DECESE

* "Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor şi iertarea păcatelor lui de la Hristos Domnului să ne rugăm".
DAN-OCTAVIAN GAVRILIUC,
GYULA SZABO,
VIORICA BETEA,
FLOARE GHERMAN,
IULIU KISS,
ERZSEBET PAPP.
La ceas de grea încercare suntem aproape de familiile îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop, "La Capătul Drumului" S.R.L.


* Cu ochii în lacrimi şi adâncă durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă, la doar 62 de ani, a celui care ne-a fost soţ, tată, socru şi bunic,
ing. DUMITRU TUDOREANU.
Înmormântarea are loc astăzi, 5 iulie 2010, ora 11.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal Oradea. Soţia Hortenzia, fiicele Loredana şi Laura împreună cu familiile. (239)


* Într-o zi frumoasă de iulie, după o grea suferinţă, a încetat să mai bată inima celui mai bun tată, socru şi bunic,
ing. DUMITRU TUDOREANU.
„Prea iute, prea de timpuriu
Ai mers pe drumul de tăcere,
Pentru cei dragi eşti încă viu,
Iubirea creşte din durere".
Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, acolo unde lacrimile şi durerea sunt necunoscute. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Loredana, Nicu şi Florentina. (240)

* Suntem alături de familia domnului ing. Diaconescu Nicolae, acum când se despart de bunul lor socru, tată şi bunic,
ing. DUMITRU TUDOREANU.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Constantin Bungău. (330)

* Tânăr, respectuos, modest şi harnic, aşa l-am cunoscut, cu mulţi ani în urmă, în satul său natal, Mihai Bravu, pe
ing. DUMITRU TUDOREANU,
rămânând acelaşi om de ispravă pe parcursul întregii sale vieţi, curmată prea devreme, la numai 62 de ani, de destinul său biologic, compensat însă de destinul său sufletesc luminos din ceruri. Amintirea lui va fi plăcută sufletului meu. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată. Familiei gând creştinesc de îmbărbătare, mângâiere şi alinare. Dr. ing. Nicolae Cucu. (333)


* Cu adâncă tristeţe în inimi, anunţăm trecerea la cele veşnice a mult iubitei noastre mame,
DUMITRA POPESCU,
la vârsta de 66 de ani. Înmormântarea are loc astăzi, 5 iulie 2010, ora 14.00, din Capela Orăşenească, Cimitirul Municipal. Copiii Carmen, Romeo şi Andrea.

* Suntem alături de voi, Carmen, Andreea, Romeo, în marea durere pricinuită de moartea mamei voastre dragi. Amintirea ei o vom păstra veşnic în inimile noastre. Marika şi Laci, din Ungaria. (321)

* Suntem alături de dragul nostru prieten Alexandru Popescu şi de întreaga familie, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Ionuţ, Madela şi Ştefănuţ Abrudan. (331)

* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de Alexandru Popescu şi de familia sa, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei sale dragi. Sincere condoleanţe. Horia Demian. (332)

* Un gând de alinare, compasiune şi mângâiere sufletească colegilor noştri, fam. Popescu Alexandru şi Felicia, în suferinţa pricinuită de dureroasa pierdere a scumpei lor mame şi soacre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii din cadrul Serviciului de Inspecţii şi Control al DSVSA Bihor. (299)

* Suntem alături de colegii noştri Popescu Alexandru şi Felicia, în aceste clipe grele, când se despart de scumpa lor mamă şi soacră. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Asociaţia Medicilor Veterinari Bihor. (300)

* Sincere condoleanţe colegilor noştri, fam. Popescu Alexandru şi Felicia, pentru pierderea dragii lor mame şi soacre. Colegiul Medicilor Veterinari Bihor. (301)

* Suntem alături de prietenii noştri Alexandru şi Felicia Popescu, la trecerea în nefiinţă a mamei şi soacrei lor. Odihnească-se în pace. Din partea prietenilor Adrian şi Simona Comaniciu. (302)

* Împărtăşim marea durere a colegilor noştri, Alexandru şi Felicia Popescu, acum când se despart de iubita lor mamă şi soacră. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul DSVSA Bihor. (303)

* Cu adâncă durere în suflete şi nespusă tristeţe în inimi, anunţăm trecerea în veşnicie a iubitului nostru
TRAIAN NEGRUŢ,
la vârsta de 86 de ani. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie 2010, ora 12.00, în localitatea Săcădat, de la nr. 45. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Leu Ioan.

