şi Antoniu cel Pios au locuit chiar într-unul dintre cele mai luxoase palate din Pisa. Înfloritoarea colonie maritimă a atins apogeul puterii sale în momentul marii mişcări a cruciadelor care a opus lumea creştină celei islamice. Pe mare, datorită expediţiilor curajoase ale navigatorilor pisani în Sardinia, Corsica şi Palestina, oraşul dintre râuri şi-a creat o puternică forţă maritimă. Ea s-a distins în apărarea Mării Tireniene contra invaziilor barbare. Catedrala a fost ridicată de pisani tocmai pentru a comemora victoriile repurtate contra sarazinilor în insulele Mării Tireniene. Construcţia sa a fost începută în anul 1063 de Buscheto, continuată de Rainaldo şi Guglielmo pe durata celei mai înfloritoare perioade a expansiunii politice şi militare a Republicii maritime pisane. Construcţiile din spaţiul denumit "Câmpul Miracolelor" au o înfăţişare neobişnuită, supusă influenţelor arhitecturii islamice pe care au cunoscut-o navigatorii, negustorii şi învăţaţii din Pisa în drumurile lor spre Spania cucerită de mauri şi spre Africa de nord. Turiştii sosiţi aici din toate colţurile lumii cunosc doar Pisa turistică, cea din marginea oraşului, la colţul nord-vestic al zidurilor acestuia, o mare necropolă săpată în marmură strălucitoare sub cerul cel mai senin şi care cuprinde Domul, Baptisteriul, Turnul înclinat, Campo Santo, o Pisa de o frumuseţe ireală care aduce aminte de vârsta de aur a urbei. "Pisanii, scria Giorgio Vasari, erau în culmea măreţiei şi progresului lor, erau stăpâni ai Sardiniei, ai Corsicii şi ai Elbei şi cetatea lor fiind plină de cetăţeni de vază şi puternici, aceştia aduceau din ţinuturile cele mai îndepărtate trofee şi prăzi nenumărate".

