In memoriam 12 iunie 2026
DECESE
✞ Cu profundă durere în suflete anunțăm trecerea la cele veșnice a iubitei noastre mame, soacre și bunici
POPA FLOAREA-MARIA.
Slujba de priveghere va avea loc azi, 12 iunie, la Biserica Albă „Înălțarea Domnului” Oradea, la ora 18.00, iar slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 13 iunie, ora 12.00 la biserica din satul Hidiș, comuna Pomezeu. Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul bun și blând! Fiica Liliana cu soțul Gigi și fiul Antonio și fiul Sorin cu Ioana.
✞ Cu gândul și sufletul suntem alături de colegul nostru Tudor Mitran în aceste momente grele pricinuite de pierderea mamei sale dragi. Condoleanțe întregii familii! Dumnezeu să o odihnească în pace! Familia Delia și Mircea Pop.
COMEMORĂRI
✞ Mâine se împlinesc 22 de ani de când a plecat dintre noi buna noastră mamă, soacră şi bunică,
LUCREŢIA NEGRĂU,
părăsind această lume și trecând în eternitate pentru a fi alături de tătăl, socrul și bunicul nostru drag,
FLORIAN NEGRĂU.
Mereu prezentă în gândurile noastre, amintirea ei, a lor, rămâne flacără vie în sufletele noastre. Se spune că timpul aşterne uitare... dar este doar o iluzie, sufletul nu cunoaște uitarea. Dumnezeu să vă aibă în paza Sa şi să vă ocrotească în linişte şi pace. Fiica Maria Ardelean cu soţul Gabi, nepoatele Moni şi Cristina, cu familiile.


