* Domnul m-a chemat

Iată-mă plecat

Ca să mă prezint

În faţa Lui salvat",

TRAIAN BURSAŞIU,

FLOARE POPA,

JULIANNA CHILLICK,

SARA DEAK.

Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu „Servicii Funerare NON-STOP, „La capătul Drumului" S.R.L..

 

* Împărtăşim durerea fam. Lăzău Gheorghe, cauzată de moartea mamei dragi. Sincere condoleanţe. Vecinii, fam. Lincar Ioan, Baciu Dumitru şi Tuţu Mihai. (2064)

 

* Suntem alături de colega noastră Lazău Maria, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul Grădiniţei 27, Oradea.

 

* Suntem alături de familia îndoliată, la durerea pricinuită de pierderea mamei, soacrei şi bunicii dragi,

FLORICA CUC

şi le transmitem sincerele noastre condoleanţe. Familia Ranete. (2068)

 

* Cu durere în suflete şi cu ochii în lacrimi, ne luăm rămas bun de la naşa noastră,

FLORICA CUC.

Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Fam. Paşc Dorel. (2097)

 

* Regret din toată inima despărţirea de dragul şi iubitul meu soţ,

FULGER,

care mi-a fost devotat, iubitor şi onest. Îi sunt recunoscătoare pentru viaţa frumoasă petrecută împreună. Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc joi, 16 februarie, ora 14.00, din Capela Haşaş. Soţia Livia Bursaşiu.

 

* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, care a fost un om plin de viaţă şi părinte iubitor

FULGER BURSAŞIU.

Glumele lui şi pofta de viaţă ne-a făcut mai buni, hotărârea lui, ne-a făcut mai conştiincioşi, exigenţa lui ne-a făcut mai riguroşi. Am crescut la umbra lui şi sperăm să dăm aceeaşi educaţie sănătoasă copiilor noştri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cosmin, Delia, Andrei şi Mihai Bursaşiu.

 

* Suntem alături de familia Bursaşiu, la decesul dragului lor,

FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Vecinii din blocul RL - 12. (2054)

 

* Suntem alături de fam. Cosmin Bursaşiu, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a tatălui, socrului şi bunicului lor,

FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Cosmin Pelea, din Cluj-Napoca. (2113)

 

* Împărtăşim durerea fam. Bursaşiu, pricinuită de pierderea celui care a fost soţ, tată şi bunic,

FULGER BURSAŞIU.

Sincere condoleanţe. Fam. Petru Pelea. (2114)

 

* Suntem alături de nepotul nostru Cosmin Bursaşiu şi familia, în aceste clipe de grea încercare, la trecerea în nefiinţă a tatălui, socrului şi bunicului vostru drag,

FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Nicolae Bursaşiu, din Beiuş. (2111)

 

* Cuvintele de alinare şi mângâiere pălesc în faţa nemărginitei tale dureri, Livia dragă, acum când te desparţi de soţul tău,

FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-ţi dea putere, iar pe cel plecat să-l primească în Împărăţia Sa Cerească. Sincere condoleanţe. Naşii Nicolae şi Maricica Bursaşiu, din Beiuş. (2112)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi, ne luăm rămas bun de la unchiul nostru drag,

FULGER BURSAŞIU.

Sincere condoleanţe mătuşii noastre dragi, Livia şi finilor fam. Cosmin Bursaşiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii, fam. Cătălin şi Diana Pelea. (2109)

 

* Suntem alături de voi şi întreaga compasiune, în aceste momente dureroase, când vă despărţiţi de iubitul vostru soţ, tată, socru şi bunic,

FULGER BURSAŞIU.