Marea ciudăţenie din Pisa

Orice s-ar spune, Turnul Înclinat (Il Torre Pendente) reprezintă toată atracţia oraşului Pisa. Cât de nedreaptă poate fi istoria uneori! Lumea nu vorbeşte despre Catedrala din Pisa, nici de Baptisteriul său minunat, ci despre această ciudăţenie numită "Turnul înclinat". Dar turnuri înclinate mai există, har Domnului, destule în Italia şi în Germania şi în alte locuri din lume. De pildă, Bologna, capitala provinciei Emilia Romagna, oraş cu 500.000 locuitori, este celebră nu numai prin universitatea sa şi prin orientarea sa de stânga, dar şi prin cele două turnuri înclinate ale sale din Piazza di Porta Ravegnana. Turnurile au fost înălţate de familiile care au condus oraşul. Nu mai puţin de 180 de turnuri s-au înălţat atunci, dar azi au mai rămas abia de o duzină. Se spune că două mari familii din urbe s-au luat la întrecere: cine ridică cel mai mare turn din cetate - familia Asinelli sau Garisenda. Însă Turnul Garisenda a avut ghinionul de a fi înălţat pe un teren slab şi nu a mai apucat să fie terminat. Pentru a nu se prăbuşi, el a mai fost scurtat între 1351 şi 1360 şi măsoară acum numai 48 metri, dar se înclină cu mai mult de 3 metri într-o parte. Celălat turn, Asinelli, se înălţa la înălţimea proiectată de 97 de metri, dar, ca un făcut, şi acesta se înclina cu mai mult de 1 metru într-o parte.
Cu toate acestea, puţini ştiu despre "Turnurile înclinate" din Bologna, oraşul cu cea mai veche universitate din Italia. În schimb, aproape toată lumea ştie despre "Turnul înclinat " din Pisa, iar imaginea lui ajunge emblematică pentru Italia, la fel cum este Turnul Eiffel pentru Franţa. Lumea tinde să esenţializeze, să simplifice, să dea o notă ultimativă, uneori supusă derizoriului sau insignifiantului, unui complex de elemente, din dorinţa de a nu-şi mai încărca memoria cu alte lucruri, care nu au reuşit să-i reţină atenţia precum ineditul element de surpriză. Aşa s-a întâmplat şi cu turnul înclinat, care sprijină acum tot oraşul Pisa, din cauza enormei mase de turişti venite să contemple Campo Santo şi minunile sale, iar banii încasaţi contribuie la dezvoltarea urbei.
Turnul înclinat a fost început în 1173 de către Bonanno. Ajunşi la cel de-al treilea etaj, s-a constatat că s-a produs o alunecare de teren care a fost de natură a înclina turnul. Lucrările s-au reluat un secol mai târziu, sub direcţia lui Giovanni Simone care, tot încercând să îndrepte cumva înclinaţia, a completat Campanilla până la al şaselea etaj. Decoraţia Turnului înclinat care prezintă o structură cilindrică reia motivele absidei catedralei. Se poate urca până în vârful Turnului înclinat (care este, de fapt, o Campanilla-clopotniţă) pe o scară helicoidala având 294 de scări şi aflată chiar în interiorul corpului cilindric. Aici se află clopotul propriu-zis realizat către mijlocul secolului al XIV-lea de către Tommaso Pisano, fiul lui Andrea Pisano. În ultimele decenii, mereu s-a insistat asupra pericolului iminent al prăbuşirii Turnului înclinat şi, astfel, asupra prăbuşirii turismului pisan. Turnul din Pisa, deşi înclinat, sprijină oraşul în faţa decăderii economice şi turistice. Milioane de turişti vin anual să vadă ciudăţenia din Pisa şi catedrala şi baptisteriul şi Campo santo. Toate, ridicate în perioada de maximă înflorire a urbei şi într-un mic perimetru. S-a construit ce s-a construit. Apoi... tăcere. Decăderea economică a determinat şi decăderea urbei. Nu s-a mai construit nimic durabil şi de natură să atragă atenţia lumii.

Totul pentru păstrarea unui simbol

Peste secole, grija faţă de Turn a luat note de-a dreptul dramatice, dacă nu isterice. În 6 ianuarie 1990 s-a recurs la o măsură extrem de dureroasă: s-a interzis accesul publicului în turn. De atunci, nenumărate proiecte supuse unui corp de experţi sub directa îndrumare şi control riguros al Ministerului bunurilor culturale şi mediului din Italia au fost discutate în fel şi chip în efortul unanim şi general de a reduce înclinarea fatidică, dar stranie şi atrăgătoare, în acelaşi timp. În primăvara anului 1992 s-a procedat la o "încercuire" a Turnului înclinat, de teama unei prăbuşiri structurale interne. Astfel că 600 de tone de lingouri grele de plumb au fost plasate la baza din partea opusă a părţii care se înclina a Turnului. Către sfârşitul anului 1993, observându-se că această intervenţie nu a dat rezultatul aşteptat, s-a încercat prin electroosmoză o întărire a stabilităţii solului de sub Turn. După câteva luni de aşteptare, s-a abandonat şi acest gen de intervenţie. Din iunie 1994 până în iunie 1995 au fost efectuate lucrări de aplicare succesivă a zece ancorări verticale pe teren menite a înlătura contragreutăţile, apoi terenul din jurul Turnului a fost îngheţat cu azot lichid. În ciuda atâtor măsuri, Turnul parcă îşi bătea joc de maeştrii italieni şi străini: din septembrie 1995, Turnul a început iar să se încline, dar de data aceasta, atenţie, din partea opusă celei în care s-a înclinat până atunci, lucru care a provocat o uimire generală şi o teamă nedesluşită. Lucrările au fost abandonate şi în anii 1996-1997 s-a elaborat o tehnică de "ancorare" a Turnului la o structură externă şi s-a început o nouă excavaţie a terenului din jurul Turnului pentru a i se reduce înclinaţia. În vara lui 1998, mai multe grinzi orizontale au fost instalate pentru a relega Turnul la această structură externă în scopul stabilizării înclinaţiei. În fine, în anul 1999 s-a contat asupra realizării unei reduceri a înclinaţiei, graţie unei lente excavări care să aducă, în final, certitudinea păstrării acestui simbol al oraşului Pisa din vremurile sale de aur de altădată.

