Bucurie şi durere sau doi tineri care credeau că vor schimba lumea S-au cunoscut la Cluj, oraşul studenţiei lor. Erau prieteni, se susţineau reciproc atunci când aveau probleme financiare sau la necaz. Tineri fiind, credeau că vor schimba lumea. Viaţa i-a despărţit prima oară când au fost repartizaţi în două oraşe diferite: Baia Mare şi Bistriţa. Au trecut şi peste asta. Se întâlneau la jumătatea drumului, la Oradea, şi au hotărât să se transfere cu serviciul şi să facă nunta aici. Părinţii erau în febra pregătirilor, Andreea modificând azi una, mâine alta, din desfăşurătorul evenimentului, până când... Amintiri din trecut ... A fost o vreme când Maria, mama Andreei, se temea pentru viitorul fiicei ei, cunoscându-i încăpăţânarea. Nu accepta sfaturile nimănui, ea se ghida în viaţă doar după propriile reguli. De aceea nu a dat importanţă unui nodul apărut lângă sân şi altul sub braţ, până când metastazele i-au împânzit întregul organism. Nu o durea nimic, lucra mult, parcă vroia să demonstreze că şi medicii pot greşi diagnosticul şi optimismul ei va triumfa. A crezut în puterea sugestiei ei, până când croitoreasa care-i făcea proba rochiei de mireasă a observat o pată de sânge care se prelingea de sub braţul unde avea nodulul. A atenţionat-o pe Andreea şi împreună au dat fuga la medicul curant. Acesta s-a îngrozit, rugând-o frumos pe Andreea să accepte tratamentul clasic propus de comisie. Nici vorbă! - veni prompt răspunsul. Voi învinge boala, doar trebuie să mă căsătoresc cu omul inimii mele! S-au întors acasă, ascunzând părinţilor consultul la care fusese. Medicul însă a avertizat familia, atrăgându-le atenţia că boala a devenit galopantă şi că speranţe de revenire nu mai sunt, dacă nu se tratează. Încăpăţânată, Andreea nici nu voia să audă de tratament. S-a închis brusc în sine şi nu a dorit să vorbească cu nimeni în afară de Cristian. Dar el era departe, la Viena, pentru a-i aduce miresei lui colierul din aur alb cu diamante, aşa cum doreau amândoi. Somnul liniştitor Cristian era pe drum cu colierul şi o licoare miraculoasă pentru salvarea Andreei. A ajuns îmbujorat cu cadourile şi a intrat val-vârtej în camera unde se odihnea Andreea. A trezit-o, i-a oferit colierul sclipitor, dar de foarte mult bun gust, şi a obligat-o să ia câteva picături din licoarea adusă. S-au bucurat nespus că sunt din nou împreună. Andreea zburda ca un copil care-şi primeşte jucăria mult dorită. Au stat de vorbă mult timp şi au hotărât ca Andreea să ia licoarea şi să-şi continue munca, optimismul ei fiind debordant. "Mă simt foarte bine, nu mai am nimic, cred că m-am vindecat", zicea mângâindu-i obrajii lui Cristian. Avertismentul medicului l-a speriat pe Cristian, hotărând să o convingă pe Andreea să repete o tomografie computerizată, imediat după ce se căsătoresc. Până atunci, licoarea adusă din străinătate îi ajungea cu prisosinţă. Nunta şi surpriza Frumoşi, tineri şi fericiţi, Andreea şi Cristian şi-au unit destinele. Au fost de faţă şi s-au bucurat o dată cu ei toţi cei dragi lor. Voiajul de nuntă a fost amânat până la primirea rezultatului tomografiei computerizate. Cu sufletele cât un purice, au deschis plicul cu diagnosticul. Surpriză! Scria negru pe alb că metastazele au dispărut, că nu se observă nici o formaţiune tumorată. Aşa că erau de acum liberi să-şi făurească vise, să înceapă un nou drum. Accidentul Călătoria de nuntă a fost magnifică, însă la întoarcere îi aşteptau veşti cutremurătoare: părinţii amândurora muriseră în acelaşi accident de maşină şi urma să-i înmormânteze peste două zile. Seara, la priveghi, au aflat că mamele lor fuseseră diagnosticate cu neoplasm mamar şi că doriseră să consulte un specialist din străinătate, drumul lor fiind curmat de un accident stupid, provocat de un tânăr fără permis de conducere. Gemenii Parcă toate se năruiseră, Andreea şi Cristian plângeau, dar nu ziceau nimic, durerea era copleşitoare. Zilele au trecut, Andreea se bucura că este însărcinată, urmând să aibă gemeni. A născut un băiat şi o fetiţă. S-au bucurat, botezându-i cu prenumele celor doi părinţi. Încet, încet, începeau să uite de calvarul prin care trecuseră. Andreea spunea că datorită optimismului ei, încrederii în vitalitatea organismului său, cu sprijinul părinţilor, care i-au fost mereu alături, şi cu ajutorul celui Atotputernic a învins boala. A promis în faţa sicriului mamei că se va dedica luptei împotriva cancerului. Ceea ce a şi făcut, sprijinită îndeaproape de Cristian şi cei doi copii, ajunşi şi ei de-acum medici rezidenţi. Când sorocul a sosit, Andreea era mândră că a lăsat în urma ei o fundaţie solidă de luptă împotriva cancerului, şase persoane vindecate de temuta boală, considerând că toţi cei care se vor adresa pentru sprijin vor avea şanse reale de vindecare. Cristian a rămas fidel soţiei, şi-a crescut nepoţii şi a consolidat fundaţia creată de Andreea...