* O inimă caldă a încetat să mai bată, un suflet curat s-a ridicat la ceruri, alături de cei 13 fraţi şi soţul său. Ne despărţim cu durere de buna noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
LIVIA VENTER,
de 87 de ani. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc marţi, 6 iulie 2010, în comuna Bratca-Secătură. Fiul Augustin cu familia. (317)

* O inimă caldă, plină de dragoste şi afecţiune a încetat să mai bată, un suflet nobil şi bun s-a înălţat la ceruri în lumea drepţilor. O vom regreta veşnic pe cea mai bună mamă şi bunică, cea care a fost
VIORICA BETEA,
de 70 de ani. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie 2010, ora 15.00, la Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Rodica şi nepoata Mădălina Tatiana.

* Cu ochii în lacrimi şi durere în suflete, ne despărţim de cea care a fost cea mai bună mamă, soacră şi bunică,
VIORICA BETEA,
în vârstă de 70 de ani. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie 2010, ora 15.00, la Cimitirul Rulikowski, Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Dorelu Dragoş, nepoata Anabela Teodora şi nora Tunde.

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet cald s-a ridicat la cer, lăsând în urma lui multă durere şi tristeţe. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu s-o primească în Împărăţia Sa pe iubita noastră cumnată şi tuşică,
VIORICA BETEA.
Bunătatea ta va rămâne mereu în sufletele noastre. Cumnatul Mircea cu soţia Ileana şi fiicele Daniela şi Natalia. (318)

* Cuvintele nu pot exprima durerea care ne-a cuprins la aflarea veştii dispariţiei dintre noi a dragii noastre mătuşi,
VIORICA BETEA.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Familia Chişe Florin şi Dorina. (319)

* Cu adâncă durere, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mătuşă,
VIORICA BETEA.
La acest ceas de grea încercare, suntem alături de verişorii Rodica şi Doru cu familiile lor, acum când o conduc pe ultimul drum pe iubita lor mamă. Liana Croitoru cu familia. (320)

* Suntem alături de colega noastră Rodica Betea, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi,
VIORICA BETEA.
Dumnezeu s-o odihnească. Serviciul Financiar ASCO.

* În aceste clipe pline de durere şi tristeţe, suntem alături de colega noastră Rodica Betea şi fiica ei Mădălina, la trecerea în nefiinţă a mamei şi bunicii dragi,
VIORICA BETEA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegele Loredana, Aurica şi Luci.

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru Sanda şi familia ei, la plecarea la cele veşnice a celui care a fost
av. VICTOR HENCIU,
suflet de mare nobleţe. Sincere condoleanţe. Fam. dr. Cornel Vicaş. (334)

* Anunţ cu tristeţe încetarea din viaţă a scumpului meu soţ,
DAN GAVRILIUC.
Înmormântarea are loc marţi, 6 iulie, ora 11.00, din Capela Haşaş. Soţia Iolanda.