Pământ de la Golgota cărat la Pisa...

Ceea ce ştie mai puţină lume este faptul că aici, la Pisa, se află cel mai mult pământ cărat de la Golgota din Europa de către corăbiile vechilor pisani cu ocazia cruciadelor. Pe acest pământ sfânt adus de atât de departe la iniţiativa arhiepiscopului Ubaldo de Lanfranchi a fost înălţat un cimitir monumental, unic în întreaga lume, la finele secolului al XIII-lea. Un cimitir închis de patru ziduri mari de marmură albă şi lustruită, acoperiţi cu fresce pe partea interioară, dăruite de şcolile din Florenţa şi Siena, cu o lucrare terifiantă numită "Triumful Morţii" de Orcagna, unde un pâlc de mari seniori cu doamnele lor, ieşiţi la vânătoare, zăresc dintr-odată cadavrele a trei regi, fiecare în mormântul său deschis şi în stadii graduale de putrezire: unul este umflat, celălalt mişună de şerpi şi de viermi şi ultimul lasă să i se vadă oasele scheletului. Mai încolo este reprezentată chiar Moartea, printr-o bătrână slută, cu părul în dezordine şi care seceră nu pe cei care o cheamă ca să le curme şirul suferinţelor de pe pământ, precum ciungii, şchiopii, orbii şi cerşetorii, ci pe cei fericiţi şi care se tem de ea. Regi şi regine, papi şi arhiepiscopi cu slugile lor sunt loviţi de moartea nemiloasă, iar sufletele lor, aidoma unor copilaşi, se văd cum le ies pe gură. Unele suflete sunt primite de către îngeri, dar majoritatea sunt repede înhăţate de diavolii cei mai cumpliţi cu chipuri hâde şi îngrozitoare, având trupuri scârboase de omidă sau de capră, cu urechi de liliac, bot şi gheare de pisică şi în tot acest timp o cohortă de draci dansează în jurul vânatului proaspăt capturat. Acest infern al lui Bernardo Orcagna este o completare a operei fratelui sau Andrea. O groapă cu nişe, iar în mijloc, un diavol uriaş, verde-arămiu, cu cap de ţap, prăjeşte sufletele în chiar focul trupului său, iar sufletele se văd cum ies prin despicături în bulucire de flăcări şi reptile, mici draci păroşi chinuie nişte păpuşi cărora le scot măruntaiele, smulg limbile şi le înfig în frigărui, ca pe nişte bieţi pui de găină.

"Campo dei Miracoli" (Campul Minunilor) din Pisa reprezintă un complex unitar şi original şi un fenomen singular în istoria artei italiene şi universale. Toate aceste elemente sunt dispuse într-un anume fel, aducând aminte de "calea creştinului", adică Baptisteriul unde se botează, deci locul unde omul se naşte întru credinţa creştină, catedrala sau biserica, cea care îl cunună întru taina căsătoriei, şi cimitirul cu pământul cel sfânt de la Golgota, unde creştinul aşteaptă Învierea cea de obşte şi, nu în ultimul rând, Campanilla, care este un simbol al avântului spre divinitate. Numai că aici, avântul spre ceruri nu este perfect vertical, ci într-o parte, sub forma celebrului Turn înclinat...
În nicio altă parte din Italia parcă nu s-a realizat un asemenea complex "tematic", care cuprinde toată naşterea, viaţa, moartea şi... nemurirea omului. Pentru că în cimitir s-a aşternut sfântul pământ al Golgotei, udat cândva de sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel care a ridicat păcatele lumii...