Decese - Comemorări
IOAN BOLOGAN
(MANEA),
după o scurtă, dar nemiloasă boală. Primeşte-l, Doamne, la sânul Tău pe fratele, cumnatul şi bunul nostru unchi,
MANEA,
iar pe cei rămaşi mângâie-i cu dragostea Ta. Pe potecile Cerului, poartă spre Rai sufletul lui şi-l aşază de-a dreapta Ta. Sora Viorica Mut cu soţul Cornel şi nepoţii Călin şi Bogdan cu familiile lor. (6567)
* Când creştinii aşteptau cu bucurie în casele şi în sufletele lor naşterea pruncului Iisus, sufletele noastre au fost cuprinse de tristeţe şi durere, căci în Ajunul Crăciunului a trecut la cele veşnice fratele şi unchiul nostru drag,
IOAN BOLOGAN
(MANEA), după o scurtă şi nemiloasă boală. Rugăm pe Cel de Sus ca, prin potecile Cerului, să te poarte spre Rai şi să te aşeze în lumea celor drepţi. Sora Coca Ana, nepoata Marcela şi nepotul Leonte cu familiile lor. (6566)
* Cu multă tristeţe şi durere în suflete, anunţăm decesul dragului nostru părinte,
GHEORGHE MOCAN,
la vârsta de 80 de ani, după o scurtă şi grea suferinţă. Înmormântarea va avea loc marţi, 30 decembrie 2014, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică în pace. Fiul Călin, nora Mihaela şi nepoata Carla.
* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim acum, la trecerea în nefiinţă, de dragul nostru tată şi bunic,
GHEORGHE MOCAN,
la vârsta de 80 de ani. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Fiul Marcel, Anca, Ionuţ şi nepoata Roxana.
* Un ultim şi pios omagiu în memoria celui care a fost vecinul nostru,
GHEORGHE MOCAN.
Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Locatarii din bl. G5, sc. B, Aleea Sulfinei.
* Un gând de alinare fiilor Călin şi Marcel cu familiile lor, la despărţirea de tatăl drag,
GHEORGHE MOCAN.
Sincere condoleanţe. Familia Soreaţă.
* Sincere condoleanţe familiei Mocanu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Aurica.
* Un ultim omagiu eminentului dascăl şi om,
prof. univ. dr. IOAN GODEA,
plecat prea devreme dintre noi. Condoleanţe familiei îndurerate. Carmen şi Mircea Mancia. (6571)
* A plecat din aceasta lume pe neaşteptate, profesorul universitar doctor
IOAN GODEA,
profesor de excepţie al generaţiilor de studenţi arhitecţi şi coleg de aleasă omenie. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea Facultăţii de Construcţii şi Arhitectură Oradea. (6572)
* Şcoala Doctorală în Istorie, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Oradea, anunţă cu adâncă durere în suflete decesul surprinzător, după o scurtă suferinţă, a colegului şi prietenului,
PROF. UNIV. DR. IOAN GODEA,
personalitate marcantă a ştiinţei româneşti, specialist în etnografie şi antropologie, recunoscut pe plan internaţional. Îşi va găsi odihna veşnică pe plaiurile natale, în comuna Bârsa, judeţul Arad. Transmitem sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească!
* Am aflat cu durere despre decesul neaşteptat al colegului şi prietenului,
PROF. UNIV. DR. IOAN GODEA.
Transmitem soţiei Nuţa sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Ana şi Mihai Drecin.
* Cu durere în suflet ne luăm rămas bun de la mama şi bunica noastră,
IULIANA ALBERT,
în vârstă de 70 de ani. Înmormântarea va avea loc marţi, 30 decembrie, ora 14.00, la Capela din cimitirul Aleşd. Nu te vom uita niciodată. Fiica Marka, ginerele Cristi şi nepoţii, Albert şi Ştefan.
* Un suflet minunat şi plin de dragoste s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Cu imensă durere în suflet, mă despart de draga mea soţie,
MĂRIOARA FLORUŢA.
Soţul Floruţa Simion.
* Dacă se stinge o lumânare, o aprinzi din nou, dar dacă se stinge o viaţă, o plângem mereu. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet cald s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, lăsându-ne cu ochii înlăcrimaţi şi sufletele pline de durere, iar noi ne luăm rămas bun de la cea mai bună mamă şi soacră,
MĂRIOARA FLORUŢA,
de 77 de ani. Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie 2014, ora 12.00, de la Biserica din localitatea Ceica. Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiul Mircea şi nora Mariana.