Să-i fie ţărâna uşoară. Verişoarele Florica Barbu şi Livia Bursaşiu, din Beiuş. (2110)

 

* Sunt alături de familia Bursaşiu Cosmin şi Delia, căreia îi transmit sincere condoleanţe, în momentele grele pricinuite de pierderea tatălui şi socrului lor,

FULGER TRAIAN BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Mariana Alicu. (2121)

 

* Suntem alături de familia Bursaşiu Cosmin şi Delia, căreia îi transmitem sincere condoleanţe, în momentele grele pricinuite de pierderea tatălui şi socrului drag,

FULGER TRAIAN BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Novac Ioan. (2122)

 

* Sunt alături de prietena şi colega mea dragă Lili Avram, la marea durere pricinuită de decesul mamei dragi. Transmitem sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Florica Tocuţ cu soţul Iosif. (2079)

 

* Sunt alături de bunii mei prieteni, Mircea şi Vasile, acum când buna lor mamă,

MARIA LELE,

a plecat la Dumnezeu. Veşnică pomenirea ei. Gelu Capriş. (2058)

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe pentru naşii noştri, Viorica şi Nelu Iancu şi copiii lor Mihai şi Ioana, acum când se despart de cel care le-a fost tată, socru şi bunic drag,

PETRU LUCUŞ.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Monica şi Darius Berce. (2067)

 

* Suntem alături de colega noastră Heredeu Cornelia, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Conducerea şi colegii de la S.C. Construcţii Bihor S.A. (2042)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe transmitem colegei noastre Heredeu Cornelia şi întregii familii, acum când se despart de cel care a fost tată, socru, bunic şi străbunic. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegele de la birou financiar contabilitate S.C. Construcţii Bihor S.A. (2043)

 

* În momentele grele pricinuite de plecarea spre cele veşnice a tatălui drag, suntem alături de colega noastră Heredeu Cornelia, cu gânduri de alinare şi compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace de-a dreapta Sa. Conducerea şi colegii de la S.C. Oviserga Prest S.R.L. (2044)

 

* Cu adâncă compasiune ne alăturăm durerii familiei colegului nostru, Tifor Ioan, în aceste momente de tristeţe pricinuite de pierderea socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi colegii de la S.C. Construcţii Bihor S.A. (2045)

 

* Cu adâncă compasiune ne alăturăm durerii familiilor colegilor noştri,  Heredeu Cornelia şi Tifor Ioan, în aceste momente de tristeţe pricinuite de pierderea tatălui, respectiv socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ghilea Gavrilă. (2046)

 

* Suntem alături de colegii noştri,  Heredeu Cornelia şi Tifor Ioan, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea tatălui şi socrului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Colegele Cuc Angela şi Togor Maria cu familiile. (2047)

 

* În aceste momente îndurerate, suntem alături de familiile Cadar din Păgaia, la trecerea în nefiinţă a dragului lor, 

GHEORGHE CADAR

şi transmitem sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişorii Maria Gal, din Păgaia şi Gheorghe Boţoc cu familia, din Oradea. (2078)

 

* Cu nemărginită durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mame şi soţii

ILONA AKOM,

născută Gajdo. Înmormântarea va avea loc joi, 16 februarie, ora 12.00, la Capela Orăşenească, din Cimitirul Municipal. Fiul Coancă Vasile şi soţul Akom Jozsef. (2080)

 

* Cu tristeţe în suflete ne luăm rămas bun de la

GHEORGHE ŢIGAN

şi suntem alături de familia lui, la această grea încercare, când se despart de un soţ şi un tată deosebit. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Liviu Gherdan şi familia. (2090)

 

* Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe fam. Ţigan, acum, când se despart de soţul, tatăl şi bunicul drag,

GHEORGHE ŢIGAN.

Dumnezeu să-l odihnească. Colegii, N. Filimon, V. Berindan, C. Semcu şi A. Tudor. (2117)

 

* În aceste dureroase momente, suntem alături de familie, la trecerea în nefiinţă a fostului şef de şantiere în TCIF,

GHEORGHE ŢIGAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Todinca Vasile. (2125)

 

* Suntem alături de verişoara noastră Elisabeta şi fiicele ei, familia finei noastre, Cornelia şi Aurica, în aceste momente grele, când se despart de dragul şi iubitul lor soţ, tată, socru, bunic şi străbunic,

IOAN GAVRIŞ.

