DECESE - COMEMORĂRI
GABRIELA VOICHIŢA BĂDIŢA,
VETURIA PLEŞ,
VASILE CORNOC,
VIOREL LUNGU,
CRISTIAN DOREL MARTIN,
EUGENIA OMUŢ,
VASILE JORA,
FLORIAN ŢICARAT,
LEONTIN CABA,
DUMITRU BOGDAN,
VIORICA MOLDOVAN,
DUMITRU MERCE,
ILEANA MUNCU,
DANIELA FERARU,
PIROSKA BRADE,
EMERIC GOCZ,
MARIA PANDI,
ANA KISS,
PAL NAGY,
ROZALIA GAL,
RODICA IRINA SĂLĂGEAN.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil şi generos s-a ridicat la cer, iar noi cu nemărginită durere în suflete, cu lacrimi în ochi şi gânduri de neuitat ne despărţim de bunul nostru tată, socru şi bunic,
DUMITRU MERCE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-ţi vegheze somnul de veci, iar candela neuitării să ardă veşnic la căpătâiul tău. Nu te vom uita niciodată. Fiul Nicu, nora Florica, nepoţii Călin şi Bogdan. (4411)
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe în aceste clipe de grea încercare pentru voi, Nicu, Florica, Călin şi Bogdan, pricinuite de pierderea tatălui, socrului şi bunicului drag,
DUMITRU MERCE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnaţii Mircea, Lucica şi nepotul Mircea Zaharie. (4412)
* Suntem alături de ginerele şi cumnatul nostru Nicu, acum când se desparte de bunul său tată,
DUMITRU MERCE.
Sincere condoleanţe. Socrii Ciucioiu Dumitru şi Florica, cumnata Mariana. (4413)
* S-a dus dintre noi, pe drumul fără întoarcere, un om bun, un om deosebit, un vecin şi un prieten drag, respectat de cei care l-au cunoscut,
DUMITRU MERCE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe copiilor Nicolaie şi Adrian Merce cu familiile. Fam. Demian Gheorghe şi Jica. (4421)
* Cu nesfârşită durere şi întristare în suflete, anunţăm încetarea prematură din viaţă a celui care a fost un soţ şi tată iubitor şi protector, în vârstă de 56 de ani,
ing. GHEORGHE OCTAVIAN GOZMAN POP.
Pentru dragostea şi bunătatea cu care ne-ai înconjurat, pentru toate lucrurile bune pe care le-ai făcut pentru noi, îţi datorăm veşnica noastră pomenire! Vei rămâne mereu viu în inimile noastre! Dumnezeu să te ierte şi să te odihnească în pace! Soţia Rodica şi copiii George şi Alex.
* Împărtăşesc durerea neţărmuită a scumpei mele fiice Rodica şi a nepoţilor George şi Alex, acum când l-au pierdut pentru totdeauna pe cel care a fost un soţ, un tată şi un ginere deosebit,
ing. GHIŢĂ GOZMAN POP
Fie ca sufletul lui să fie primit în Împărăţia Cerurilor. Tata-socru Gal Teofil.
* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească pentru sora Rodica şi nepoţii George şi Alex, acum când se despart pentru totdeauna de soţul, tatăl şi cumnatul nostru drag,
ing. GHIŢĂ GOZMAN- POP
Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Filu, Dana şi Andrei.
* Un gând curat pentru cel care a fost
GHIŢĂ GOZMAN,
verişor şi fin. Un gând de alinare pentru Rodica şi copii. Viorel Şumălan, din Diosig. (4419)
* Un ultim omagiu celui care a fost verişorul nostru
GHIŢĂ GOZMAN.