* Timpul nu va putea şterge durerea din sufletele noastre provocată de trecerea la cele veşnice a bunicii noastre,
MĂRIOARA FLORUŢA,
lăsând în inimile noastre multă durere şi tristeţe. Nepoata Simona cu soţul Adrian Holhoş şi strănepoata Aryana.
* Sunt alături de cuscrul meu, ginerele, fiica şi nepoata mea, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţiei, mamei, soacrei, bunicii şi străbunicii,
MĂRIOARA FLORUŢA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Cuscra Şovre Maria. (6573)
* Un gând de alinare şi mângâiere familiei îndurerate, în aceste clipe de grea încercare, când se despart de buna lor mamă, soacră şi bunică,
MĂRIOARA FLORUŢA.
Dumnezeu să o odihnească. Sora Irina Zghibolţ şi nepotul Lucian. (6574)
* Cu mult regret ne despărţim de bunul nostru prieten şi vecin,
PETRU PETRUŢ.
Sincere condoleanţe pentru fiică, nepot şi ginere, în aceste momente grele pricinuite de decesul celui mai bun tată şi bunic. Fam. Victoria şi Pavel Mercea.
* Cu multă durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de cel care a fost un bun prieten şi vecin,
PETRU PETRUŢ.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Vecinii din Asociaţia de Proprietari „M-şal Alex. Averescu" Oradea.
* Cu sufletele împovărate de tristeţe, ne despărţim de draga noastră mătuşă
AURELIA BÂRȚAN
(născută BACIU), în vârstă de 82 ani. Blândeţea şi grija ei părintească nu le vom uita. Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie 2014, ora 14.00, din Capela Haşaş. Încununează-i cu slavă sufletul, Doamne, şi primeşte-o în Împărăţia Ta, cu razele iubirii nemărginite. Nepotul Adrian Platona cu familia.
* Cu adâncă durere, anunţăm plecarea dintre noi a scumpei noastre mame, bunici şi soacre,
AURELIA BÂRȚAN,
în vârstă de 82 ani. Un suflet minunat, plin de dragoste şi credinţă, s-a înălţat la cer, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu, lăsând în urmă singurătate şi tristeţe. Dumnezeu să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă în Împărăţia Sa. Să-i fie ţărâna uşoară. Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie 2014, ora 14.00, din Capela Haşaş. Fiul Florin Bârțan cu familia.
* Profund îndureraţi ne despărţim de iubita noastră soră, cumnată şi mătuşă
AURELIA BÂRȚAN.
Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Suntem alături de Florin şi de familia lui. Fam. Petrică Baciu. (6578)
* Cu lacrimi în ochi ne luăm rămas bun de la sora şi mătuşa noastră,
AURELIA BÂRȚAN,
de 82 de ani, născută în Tilecuş. Fie-i ţărâna uşoară! Sora Marioara Perţe, nepoatele Dorina şi Dana, împreună cu familiile lor. (6579
* S-a stins încet precum se stinge o lumânare, sub privirile noastre neputincioase, minunata noastră mamă, soacră şi bunică,
SILVIA POP,
de 86 de ani, din Sânnicolau Român. Rugăm pe Dumnezeu să aşeze sufletul ei în loc luminat, în loc cu verdeaţă, acolo unde drepţii se odihnesc. Îi mulţumim pentru toată osteneala, munca şi sudoarea făcute pentru noi, din zori şi până în noapte. Dumnezeu să te odihnească în pace! Fiul Petrică, nora Mirela şi nepotul drag Petrişor. (6554)
* Un gând de alinare, mângâiere şi putere să depăşească acest moment dificil,pentru Petrică, Mirela şi Petrişor, în aceste clipe de grea încercare şi durere pricinuite de plecarea spre cele veşnice a celei care a fost o mamă, soacră şi bunică minunată,
SILVIA POP,
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Zenioara Blaga şi familia Stauber, din Timişoara. (6555)
* Cu profundă durere şi tristeţe în suflete, ne luăm rămas bun de la cuscra noastră,
SILVIA POP.
Ne vom ruga veşnic pentru sufletul ei bun şi iubitor. Dormi în pace, suflet bun! Cuscra Ecaterina şi cuscrul Dumitru Luncan. (6556)
* O îmbrăţişare de îmbărbătare pentru Maria şi Nicolae Bochiş, din SUA, la decesul surorii şi cumnatei dragi,
FLORIŢA TIPONUŢ.
