Ziua Eroilor Neamului, marcată sub Apuseni - Aducere aminte pentru jertfa străbunilor
Potrivit tradiţiei româneşti, Ziua Eroilor Neamului este sărbătorită în sfânta Zi a Înălţării Domnului (Ispasul), iar la Ştei acest eveniment s-a derulat joi, 9 iunie.
Evenimentul s-a derulat în curtea bisericii din centrul oraşului pentru a cinsti cu respect memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru credinţă, întregirea și libertatea neamului, slujba de pomenire fiind oficiată de preoţii locali. Din partea autorităţilor locale au participat ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul oraşului Ştei, precum şi câţiva consilieri locali. A onorat acest eveniment ing. Emil Păulaș, director al SC European Food SA Ștei; ing. Mihai Harn, director la Sucursala Bihor din cadrul CNU București; şi delegaţiile de la unităţile de învăţamânt şteiene, compuse din elevi şi cadre didactice, însoţite de prof. ec. Ioan Mateiaş şi Viorica Mone, director, respectiv, director adjunct la CT “Unirea”, prof. Adrian Gruie, consilier educativ; prof. Cristian Andru şi Emanuel Coroiu, director, respectiv director adjunct, prof. Mihaela Zaha, consilier educativ ,la CN ,,Avram Iancu”; prof. Simona Pantea și Lia Morar, director, respectiv director adjunct, prof. Sanda Merce, consilier educativ, Şcoala Gimnazială ,,Miron Pompiliu”; prof. Adina Vesa și prof. Sorina Rengle, de la Grădiniţa cu Program Prelungit (GPP). De asemenea au fost prezenţi şi reprezentanţi ai poliţiei, comisar şef Sorin Magda; pompierilor, maior Florin Ţurcanu; jandarmeriei, căpitan Lorin Micle, precum şi reprezentanţi a unităţilor comerciale din oraş. Moderatorul acestui eveniment, eleva Diana Petran, elevă în clasa a XI-a C, la CN ,,Avram Iancu” a urat bun venit tuturor participanţilor şi a dat cuvântul primarului oraşului, Iulian Balaj, după care prof. Mihaela Zaha a vorbit despre semnificaţia acestei zile. Cele trei unităţi de învăţământ din oraş, Şcoala Gimnazială ,,Miron Pompiliu”, CT ,,Unirea”, CN ,,Avram Iancu”, precum şi Casa de Cultură ,,Miron Pompiliu” Ştei, au pregătit şi susţinut un program artistic. După momentul de reculegere au depus coroane: Primăria şi Consiliul Local Ştei; Poliţia; Jandarmeria; Pompierii; Spitalul orăşenesc; CNU București, Sucursala Bihor; Şcoala Gimnazială ,,Miron Pompiliu”; CT ,,Unirea”; CN ,,Avram Iancu”; GP; BCR Agenția Ștei; Banca Transilvania Agenția Ștei; Banca Cooperatistă ,,Izvoru” Ştei; Banc Post, Agenţia Ştei; SC Băița SA Ștei; SC Corsar Gaz Ștei și doar o singură formațiune politică, PNL Ștei. Ceremonia a fost începută cu Imnul Naţional și al Eroilor şi încheiată într-un mod deosebit de sobru, cei prezenţi aducând laude şi dovezi ale recunoştinţei precum dar și aducere aminte pentru jertfa supremă a străbunilor lor.
popica...iara strigasi catalogul?...asa ziar asa articol..zero barat !!!