Pentru bunătatea lui îi vom păstra frumoasă amintire. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea veşnică odihnă, alături de cei buni ai Săi, iar familiei mângâiere şi alinare a suferinţei. Fam. Fl. Costruţ. (2091)

 

* Suntem alături de verişoara noastră Elisabeta şi de fiicele ei cu familiile lor, când îl conduc pe ultimul drum, pe cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic deosebit,

IOAN GAVRIŞ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-i aşeze sufletul cu drepţii, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Verişorii Ioan, Pavel, Florian şi Gheorghe Tirpe cu familiile lor. (2092)

 

* Cea mai scumpă inimă a încetat să mai bată şi cel mai preţios suflet s-a mutat în veşnicie, la doar 66 ani. Amintirea celui mai iubitor, bun, tandru soţ, tată şi socru,

OCTAVIAN CHIŞ

nu se va stinge niciodată. Bunătatea şi căldura sufletească cu care ne-ai răsfăţat vor rămâne veşnic în inimile noastre. Îl vom conduce pe ultimul drum, miercuri, 15 februarie, ora 13.00, din Capela Haşaş. Te vom iubi mereu. Soţia Tina, fiii Cosmin şi Ciprian, nora Mirela. (2098)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,

FLOARE POPA

de 89 ani. Înmormântarea are loc în Oradea, miercuri 15 februarie 2011, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Să-i fie ţărâna uşoară. Fiul Avram şi nora Marioara.

 

* Cu durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a dragei noastre, mame, soacre, bunici şi străbunici,

FLOARE POPA

de 89 ani, din Sitani - Pomezeu. Înmormântarea are loc în Oradea în 15 februarie 2012, ora 14.00, la Cimitirul Municipal, din Capela Orăşenească. Odihnească-se în pace. Fiul Sandu şi nora Florica.

 

* Cu durere anunţăm trecerea în nefiinţă a bunicii şi străbunicii noastre

FLOARE POPA

în vârstă de 89 ani. Înmormântarea are loc miercuri, 15 februarie 2012, ora 14.00, la Capela Orăşenească. Dormi în pace. Nepoţii Sandu şi Cristina şi strănepotul Cătălin.

 

* Cu regret anunţăm încetarea din viaţă a dragei noastre bunici şi străbunici,

FLOARE POPA

în vârstă de 89 ani. Înmormântarea are loc miercuri, 15 februarie 2012, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Dumnezeu s-o odihnească. Nepoţii Cristian şi Mihaela şi strănepoţii Paul şi Andrei.

 

* Cu inimile zdrobite de durere şi cu lacrimi în ochi, anunţăm trecerea la cele veşnice în data de 12 februarie 2012, a dragei noastre bunici,

FLOARE POPA

în vârstă de 89 ani. Înmormântarea are loc miercuri, 15 februarie 2012, ora 14.00, din Capela Orăşenească. Odihneşte-te în pace suflet bun. Nepoţii Adrian, Laura şi Loredana.

 

 * Sincere condoleanţe prietenului şi colegului nostru dr. Gheorghe Carp, în aceste momente grele. Fam. dr. Mircea Pop şi colectivul Chirurgie I. (2101)

 

* Colectivul de medici şi asistente al Secţiei Pediatrie 2, Spitalul Clinic Municipal Oradea, este alături de dl. dr. Gheorghe Carp, în momentele de grea încercare, la despărţirea de tatăl iubit. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. (2108)

 

* Cu adâncă durere în suflete şi cu ochii în lacrimi, ne luăm rămas bun de la verişoara

FLORICA BUDAR,

din Abrămuţ. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace. Cu mare regret în suflete, familia Dragoş Roman, din Oradea. (2100)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Recunoştinţă veşnică scumpei noastre mame şi bunici,

ANA POPA

de 83 ani. Înmormântarea are loc azi, 14 februarie 2012, ora 14.00, la Capela Orăşenească. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Dorina şi nepotul Cosmin. (2071)

 

* Cu mare durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a mamei noastre,

ANA POPA,

din Oradea. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Dormi în pace suflet bun. Înmormântarea are loc azi, 14 februarie 2012, ora 14.00, la Capela Orăşenească. Dormi în pace suflet bun. Fiul Nelu şi nora Lenuţa din Alparea. (2056)

 

* Regretăm profund încetarea din viaţă a scumpei noastre bunici,

ANA POPA,

care ne-a iubit foarte mult. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică.  Din partea nepoţilor Ioana cu soţul Florin şi familia, Ancuţa şi Dorina din Italia, Liana cu soţul Petru şi nepotul Ionuţ. (2055)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la draga noastră mătuşă

ANA POPA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Nepoata Maria Paşca cu familia. (2052)

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete, ne despărţim pentru totdeauna de draga noastră mătuşă,

ANA POPA.

