* " Nu plângeţi, n-a murit, ci doarme". ( Luca 8,52)

VALERIE MARINESCU,

SOFIA MOCA,

GHEORGHE MARTIN,

MARIA BRADEA,

LUCREŢIA MORTAN,

FLOARE LUKACS,

ANDREI OROS.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop "La Capătul Drumului S.R.L.

 

* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, când am condus-o pe ultimul drum pe iubita noastră mamă,

înv. MARIA TIRLA.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i dea odihnă veşnică. Fiica Lucia, ginerele Lică Verigoi. (2775)

 

* Un ultim omagiu la trecerea în nefiinţă a celui care a fost nepotul nostru

IONICĂ DAN.

Transmitem sincere condoleanţe familiei Dan. Din partea unchiului Gheorghe şi Marioara Sârbu. (2774)

 

* Cu tristeţe în suflet mă despart de sora mea,

LUCI PÎNDEI,

din Caransebeş. Fratele Ciurdaru Dumitru cu familia şi nepoatele Livia Bara şi Rodica Olteanu cu familiile. (2765)

 

* Cu lacrimi în ochi şi inimile zdrobite de durere ne luăm rămas bun de la iubita noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,

ECATERINA ROŞTAŞ.

Te vom iubi mereu, nu te vom uita niciodată. Dormi în pace. Înmormântarea are loc sâmbătă, ora 13.00, în Sânmartin. Fiica Maria, ginerele Florian, nepoatele Mariana, Lenuţa cu soţii Nicu şi Demian, strănepoatele Denisa şi Andreea. (2777)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun şi blând, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer, lăsând în urmă multă durere şi lacrimi. Dumnezeu să te odihnească draga noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,

ECATERINA ROŞTAŞ.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 15 martie 2014, ora 13.00, în Sânmartin. Fiul Petru, nora Viorica şi familia. (2778)

 

* Suntem alături cu drag şi respect de P.S. Virgil Bercea, Episcop de Oradea al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în aceste clipe de tristeţe şi doliu, când îşi conduce mama pe ultimul drum. Sincere condoleanţe şi mângâiere sufletească. Eva, Anca şi Mihaela Rozor, Horia şi Susanna Balint. (2780)

 

* Sincere condoleanţe Preasfinţiei Sale Virgil Bercea, Episcop Greco Catolic de Oradea, în aceste clipe grele când se desparte de fiinţa dragă, „MAMA".

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. preot Farcaş Cosmin şi Maxim Alexandru. (2786)

 

* Suntem alături de Preasfinţia Sa episcopul Virgil Bercea, la despărţirea de mama iubită,

LUCREŢIA BERCEA.

Dumnezeu s-o aşeze de-a dreapta Sa. Gheorghe Sarca şi familia. (2795)

 

* Suntem alături de Preasfinţia Sa episcopul Virgil Bercea, la marea durere pricinuită de moartea mamei dragi,

LUCREŢIA BERCEA.

Dumnezeu s-o aibă în paza Sa. Familia Vlad şi Laura Sarca. (2796)

 

* Suntem alături de Preasfinţitul Episcop Virgil Bercea, la despărţirea de mama iubită

LUCREŢIA BERCEA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. pr. Alin Leontin Arendaş.  (2058)

 

 

* Cu gândul la pierderea tragică şi neaşteptată a colegei noastre,

DOINIŢA CIUCIOIU,

la vârsta cea mai frumoasă din această lume, ne alăturăm familiei profund îndurerate, transmiţându-le sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa cea Cerească. Administratorul societăţii şi colectivul de muncă al S.C. DAMORE PROD S.R.L.

 

* Un sincer gând de alinare şi mângâiere Laurei şi Alinuţei, acum, când se despart de dragul lor soţ şi tată. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Fam. Baciu. (2788)

 

* Suntem alături de verişoara noastră Laura, la despărţirea de soţul ei drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Meca Rică şi Emeşe. (2789)

 

* Sincere condoleanţe şi compasiune Laurei şi Alinuţei, la despărţirea de cel care a fost soţ şi tată. Fie-i ţărâna uşoară. Fam. Boitor. (2790)

 

* La ceas de grea încercare ne alăturăm domnului Eugen Moca, în suferinţa pricinuită de decesul mamei sale

SOFIA MOCA.

Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Colectivul S.C. Proexco S.R.L. (2797)

 

* Se împlinesc trei ani de la decesul soţiei şi surorii noastre,

prof. GEORGETA DOREANU,

născută Paşca. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Lui. Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica cu Lună, în 15 martie 2014, ora 9.00. Mulţumim celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţul Teodor şi fratele Nicolae cu familia. (2781)

 

* Se împlineşte un an de când cel care a fost scumpul nostru tată, socru, bunic,

GEORGE VAIDA

a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia. (2726)

 

* Cu aceeaşi durere în suflet reamintim că s-a scurs un an de zile de la momentul dispariţiei dintre noi, a celei mai iubite mame, soacre şi bunici,

MARIOARA DRUGAŞ.

Dragostea şi bunătatea ei nu o vom uita niciodată. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 15 martie, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Familia îndurerată. (2776) 

 

* Cu tristeţe şi durere în suflete comemorăm 6 săptămâni de când ne-am despărţit pentru totdeauna de

LUCIA PANTIŞ.

Dumnezeu s-o ierte şi să-i vegheze sufletul în Împărăţia Sa. Delia şi Costi. (2784)

 

* Trăim aceleaşi clipe de durere şi tristeţe la trei ani, de când a plecat pe drumul fără întoarcere draga mea fiică,

ADRIANA-ELENA OPREAN (ADI).

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în Împărăţia Sa. Tata, col. (r) Oprean Simion. (2768)

 

* S-au scurs şase săptămâni de când a trecut la cele veşnice, dragul nostru unchi,

MOISIE MIHUŢ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 15 martie, ora 9.00, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului (Olosig). Anda, Sabin, Sebi şi Cristi cu familiile. (2770)

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte durerea din sufletele noastre, acum, la împlinirea a 40 de zile de când ne-am despărţit de tine, iubita noastră mamă, bunică şi străbunică,

FLOARE POPA

a (Petruchi). Ai fost sufletul nostru, însă, de acum, vei fi îngerul ce ne va lumina calea. Parastasul va avea loc în data de 16 martie 2014, la Biserica ortodoxă din satul Tăut. Dumnezeu să te odihnească în pace. Veşnic îndureraţi, fiica Ardelean Floare cu familia şi fiul Popa Ioan cu familia. (2782)

 

* Gânduri de mare durere şi neuitare, la 6 luni de la plecarea în veşnicie a dragei noastre soţii, mame şi bunici,

învăţătoarea CORNELIA MARIA RUS.

Dragoste şi recunoştinţă veşnică. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 15 martie, ora 9.30, la Biserica din incinta Spitalului Staţionar 1. Familia îndurerată. (2787)   

 

* Ai avut un suflet bun şi generos, ai fost pentru noi lumina vie, care într-o zi caldă de primăvară s-a stins pentru totdeauna, acela a fost

LAZĂR BUGHIU

care ne-a părăsit acum 13 ani, luând cu el tot ce a fost bun, nouă ne-ai lăsat durere, singurătate şi lacrimi. Eu mă rog pentru sufletul tău să ai odihnă veşnică, la fel şi Anca-fiica ta, soţul ei Dan şi cei doi nepoţei: Nicola şi Mihnea care sunt departe de mine. Recunoştinţă celor care îţi vor dărui o clipă de aducere aminte. Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască linişte şi să aibă grijă de sufletul tău. Florica-soţie. (2053)

 

* Cu tristeţe aducem un pios omagiu de dragoste şi neuitare generoşilor noştri părinţi şi bunici, la împlinirea unui an de când bunul nostru tată

AUGUSTIN CIGAN,

respectiv 13 ani de când iubita noastră mamă,

ANA CIGAN,

au plecat în eternitate. Chipurile lor blânde, bunătatea şi iubirea necondiţionată ce ne-au dăruit-o nu le vom uita niciodată. Dumnezeu să vă dea odihna binemeritată în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 15 martie 2014, ora 9.00, la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel", din Ioşia. Fiica Lucia şi fiul Ionel cu familiile. (2057)

 

* Azi se împlineşte un an de când ne-a părăsit iubita noastră mamă, soacră şi bunică,

MARIA BALLA

lăsând un gol imens în sufletele noastre, te vom plânge şi te vom pomeni, păstrând-ţi vie amintirea. Parastasul de pomenire va avea loc la Capela Haşaş, Cimitirul Municipal, ora 9.00, sâmbătă 15 martie. Veşnic trişti şi nemângâiaţi. Fiica Monica, ginerele Cornel şi nepotul Cosmin.