Odihneşte-te în pace, suflet drag şi bun. Luminiţa şi Radu Oprean. (4418)
* Un gând minunat pentru cel care a fost
GHIŢĂ GOZMAN,
un om de o bunătate nemărginită. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cristina, Ana, Tudor şi Dorel Moţiu. (4417)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil şi generos s-a ridicat la cer în această săptămână Sfântă a Naşterii Domnului, iar noi cu nemărginită durere în suflet, cu o rugăciune, lacrimi şi gânduri de neuitat în acest moment greu ne despărţim de cel care a fost cel mai bun tată şi bunic,
VIREL LUNGU.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fie ca sufletul lui să fie aşezat de-a dreapta tatălui şi în sânul celor drepţi. Nu te voi uita niciodată. A ta fiică Oana-Cosmina, nepoata Briana şi Costin Cristian.
* Un ultim omagiu ginerelui nostru
VIOREL LUNGU,
care a fost sufletul nostru. Dumnezeu să-l odihnească. Socrii Floarea şi Nicolae Eleneş.
* Un ultim omagiu cumnatului meu,
VIOREL LUNGU.
Fie-i ţărâna uşoară. Marioara Gui.
* În ajun de Crăciun, o inimă curată a încetat să mai bată. Cuvintele sunt de prisos atunci când un soţ minunat, cel care a fost lumina vieţii mele s-a ridicat la ceruri. Un ultim bun rămas îmi iau de la soţul meu iubit,
VIOREL LUNGU.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihna mult meritată. Înmormântarea are loc azi, 27 decembrie 2011, ora 13.00, din Capela Haşaş. Cu durere în suflet, soţia Ica Lungu.
* Cu multă tristeţe ne luăm rămas bun de la fratele şi unchiul nostru,
VIOREL LUNGU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Maria, Carmen, Liviu şi Diana. (4434)
* O inimă bună a încetat să mai bată şi s-a ridicat la cer în această săptămână Sfântă a Naşterii Domnului. Cu nemărginită durere în suflet, cu o rugăciune, lacrimi, îl conducem pe ultimul drum pe scumpul nostru soţ şi tată,
PAVEL HENDRE.
A rămas şi va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Soţia Mariana şi fiul Marcel. (4416)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm plecarea la Domnul a scumpului nostru soţ, tată şi bunic,
FLORIAN BALINT,
în vârstă de 73 de ani. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 decembrie, ora 15.00, din Capela Orăşenească, Cimitirul Municipal. Îndureraţi, soţia Maria, fiul Florian cu familia, fiica Silvia cu familia. (4415)
* Te-am iubit întotdeauna nespus de mult şi te-am sprijinit atât cât am putut, dar boala care te-a răpus nu m-a mai lăsat să te pot ajuta cu ceva, luându-te de lângâ mine, suflet drag, iubit soţ,
TRAIAN TOCAI.
Cu sufletul plin de durere, scumpa şi draga ta soţie, Maria, veşnic voi rămâne nemângâiată. (4432)
* Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, plecând dintre noi, fără să ne mai spui o vorbă. Te-am iubit prea mult şi te-am pierdut. Azi nu mai eşti unde erai, dar vei fi întotdeauna în sufletele noastre pline de tristeţe şi durere. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte, scumpul nostru tată şi bunic,
TRAIAN TOCAI.