Te vom păstra veşnic în inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Strănepoata Gabi  Pop cu familia. (2051)

 

* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mătuşi,

ANA POPA.

Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Nepoata Luci şi Monica cu familia. (2049)

 

* Cu ochii plini de lacrimi şi inimile sfâşiate de durere, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre mătuşi,

ANA POPA.

Fie ca bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Nepoata Tica Berdea cu familia. (2048)

 

* Suntem alături de familia cumnatului nostru Popa Alexandru, la durerea pricinuită de decesul mamei, soacrei şi bunicii dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Nelu, Mărioara şi Radu Galiş. (2036)

 

* Suntem alături de verişorii noştri Nelu, Viorica şi Dorina cu familiile lor, la despărţirea de cea care a fost mama lor şi mătuşa noastră

ANA POPA

de 83 ani.Dumnezeu să vă mângâie în speranţa revederii. Fam. Nelu şi Rodica Popovici şi familia Geta şi Bujor Iova. (2096)

 

* Suntem alături de dragii noştri Dorina şi Cosmin, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei şi bunicii lor dragi,

ANA POPA.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în Împărăţia Sa. Familia Iuhas. (2119)

* Vestea cutremurătoare că un om de aleasă omenie a plecat dintre noi ne-a lăsat fără cuvinte şi ne-a umplut sufletele de tristeţe. Nu te vom uita dragă frate şi unchi, fost director

FLORIAN CHEREGI.

Odihnă veşnică. Sora Doina, cumnatul Nicu, nepoţii Sebi şi Florin cu familiile. (2084)

 

* A iubit viaţa, s-a bucurat de ea şi a luptat să o păstreze, însă în urma unei suferinţe lungi şi grele suportată cu stoicism, moartea crudă l-a luat dintre noi, pe cel care a fost

FLORIAN CHEREGI.

Sora Rozica Labău şi nepoţii Mircea şi Radu cu familia. (2085)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost unchi şi naş,

FLORIAN CHEREGI.

Odihnă veşnică. Simona Popa Geantă cu familia. (2082)

 

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase. Cu tristeţe şi durere anunţ pierderea fratelui meu drag,

FLORIAN CHEREGI.

Dormi în pace. Sora Mimi (Maria Popa). (2083)

 

* Suntem alături de familia Cheregi Lenuţa, la marea durere pricinuită de decesul soţului drag,

ec. dr. FLORIAN CHEREGI,

care a slujit cu dragoste şi devotament o viaţă întreagă Direcţia Sanitară Bihor, în calitate de director economic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. dr. Negrău Traian. (2065)

 

* Suntem alături de sora mea Elena şi nepoata Florina cu familiile lor, în aceste momente triste la despărţirea de cel care a fost soţ, tată, bunic

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-i primească sufletul în Împărăţia Sa şi să-l odihnească în pace. Cumnatul Brişcan Petru şi soţia Elisabeta. (2087)

 

* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe mătuşii Elena şi verişoarei Florina, în aceste momente grele când se despart de cel care a fost soţ, tată şi bunic,

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Verişoara Beatrix cu soţul Marian Pîrvu din Timişoara. (2088)

 

* Suntem alături de soţia Elena şi fiica dr. Florina Son cu familia, la trecerea în nefiinţă a iubitului lor soţ, tată, socru şi bunic,

FLORIAN  CHEREGI,

doctor în drept. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei greu încercate. Familiile Mihai Vlaicu, Mihai Dondonici şi Florin Cosma. (2063)

 

* Suntem alături de familia Cheregi Elena, de fiica, ginerele şi nepoţii acesteia, adânc îndoliaţi de trecerea la cele veşnice a lui,

FLORIAN CHEREGI,

fost director la Direcţia Sanitară Bihor şi Crucea Roşie Bihor. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să mângâie familia greu încercată. Nepotul Brişcan Adrian cu familia. (2041)

 

* Cu regret şi compasiune împărtăşim durerea vecinei şi prietenei noastre Elena şi fiicei Florina cu familia, acum la ceasul despărţirii de cel care le-a fost soţ, tată, socru şi bunic,