Sincere condoleanţe. Miron Ciuciu şi Paul Liviu cu familiile. (6552)
* Suntem alături de cuscrii Maria şi Nicolae Bochiş, din SUA, la decesul surorii şi cumnatei dragi,
FLORIŢA TIPONUŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar vouă mângâiere. Fam. Maria şi Pavel Ciuciu, SUA. (6553)
* Suntem alături de voi, dragii noştri, întreaga familie Iova, în acest moment greu când vă despărţiţi pentru o vreme, dar cu nădejdea revederii, de cea mai scumpă fiinţă - MAMA. Dumnezeu să vă mângâie. Gam. Galea Aurel şi Dorina. (6549)
* Cu multă durere în suflet, anunţ trecerea în eternitate, după o grea suferinţă, a mamei mele dragi,
NORA COCIUBEI.
Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie 2014, ora 12.00, din Capela Frenţiu. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiica Diana. (6557)
* Pios omagiu la trecerea în eternitate a bunei noastre vecine,
NORA COCIUBEI,
şi un gând de alinare şi mângâiere fiicei Diana. Dumnezeu să o odihnească în pace! Asociaţia de Proprietari Magheru 12. (6558)
* Suntem alături de Diana, în aceste momente deosebit de grele pricinuite de despărţirea pentru totdeauna de cea mai bună mamă,
NORA COCIUBEI.
Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace. Victoria şi Pavel Mercea.
* Cu durere ne despărţim de fratele, unchiul nostru drag,
GHEORGHE VARADI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Silvie cu nepoţii Dorel şi Călin. (6565)
* Suntem alături de tuşa Lenuţa, Mariana, Diana, Nicuşor şi Călin, în aceste momente dureroase, când se despart de dragul lor soţ, tată şi bunic,
GHEORGHE VARADI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Durgheu Minerva şi Adrian cu familia. (6563)
* Sunterm alături de tuşa Lenuţa şi familia sa, la despărţirea pentru totdeauna de iubitul lor soţ, tată şi bunic,
GHEORGHE VARADI.
Odihneaşte-te în pace! Sincere condoleanţe. Crişan Mircea şi familia. (6564)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi profund îndureraţi ne luăm rămas bun de la cea care a fost naşa noastră,
MARIOARA FLORUŢA,
din Ceica. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte, iar familiei multă mângâiere. Finii Bar Nicu, Vuţa, Nicoleta şi Cristian. (6561)
* Un ultim şi pios omagiu celei care a fost vecina noastră dragă,
MARIOARA FLORUŢA,
din Ceica. Dumnezeu s-o odihnească în pace, iar familiei îndurerate sincere condoleanţe. Fam. Cmeciu Vasile şi Elisabeta. (6562)
* Trecerea în nefiinţă a bunului nostru prieten şi colaborator,
PAUL TOTH,
ne-a întristat profund. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Adio, prieten drag! Florian Begher, Codoreanu, Flora. (6559)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm pierderea celei care a fost iubita noastră mamă şi soacră,
EVA GYORI.
Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie, ora 14.00, din Capela Municipală. Fam. P. Gyori. (6577)
* Suntem alături de Peter şi Doina Gyori, la durerea pricinuită de pierderea mamei şi soacrei dragi. Sincere condoleanţe. Fam. Şuta. (6576)
* Toată compasiunea noastră familiei Gyori Peter, care trece prin durerea pierderii mamei, soacrei, bunicii şi străbunicii dragi. Fie-i ţărâna uşoară! Babău, Iosa, Ghergheleş, Codău, Vidican, Oros, Moţica. (6569)
* Regretăm profund plecarea dontre noi a celei care a fost
ANA TRIFA
şi transmitem familiei un gând de alinare. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vecinii de la scara B, bloc QB 4. (6570)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea la cele veşnice, după o lungă şi grea suferinţă, a iubitului nostru soţ, tată şi bunic,
GHEORGHE VARADI,
de 85 de ani. Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Soţia Elena şi copiii Mariana şi Nicu.
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a tatălui şi bunicului nostru
GHEORGHE VARADI,
de 85 de ani. Fiica Mariana Varadi-Petroi şi nepoata Diana.
* Cu ochii plini de lacrimi şi adâncă durere în suflete, ne despărţim de cea care ne-a fost mamă, soacră şi bunică,
VERONICA MARC,
în vârstă de 69 de ani. Înmormântarea are loc azi, 29 decembrie, ora 12.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să te odihnească în pace! Fiii Călin şi Gabriel, nurorile Gina şi Didona, nepoţelele Maria şi Rebecca.
* Suntem alături de copiii noştri, Călin şi Gina, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a scumpei noastre cuscre
VERONICA MARC.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Fam. Bere Gheorghe şi Dorina şi bunicii de la Sâmbătă, Ban Floare şi Dumitru.