Vei rămâne veşnic viu în sufletele noastre. Fiul Tocai Constantin, nora Maria, nepoţii Crina şi Mădălin. (4433)
* Cu adâncă durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a iubitului meu soţ,
lt. col. (r) CONSTANTIN MIHUŢ.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 decembrie, ora 15.00, din Capela Haşaş. Odihnească-se în pace. Soţia, Maria Mihuţ. (4426)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urma lui un gol imens. Ne-a părăsit pentru totdeauna cel mai iubitor tată şi bunic,
CONSTANTIN MIHUŢ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Mariana şi nepoţii Lucia şi Horea Crăciun. (4427)
* Suntem alături de naşa noastră Maria Mihuţ, în aceste clipe de adâncă tristeţe, când naşul nostru drag a plecat dintre noi în lumea drepţilor. Sincere condoleanţe. Familia Spătaru Ion şi Octavian. (4428)
* Cuvintele nu pot exprima tristeţea şi durerea pe care le încercăm în aceste momente când fratele nostru,
CONSTANTIN MIHUŢ,
a plecat dintre noi. Suntem alături de cumnata şi nepoţii noştri, în aceste clipe grele. Sincere condoleanţe familiei. Fratele Mihuţ Ion şi sora Maria Saulea. (4429)
* Sfânt omagiu de preţuire şi recunoştinţă. Ne luăm adio de la trăitorul pământean
lt. col. (r) CONSTANTIN MIHUŢ,
vecin, om de aleasă omenie, iubitor de neam şi ţară, de unitatea românilor, servind cu dragoste şi devotament Armata pe marginea de vest a ţării sub deviza: Patrie, onoare, demnitate. A iubit ca un părinte pe măria sa ostaşul armatei române. El a adus un suflu puternic de patriotism în sufletul ostaşilor şi a fost iubit de ei. Vecinii din blocul 15/A, et. I, îi vor păstra cele mai calde şi curate sentimente de neuitare şi preţuire. Bunul Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică, iar familiei mângâiere şi alinare. Sincere condoleanţe. Col. Vasile Crişan.
* Cu adâncă durere în suflet, anunţ trecerea în lumea drepţilor a iubitului meu soţ,
GEORGE BIBARŢ,
de 76 de ani, cel care mi-a fost sprijin în viaţă. Înmormântarea are loc azi, 27 decembrie 2011, ora 13.00, în localitatea Văşad. Dumnezeu să-l ierte şi să-l aşeze de-a dreapta Sa. În veci îndurerată, soţia Cornelia. (4422)
* A sosit momentul să ne despărţim pentru o vreme de iubitul nostru tată,
GEORGE BIBARŢ,
de 76 de ani, din Văşad. Pentru dragostea şi bunătatea sa, pentru tot ce a făcut pentru noi, îl vom păstra mereu în inimile noastre şi-l vom ruga pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fiul Dumitru Bibarţ cu soţia Carmen şi fiica Bianca. (4424)
* O inimă a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, când moartea nemiloasă l-a luat de lângă noi pe cel care a fost soţ, tată, socru şi bunic,
GEORGE BIBARŢ,
din Văşad. Cuvintele nu pot exprima durerea că nu mai exişti. Dragostea cu care ne-ai înconjurat ne va urmări mereu. Fiica Luminiţa, ginerele Vasile şi nepoatele Anca şi Adina. (4425)
* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă suferinţă, la 90 de ani, a scumpului nostru soţ şi tată,
VASILE CORNOC.
Înmormântarea are loc azi, 27 decembrie, ora 12.00, din Capela Frenţiu. Soţia Ana, fiul Petre şi rudeniile îndoliate. (4431)
* Împărtăşim durerea familiei îndoliate, pricinuite de pierderea soţului şi tatălui drag,
VASILE CORNOC.
Vecinii. (4430)
* Cu sufletul sfâşiat de durere şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de draga noastră soţie şi mamă,
DANIELA FERARU.
Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa, alături de cei dragi. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 decembrie 2011, ora 13.00, în satul Cornişeşti, comuna Dobreşti. Soţul Vasile şi fiul Darius.
* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre cumnate,
DANIELA.
Cumnaţii şi cumnatele, din Oradea.
* Cu durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre cumnate,
DANIELA.
Cumnatul Costel, Livia şi nepoata Florina.
* Cu durere în suflete şi ochii plini de lacrimi, anunţăm încetarea din viaţă a scumpei noastre fiice şi surori,
DANIELA.
Părinţii şi fraţii.
* Cu inima zdrobită de durere, ne despărţim de cea care ne-a fost soţie şi mamă,
GABRIELA BĂDIŢA,
după o îndelungată şi grea suferinţă. Cei care au cunoscut-o ne pot fi alături la ceremonia de înmormântare, care va avea loc miercuri, 28 decembrie, ora 13.00, la Cimitirul Municipal, Capela Haşaş. Te vom plânge mereu. Soţul Ionuţ şi fiul Bogdan-Ştefan.