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia dr. Faur Aurel şi familia dr. Faur Lucian. (2038)

 

* Împărtăşesc durerea prietenei mele Lenuţa, pricinuită de decesul soţului,

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Văduva Neli Szabo. (2066)

 

* Cuprinşi de tristeţe şi amărăciune, ne alăturăm familiei Cheregi, acum când se despart de soţul, tatăl şi bunicul lor drag,

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ioan şi Valeria Brănescu.(2104)

 

* Vestea morţii prietenului nostru,

FLORIAN CHEREGI,

om de aleasă omenie şi caracter, ne-a consternat şi întristat. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aline suferinţele familiei. Familia ing. Aurel şi Veturia Bonţa. (2103)

 

* Cu inimile îndoliate şi ochii înlăcrimaţi, ne despărţim de prietenul şi colaboratorul nostru drag,

ec. FLORIAN CHEREGI,

 fost preşedinte „Crucea Roşie". A fost un om de excepţie, totdeauna gata să îşi ajute semenii. Suntem alături de voi, Elena şi Florina, în aceste clipe grele. Condoleanţe întregii familii. Simona, Iţa şi Mircea Pop. (2102)

 

* De necrezut, dar adevărat. A încetat să mai bată inima bunului nostru prieten şi coleg, cel care a fost

dr. în drept. FLORIAN CHEREGI,

un om deosebit şi un profesionist desăvârşit, fost director adjunct al Direcţiei Sanitare al judeţului şi director al Crucii Roşii Bihor. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa, iar familiei îndoliate îi transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Fam. col. (r) Stanomir Constantin şi fam. dr. Mureşan. (2124)

 

* Un dureros şi ultim adio îi spunem de la mii de kilometri distanţă, celui care mi-a fost întotdeauna alături, care m-a iubit şi sprijinit ca un părinte, unchiul meu drag,

FLORIAN CHEREGI.

Dumnezeu să-l odihnească. Amintirea lui va rămâne veşnic vie în inimile noastre. Nepoata Rodica Măduţa din Canada, soţul Lucian şi copiii. (2123)

 

* În aceste momente de adâncă tristeţe, suntem alături de familia Vaşadi Florin, acum când se despart de tatăl şi socrul drag,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l aşeze alături de cei drepţi, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Colegii din cadrul UM 0561 Oradea. (2060)

 

* Un gând de mângâiere şi alinare pentru colegul nostru Florin, în aceste momente de grea încercare, la despărţirea de tatăl său drag,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de birou. (2059)

 

* Cu adâncă durere în suflet şi ochii în lacrimi ne luăm rămas bun de la naşul nostru drag,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii, familia Roman Mircea. (2050)

 

* Sunt alături cu sufletul şi gândul de prietena şi fosta colegă de serviciu Ani, în aceste momente grele când se desparte de dragul ei soţ,

EMIL VAŞADI.

 Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Familia Cornelia Covaci. (2075)

 

* Suntem alături de familia Vaşadi Florin, la durerea despărţirii de cel care a fost tată, socru şi bunic,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Mircea Roman. (2035)

 

* Suntem alături de membrii familiei, la pierderea prietenului nostru,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Scurt Traian. (2095)

 

*Cu tristeţe ne luăm rămas bun de la mătuşa noastră,

IRINA ROTAR.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Condoleanţe familiilor: Irina şi Ghiţă cu familiile lor şi nepoatei Daciana. Familia prof. Radu Ziman. (2094)

 

* Sincere condoleanţe familiei Făşie Florian, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost mamă, soacră şi bunică,

IRINA ROTAR.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia Ţenţ Ioan şi Marius. (2072)

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflet, mă despart de mama mea dragă,

IRINA-MARIA  ROTAR.