* A venit clipa în care mama şi bunica noastră dragă,
VERONICA LELE
a trecut în veşnicie, după o grea suferinţă. Dumnezeu să-i primească sufletul bun în braţele Sale. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie, ora 13.00, în Bratca, de la nr. 283. Nu te vom uita niciodată. Fiul Marin cu soţia Daciana şi fiica Daria. (335)

* Cu durere în suflet, îmi iau rămas bun de la cea care mi-a fost mamă iubitoare,
VERONICA LELE,
de 82 de ani, din Bratca. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie, ora 13.00, în Bratca, de la nr. 283. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Viorel Lele. (336)

* În aceste momente de grea despărţire de mama şi bunica noastră,
VERONICA LELE,
îl rugăm pe bunul Dumnezeu s-o primească în lumina Lui veşnică. Fiul Cornel cu copiii Diana şi Adrian. (337)

* Cu lacrimi în ochi şi cu regretul timpului trecut prea repede, mă despart de tine, bunica mea,
VERONICA LELE,
şi-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dăruit şi pentru tot ce am învăţat de la tine. Mere TE voi păstra în amintirile mele. Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoata Daria-Georgiana. (338)

* Împărtăşim durerea voastră, Marin, Daciana şi Daria, la trecerea din lumea cu dor în cea fără de dor a celei care v-a fost mamă, soacră şi bunică dragă,
VERONICA LELE.
Dumnezeu s-o aşeze între aleşii Săi. Cuscrii Florian şi Ana Ţigan. (339)

* Suntem alături de voi, Marin, Daciana şi Daria, acum, când despărţirea de draga voastră mamă, soacră şi bunică,
VERONICA LELE,
vă înlăcrimează ochii. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Tudor, Florian şi Florina Zach. (340)

* Regret profund trecerea în nefiinţă a scumpei mele mame,
FLOARE GHERMAN,
de 76 de ani, din Miersig. Înmormântarea are loc azi, 5 iulie, ora 13.00, în Miersig. Dormi în pace, mamă dragă. Fiul Vasile.

* Moartea verişoarei mele
FLORICA GHERMAN
m-a întristat profund. Bunul Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Verişoara Budai Floare.

* Suntem alături de verişorul nostru Vasile, la marea durere pricinuită de moartea mamei sale,
FLOARE GHERMAN.
Odihnească-se în pace. Gheorghe, Felicia, Cosmina, Aurica.


COMEMORĂRI

* În 6 ani de despărţire
Am împletit şiragul vieţii noastre,
Din dor şi suferinţă
Şi am privit necontenit spre cer,
Crezând că tu vei străluci mereu
Dar te-am pierdut în valurile morţii
De unde nu e cu putinţă să te întorci.
Dar noi te vom iubi în taină
Pe tine, sora noastră dragă,
ANGELA CRĂCIUN.
Fie-ţi ţărâna uşoară. Fam. Petrişor, Crăciun, Raţ. (250)

* Nimic nu poate şterge lacrimile, durerea şi tristeţea ce s-au aşternut în urmă cu un an, când s-a stins din viaţă scumpul nostru soţ şi tată,
VAIDA DUMITRU.
La patul tău de suferinţă
Ţi-am stat alături cu credinţă,
Dar mi-a fost cu neputinţă
Ca să te ajut să mai trăieşti.
Vei rămâne veşnic în inimile noastre.
Soţia Lucreţia, copiii Elena şi Daniel.

* Durere, tristeţe, lacrimi, amintiri, este tot ce ne-a mai rămas, deoarece azi, 5 iulie 2010, se împlinesc şase ani de când ai plecat de la noi, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN BUNGĂU.
Mereu te vom iubi şi te vom păstra veşnic în sufletele şi în inimile noastre. Soţia Lucreţia, copiii Ionică cu Florica, Daniela cu Dan şi nepoţii Sergiu, Adela şi Diana. (288)

* Amintiri dragi, lacrimi pe obraji, multă durere în suflete şi un dor nestins este tot ce a rămas de când, în urmă cu 3 ani, un suflet minunat, plin de bunătate şi dragoste, s-a înălţat la cer,
TEODORA MĂRGHIDANU,
soţie şi mamă iubitoare. Ne lipseşti foarte mult, dar eşti în sufletele noastre. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Dorin şi fiica Ramona. (279)