Opt ani de chin Cerul vineţiu, străbătut de suliţe roşii de foc, îi amintea lui Cătălin de zilele minunate petrecute cu un an în urmă, la malul mării, când şi micuţa lor, Camelia, era bine, sănătoasă. Însă totul s-a năruit, când boala diagnosticată nu putea fi tratată în ţară. Xenia, soţia lui, nu se întorsese încă de la Clinica Universitară din Belgia, unde urma să fie tratată Camelia, întrucât renumitul profesor cu care vorbise era la un congres în SUA. Anunţase acasă că va întârzia, cerându-i lui Cătălin să fie pregătit ca, în orice moment, după ce-l anunţă, să poată veni cu Camelia în Belgia. La o săptămână după plecarea Xeniei, telefonul a sunat anunţându-l pe Cătălin că profesorul îi aşteaptă cu fetiţa. Au şi ajuns a doua zi, Camelia fiind internată într-o rezervă sub directa observaţie a profesorului. După investigaţii minuţioase, părinţii au aflat că, în cazul Cameliei, cu tot tratamentul modern indus, vindecarea nu este sigură. Când a văzut-o pe Cami cu căpşorul ras şi cu perfuzii a leşinat. Cătălin, mai slab de caracter, a dat în patima beţiei, învinovăţând-o pe Xenia de boala Cameliei, ajungând să o bruscheze. Timp de trei ani, Camelia şi Xenia s-au perindat dintr-un spital în altul, suportând tratamentul inuman pentru un pui de om. Alternanţa dintre starea de rău şi cea de bine a durat până când Camelia a împlinit 8 ani. Divorţul În acest răstimp, Xenia a divorţat de Cătălin, cu toate că rămăsese singură cu trei copii minori şi o gospodărie mare, în care găseai de toate. S-a înverşunat să răzbată, să-i dea o lecţie de viaţă fostului soţ. S-a înscris la cursurile fără frecvenţă a unei facultăţi pentru a fi în rând cu cei titraţi, ca fostul soţ să nu-i mai poată reproşa că n-are pregătire superioară. Cătălin venea tot mai rar pe la copii, dar Camelia îl aştepta să apară zilnic. Impresionată de suferinţa fetiţei, sora Xeniei a vorbit cu Cătălin, convingându-l să-şi viziteze familia. Sătul de singurătate şi de viaţa dezordonată, Cătălin şi-a impus să nu mai bea şi să se apropie, din nou, de familie. Xenia îşi luase licenţa, băieţii erau la liceu în clasele terminale, Camelia se zbătea între viaţă şi moarte. Înmormântarea În ziua în care Cătălin s-a reîntors la familie, Camelia l-a îmbrăţişat şi a murit în braţele tatălui. Soacra lui Cătălin l-a acuzat de viaţa desfrânată pe care a dus-o, greşelile lui fiind plătite cu preţul vieţii Cameliei. După înmormântare, relaţiile dintre cei doi soţi s-a agravat. Xenia rememora viaţa trăită alături de Cătălin, realizând târziu că fusese o jucărie în mâinile soţului. Cu toate insistenţele lui de a se recăsători, Xenia îl tot amâna. Dar, după ce o visase pe Camelia, care o rugă să se împace cu "tata", Xenia a acceptat să se recăsătorească. După nouă luni, se născu o fetiţă pe care o botezaseră Lacrima Luminiţa. Cătălin n-a mai băut niciodată, Xenia a încercat să-l înţeleag, dar de iertat nu l-a iertat niciodată. Îşi reproşa că l-a iubit orbeşte pe Cătălin, dedicându-se în totalitate familiei, renunţând la multe lucruri. A îmbătrânit parcă înainte de vreme, deşi copii o asigurau că pentru ei este foarte tânără. Pe marile scene muzicale Lacrima se făcuse mare, era fumoasă, talentată, a cântat excepţional la pian şi chitară. Avea o ureche muzicală deosebită, Xenia îndrumând-o spre Conservator. După terminarea studiilor, Lacrima a acceptat propunerea unei mari companii muzicale de a concerta alături de mari solişti pe scenele celebre ale muzicii mondiale. Era sensibilă şi dorea ca părinţii ei să fie fericiţi împreună, simţea însă că ceva se interpune între ei. Povestindu-i viaţa ei, Xenia a avertizat-o pe Lacrima asupra instabilităţii sentimentelor bărbaţilor, dorindu-şi ca ea să reuşească pe deplin pe plan sentimental. După un concert la Londra, Lacrima l-a prezentat părinţilor pe John, glasul inimii sale, un dirijor cu 25 de ani mai în vârstă decât ea. Cătălin a stat de vorbă cu John, lămurindu-se asupra sentimentelor profunde pe care le avea faţă de Lacrima. S-au căsătorit şi primul copil născut, o fetiţă, s-a numit Camelia. Se aşternuse liniştea şi pacea, după atâta furtună în casa părintească, Xenia, o bunicuţă cochetă, îşi legăna nepoţica, iar Cătălin era grădinarul casei. De sărbători, întreaga familie se aduna, cei şapte nepoţi înveselind atmosfera cu glasurile lor cristaline. Xenia regreta că prima ei fiică nu apucase să beneficieze de tratamentul cu celule stem, care ar fi ţinut-o în viaţă. Îşi alungă, însă, repede gândul, mai ales că nepoţica dragă o trăgea de mâini să se joace cu ea în nisip. Acum putea să viseze la concedii de vis, chiar dacă tinereţea zburase dincolo de nori... Nu regreta, învinsese, uitând de trecut şi privind doar spre viitor.