Îl rog pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Gheorghe cu soţia Elena şi nepotul Radu cu familia. (2062)

 

* Suntem alături de finii noştri Irina şi Florin Făşie, la pierderea iubitei lor mame şi soacre

IRINA ROTAR.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Familia Doina şi Vasile Vlaic. (2039)

 

* Suntem alături de tine, Irina Făşie, şi-ţi tranmsmitem un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe, în acest moment când mama ta dragă,

IRINA ROTAR

 se mută în lumea celor drepţi. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Tirla Rozalia, Mădălina, Ovidiu, Liliana. (2074)

 

* Suntem alături de familia Făşie Florian şi Irina, acum când se despart de soacra şi mama lor dragă,

IRINA ROTAR.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea alinare. Maria Bala şi Adrian Bala cu familia. (2040)

 

* Suntem alături de fam. Făşie, în marea durere pricinuită de moartea mamei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Şuşman Ioan şi Rodica. (2061)

 

* Cu adâncă durere în suflete mulţumim tuturor acelora care au fost alături de noi, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a celei care a fost soţie, mamă iubitoare şi bunică minunată,

ROZALIA BIRTA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Simion, fiul Octavian, nora Lia, fiica Luminiţa, ginerele Costi, fiica Simona, ginerele Călin, nepoţii Nati, Bia, Marius, Vali, Andrei. (2118)

 

* Suntem profund îndureraţi de dispariţia fulgerătoare a colegului nostru

AUGUSTIN GAVRILETEA.

Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul Clinicii Medicină Internă a Spitalului Municipal „dr. Gavril Curteanu". (2120)

 

* Mulţumim tuturor rudelor, prietenilor, colegilor, vecinilor şi cunoştinţelor, care prin prezenţă şi flori au fost alături de noi, cu sufletul, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a bunului nostru tată,  pe care nu-l vom uita niciodată,

EUGEN TĂRĂBOANŢĂ.

Dumnezeu să-l odihnească. Familia îndoliată.

 

* A plecat pe drumul fără întoarcere una dintre cele mai aparte personalităţi pe care mi-a fost dat să le cunosc în lumea satului,

IOAN CIOARSA

(n. 4 decembrie 1925) din Bunteşti, un om, un gospodar, un intelectual al lumii cifrelor şi organizării cum rar întâlneşti, care a constituit „un model pentru numeroşi mai tineri colaboratori şi prieteni, care l-au apreciat şi venerat. A fost întemeietorul şi salariat al Cooperativei de Credit „Izvorul" din Bunteşti, apoi al Cooperativei de Credit din Ştei şi preşedinte al CAP Bunteşti, dovedind un spirit inteligent, alert, capabil de performanţe, iubit şi urmat de oameni. A fost, deasemeni, un familist convins, care a trăit în spiritul muncii, al responsabilităţii şi al datoriei faţă de comunitate şi ţară. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în veşnic verzi Grădinile Sale! Familiei îndoliate, alinare şi îmbărbătare. Ec. Ioan Degău. (2116)

 

*  Ne despărţim cu mare durere în suflete de cel care a fost

IOAN CIOARSA

din Bunteşti, un om de mare omenie şi de o deosebită bunătate sufletească. Amintirea lui ne va urmări totdeauna, iar viaţa lui va rămâne pentru noi, un model de urmat. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea liniştea binemeritată. Nepoata Marioara Haidu cu familia, din Grădinari. (2115)

 

* Întreaga noastră compasiune şi sincere condoleanţe prietenului nostru Remus Ganea  la despărţirea pentru totdeauna de draga sa mamă,

FLOARE GANEA.

Dumnezeu să o aşeze de-a dreapta Sa spre veşnica odihnă. Biroul Sport al cotidianului Crişana.

 

* Suntem alături de familia îndoliată, la decesul prematur al colegului nostru

AUGUSTIN GAVRILETEA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colectivul C.P.U., Spitalul Municipal. (506)

 

* Regretăm dispariţia bunului nostru prieten şi ne alăturăm durerii tale Lenuţa, în acest greu moment când soţul tău drag

FLORIN CHEREGI

se mută în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Familiei îndoliate sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Fam. Mircea Moţ. (507)

 

* În aceste mnomente grele pricinuite de moartea fostului nostru coleg

EMIL VAŞADI,

suntem alături de familia îndoliată şi le transmitem sincere condoleanţe. Conducerea şi salariaţii Cooperaţiei de Consum U.J.C.C. Bihor. (508)

 

* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe familiei Bursaşiu, în aceste momente grele pricinuite de decesul tatălui, socrului, bunicului

FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Kun Kuti. (514)

 