* În aceste momente de grea şi dureroasă încercare, suntem alături de tine, dragă Bogdan, şi de familia ta, acum când te desparţi de scumpa ta mamă,
GABRIELA VOICHIŢA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică între aleşii Săi. Doamna învăţătoare Monica Toader şi colectivul de elevi şi părinţi al clasei a III-a C de la Şcoala Avram Iancu, din Oradea.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cea care a fost nepoata şi verişoara
GABRIELA VOICHIŢA BĂDIŢA.
Nu te vom uita niciodată. Unchiul Ghiţă şi verişorii Ovidiu şi Liliana cu familiile lor. (4423)
* A plecat din această lume, după o lungă şi grea suferinţă, cea care a fost soţie iubitoare,
VETURIA PLEŞ,
în vârstă de 70 de ani. Dumnezeu să-i odihnească sufletul de-a dreapta Sa. Înmormântarea va avea loc miercuri, 28 decembrie 2011, ora 11.00, din Capela Haşaş. Rugăm pe bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Pleş Gheorghe.
* Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun de la vecina şi prietena noastră
RODICA IRINA SĂLĂGEAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Dragoş Petru.
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe familiei Sălăgean, la despărţirea de scumpa noastră vecină,
RODICA IRINA SĂLĂGEAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Vecinii de pe strada Liszt Ferenc nr. 14, Bloc PB 71.
* În clepsidra timpului s-au scurs 4 ani de lacrimi şi durere de când ne-ai părăsit pentru totdeauna, scumpul nostru fiu, soţ şi tată,
DINU AUREL FEIER,
la numai 40 de ani. Ne este dor de tine şi de vocea ta. Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte şi mai mult durerea în sufletele noastre. Mereu vei avea flori şi lacrimi de durere pe tristul tău mormânt. Nu te vom uita niciodată. Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Veşnică să-ţi fie pomenirea, suflet drag. Mulţumim tuturor celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. În veci îndureraţi, părinţii Aurel şi Catiţa, soţia Anamaria, copiii Christian-Dinu, Bianca-Cristina. (4367)
* Păstrez în suflet aceeaşi tristeţe ca în urmă cu 6 ani, la 26 decembrie, când ai plecat de lângă mine, scumpa mea mamă,
MARIA BABA,
iar în 18 martie l-ai chemat şi pe tata la tine, iar eu am rămas orfană de ambii părinţi. Bunul Dumnezeu să-i aibă de-a dreapta Sa. Fiica, Corina Baba şi verişoara Adriana cu familia. (4366)
* Trecerea nemiloasă a timpului nu şterge durerea despărţirii de fiul nostru drag,
DUCU (VLAD LAZĂR).
S-au scurs 9 ani de la stupidul accident din Munţii Făgăraş, dar amintirea chipului lui drag şi a sufletului său generos rămân vii în inimile noastre. Dumnezeu să-i vegheze somnul şi să-i dea odihnă veşnică în lumea stelelor alături de dragii lui prieteni,
BALINT,
ADI,
DIANA
şi
ZOLI.
Să-i fie veşnică pomenirea, iar celor ce-i vor dărui o clipă de aducere aminte, recunoştinţă. Familia. (4371)
* A trecut un an de lacrimi şi durere în sufletele noastre de când dragul nostru soţ, cumnat şi unchi,
FLORIAN MOGA,
la numai 62 de ani, a plecat pe un drum fără întoarcere.
Nu-i drept, dar adevărat
Că ai plecat şi ne-ai lăsat,
Un an de lacrimi şi de dor
Un gol imens necruţător
Sunt vise-n care tu apari
Numai o clipă, şi apoi dispari
Când ne trezim realizăm
Că ai plecat şi nu visăm.
Te iubim şi vei rămâne veşnic în inimile noastre. Soţia Lidia, cumnatul Petrică cu familia. (4414)