* Rugăciunile noastre să te însoţească pe drumul către Tatăl ceresc. Îţi mulţumum, scumpa noastră mamă, bunică şi străbunică
SILVIA MĂRCUŢ,
născută în Roit, pentru toată bucuria dăruită, pentru toate amintirile vii, frumoase, pe care le-ai clădit în sufletele noastre. Înmormântarea va avea loc marţi, 30 decembrie 2014, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dormi în pace! Fiica Irina, nepoţii şi strănepoţii.
* Suntem alături de Irinuţa Porumb, în marea durere pricinuită de moartea mamei dragi. Familia Singur. (6560)
* Sărbătoarea Crăciunului aduce în fiecare an fericire, dar pentru tine, dragă cuscră Irina Porumb, rămâne o zi tristă prin plecarea mamei dragi
SILVIA MĂRCUŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă. Cuscrii Bulea Teodor şi Maria.
* Sunt alături de verişorii mei, Porumb Ioan şi familia, din Australia, acum când se despart de bunica lor,
SILVIA MĂRCUŢ.
Să-i fie ţărâna uşoară. Verişor, înv. Bulea Florian, din Sititelec.
* Un gând de mângâiere şi alinare pentru Irina Porumb şi familia, acum când se desparte de mama ei dragă,
SILVIA MĂRCUŢ.
Sincere condoleanţe. Familia Rusu Liviu.
* Ne alăturăm durerii familiei Paşca, în aceste momente triste când se despart de bunul şi iubitul lor tată, socru şi bunic,
PANAIT CĂPRIŢĂ.
Sincere condoleanţe. Vecinii din blocul C29, str. D. Cantemir.
* Speram să petrecem Crăciunul împreună, dar ai plecat c-o lună înainte, draga noastră mamă
ANA CACIORA,
ca să-l petreci în cer cu soţul şi fiul tău iubit. Nouă ne-au rămas amintirile, dorul, regretele pentru cea mai dragă MAMĂ. Ai rămas singură cu trei copii, la 31 de ani, te-ai sacrificat pentru noi, ne-ai oferit dragoste, protecţie, educaţie, ne-ai fost şi mamă, şi tată, ne-ai alinat la necazuri, ţi-ai iubit nespus nepoţii. Pentru toate te vom iubi mereu şi nu te vom uita. Parastasul de pomenire a avut loc duminică, 28 decembrie, la Biserica din Sânnicolau Român. Dumnezeu să-i dea odihnă şi fericire veşnică. Fiicele Florica şi Viorica cu soţul Ioan, nora Maria şi nepoţii. (6575)
* Azi se împlinesc 7 ani de când ne-ai părăsit şi nu ai mai venit înapoi, dragul nostru soţ şi tată,
IOAN MUDURA,
lăsând în urma ta o soţie îndurerată şi un fiu fără niciun sprijin, nemaiavând pe nimeni. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţia Constanţa şi fiul Mircea, profund îndureraţi. (6548)
* Timpul nu poate să şteargă durerea din sufletele noastre de când în urmă cu 4 ani de zile a plecat dintre noi pe drumul fără întoarcere cel care a fost
FLORIN MOGA,
mutat dintre noi prea devreme, printre îngeri. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra vie o clipă de amintire. Cu durere şi o deosebită consideraţie în suflet, cumnatul Petrică Mathiu, cu familia. (6551)
* Pios omagiu dragilor noştri părinţi, socri şi bunici, din Suiug,
MAGDALENA NUŢAŞ
şi
AUREL NUŢAŞ,
decedaţi în urmă cu 5 ani, respectiv 36 de ani. Dumnezeu să-i odihnească în pace. Copiii: Lascu Mărioara, Nuţaş Ioan, Nuţaş Nicolae şi Pop Dorina cu familiile lor. (6550)
* Prezent mereu în gândurile noastre şi acum după 25 de ani îi aducem un pios omagiu celui care a fost bunul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
GHEORGHE BĂICAN,
din Sălişte, com. Spinuş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia şi fiica, cu familia. (6483)
* Un suflet bun, o inimă curată şi plină de iubire ne-a părăsit în urmă cu un an, lăsând în urmă o durere ce nu se va stinge niciodată, adoratul nostru fiu şi tată
ing. EUGEN-IOAN ZAHA.
A trăit numai 51 de ani. Dumnezeu să te odihnească în cel mai frumos loc din Împărăţia Sa. Ne înclinăm cu pioşenie în faţa tristului tău mormânt. Mama Veronica şi fiul Alex, în veci nemângâiaţi.
* Pios omagiu scumpului nostru tată, socru, bunic şi străbunic
VASILE CLONDA,
la 25 ani de la deces. Recunoştinţă şi mulţumiri pentru tot ce a făcut pentru familia noastră pe parcursul vieţii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiicele Viorica şi Steluţa cu familiile. (6536)