* Un gând de alinare şi compasiune pentru mătuşa noastră Livia şi vărul Cosmin cu familia, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a bunului nostru unchi

TRAIAN FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Sorin şi Vlad Samu. (513)

 

* Suntem alături de familia Bursaşiu, în aceste momente grele pricinuite de pierderea soţului, tatălui, socrului, bunicului  

TRAIAN FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe. Miklos Csilla cu familia. (515)

 

* În aceste momente grele şi pline de tristeţe suntem alături de Cosmin şi Delia Bursaşiu, la marea durere pricinuită de încetarea din viaţă a iubitului tată, socru, bunic

TRAIAN FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-i dea pace, linişte şi odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregii familii îndurerate. Colectivul S.C. Reifen Trade S.R.L. (516)

 

* Un gând de alinare, mângâiere şi sincere condoleanţe familiei Bursaşiu Cosmin şi Delia, acum când se despart de tatăl şi socrul drag 

TRAIAN FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Carţiş Marius şi Adela. (517)

 

* Suntem alături de prietenii noştri, Cosmin şi Delia, în aceste momente grele când se despart de tatăl şi socrul lor 

TRAIAN FULGER BURSAŞIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Silaghi Eugen şi Elena. (518)

 

* Cu nemărginită durere în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a dragului nostru soţ, tată şi bunic

FLORIAN CHEREGI,

de 73 ani, fost director la Direcţia Sanitară şi Crucea Roşie Bihor. Slujba de stâlp are loc azi, 14 februarie, ora 17.00, la Capela Orăşenească. Înmormântarea va avea loc miercuri, 15 februarie, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Soţia Elena, fiica Florina, ginerele Mircea, nepoţii Mihai şi Eduward. (521)

 

* Suntem alături de naşii noştri, la marea durere pricinuită de moartea dragului lor tată, socru şi bunic,

EMIL VAŞADI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii, Anca şi Mihai Roman. (522)

 

* Cu durere nestinsă amintim rudelor şi prietenilor că azi, 14 februarie se împlinesc 3 ani de când inima iubitului nostru soţ şi tată,

ing. VASILE RUSU

a încetat să mai bată. Pentru dragostea, bunătatea şi grija cu care ne-a înconjurat îi datorăm neuitarea şi va rămâne veşnic în inimile noastre. Ne rugăm bunului Dumnezeu să-l aşeze între aleşii Săi şi să-i dea odihnă veşnică vegheată de lumina eternă. Soţia Cornelia, copiii Mihai şi Raluca.

 

* Ne amintim cu drag de cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic,

DRAGOMIR (PAUL) IŞTOC,

acum când se împlinesc şase ani de când îşi doarme somnul liniştit al veşniciei. Vom păstra de-a pururi în sufletele noastre amintirea lui vie. O lacrimă pentru sufletul lui bun. Dumnezeu să-i dea pacea binemeritată. Viorica Iştoc, Adela, Marius, Diana şi Paula Carţiş. (2037)

 

* S-au scurs şase ani de eternitate, pentru cel care mi-a fost nu numai cel mai bun frate, dar şi un prieten adevărat,

DRAGOMIR (PAUL) IŞTOC.

Vei rămâne mereu alături de mine. Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească alături de cei dragi mie. Scriitorul Nicolae Iştoc. (474)

 

* O rugăciune, un pios omagiu de dragoste şi recunoştinţă acum, când se împlinesc 4 ani de când a plecat la cele veşnice, draga noastră mamă, bunică şi străbunică,

FLORICA GHERDAN

din Tulca. Bunătatea şi căldura sufletească cu care ne-a înconjurat vor rămâne veşnic vii în sufletele noastre îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Monica, nepoata Alina cu familia şi nepotul Adi cu familia. (1828)

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre, acum la împlinirea a 7 ani de la plecarea dintre noi a iubitului nostru soţ, tată şi socru

LAJOS BALOGH

(economist).

Fie-i memoria binecuvântată, candela pururi aprinsă, întru veşnica lui pomenire. Privirea ta blândă şi dragostea cu care ne-ai înconjurat vor rămâne o mângâiere pentru noi. Mii de mulţumiri celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Soţia Monica, fiicele Bea şi Monica, ginerii Eduard şi Charlie, din America. (2057)