DECESE

 

* „ Liniştiţi-vă acum, liniştiţi-vă, pentru cel mort, tăceţi, ca să plece cu pace sufletul, că în mare nevoie se află, şi cu multă frică se roagă lui Dumnezeu",

MOISE LĂZĂU,

VIOREL ŞTEF,

ANICA HAŞIU,

ECATERINA CIUCLE,

TEREZ ELEK.

 Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu-Servicii Funerare NON-STOP „ La capătul Drumului" S.R.L.

 

* Cu ochii plini de lacrimi, cu inima încercată de durere, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a celei care a fost soră şi cumnată,

FLOARE SARCA.

Înmormântarea are loc azi, 10 iunie 2011, ora 13.00, de la Capela Ortodoxă Marghita. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Valeria şi cumnatul Miron Chereji. (1618)

 

* Cu profundă durere în suflete, anunţăm trecerea în veşnicie a iubitului nostru soţ, tată, socru şi bunic,

MOISE LĂZĂU,

de 79 de ani. Amintirea lui o vom purta veşnic în sufletele noastre şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul acolo unde drepţii se odihnesc. Înmormântarea va avea loc în satul Mihai Bravu, sâmbătă, 11 iunie, ora 13.00. Soţia Eva, fiica Florica, ginerele Iosif, nepoatele Mioara şi Carmen cu familia. (1644)

 

* Cu inimile îndurerate, anunţăm încetarea din viaţă a dragului nostru tată şi socru,

MOISE LĂZĂU,

de 79 de ani, din satul Mihai Bravu. Blândeţea sufletului său va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiica Florica şi ginerele Iosif Berce. (1645)

 

* Cu lacrimi în ochi şi purtând în suflet amintiri dragi, ne luăm rămas bun de la cel care a fost bunicul nostru drag,

MOISE LĂZĂU,

din satul Mihai Bravu. Dumnezeu să-i dea odihnă, linişte şi viaţă veşnică. Nepoata Carmen cu soţul Sebastian şi strănepotul Mihai. (1646)

 

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a bunicului nostru drag,

MOISE LĂZĂU,

din satul Mihai Bravu. Vor rămâne pentru totdeauna în inimile noastre blândeţea şi bunătatea lui nemăsurată. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoata Mioara cu soţul Dorin şi strănepoata Anamaria. (1647)

 

* Sunt alături de voi, Ileana, Gabi, Ciprian, la marea durere pricinuită de pierderea celei care a fost o bună mamă, soacră şi bunică,

FLOAREA MARTIN.

Primiţi cele mai sincere condoleanţe. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cornelia Lipoveanu. (1664)

 

* Mulţumim tuturor celor care ne-au onorat prin prezenţă, ne-au transmis condoleanţe, telefoane sau au fost alături de noi cu gândul la marea durere pricinuită de decesul mamei şi bunicii noastre,

FLOARE MARTIN.

Dumnezeu să-i odihnească în pace sufletul bun şi generos în Împărăţia Sa. Familia îndurerată: fiica, ginerele şi nepotul. (1491)

 

* Suntem alături de doamna directoare Lele Maria, la marea durere pricinuită de decesul cumnatului său drag. Sincere condoleanţe. Colectivul Grădiniţei nr. 51, Oradea. (1648)

 

* Suntem alături de colega noastră Sabău Adriana, la marea durere pricinuită de pierderea mamei sale dragi,

ELISABETA PURE.

Odihnească-se în pace. Colectivul Secţiei Ortopedie I. (1650)

 

* Un ultim şi pios omagiu fostului nostru coleg, cel care a fost

TIBERIU DUMA.

Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică. Condoleanţe familiei. Salariaţii Proiect Bihor Oradea. (1652)

 

* Cu durere în suflete, anunţăm trecerea în nefiinţă a dragului nostru tată, socru şi bunic,

DUMITRU MĂNIGUŢIU.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui şi să-i dea odihnă veşnică. Înmormântarea va avea loc în Poiana Sibiului, sâmbătă, 11 iunie. Fiul Dumitru, nora Florica, nepoţii Anca cu familia şi Cristian. (1658)

 

* În aceste clipe de tristeţe şi durere, transmitem un gând de alinare şi mângâiere finilor noştri dragi, fam. Măniguţiu Dumitru, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui, socrului şi bunicului drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Naşii Ferician Teodor, Viorica şi Dragoş. (1659)

 

* Cu mare durere în suflet, mă despart de cuscrul meu

DUMITRU MĂNIGUŢIU,

din Poiana Sibiului, Sibiu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Cuscra Marioara Vidican, din Rohani. (1669)

 

* Cu un regret imens ne luăm rămas bun de la un om deosebit,

DUMITRU MĂNIGUŢIU,

de 87 de ani. Suntem alături de cumnatul Mitică, sora Florica, Anca şi Cristi, la încercarea grea prin care trec la pierderea tatălui, socrului şi bunicului iubit. Sincere condoleanţe întregii familii. Mihai, Rodica şi Horică Vidican. (1670)

 

* Suntem alături de Mitică, Florica, Anca şi Cristi, acum când se despart de iubitul lor tată, socru şi bunic,

DUMITRU MĂNIGUŢIU.

Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Sofianuc Mihai. (1674)

 

* Sunt alături de întreaga familie Măniguţiu, în aceste momente grele prin care trec la despărţirea de tatăl, socrul, bunicul şi cuscrul drag,

DUMITRU MĂNIGUŢIU.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Magdalena Sofianuc. (1668)

 

* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet minunat s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere, lacrimi şi un gol imens. Cu adâncă tristeţe în suflete, ne despărţim de iubitul nostru soţ, tată şi bunic,

VIOREL MUREŞAN.

Înmormântarea are loc azi, 10 iunie 2011, ora 13.00, în localitatea Aleşd. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ana Mureşan, fiica Anghel Violeta cu soţul Şerban şi fiul Luca, fiica Mureşan Florica cu fiii Darius şi Iustinian.

 

* Suntem alături de vecina noastră Mureşan Ana, la marea durere pricinuită de decesul soţului drag,

VIOREL MUREŞAN.

Dumnezeu să-l aşeze între cei drepţi. Familia Coste Stelian şi Viorica, din Aleşd.

 

* Suntem alături de voi, Ana, Violeta şi Florica, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a scumpului vostru

VIOREL MUREŞAN,

care a fost soţ, tată, bunic şi socru. Să-i fie ţărâna uşoară. Popuţ Florica cu familia şi Popuţ Doru cu familia, din Aleşd.

 

* Un ultim omagiu celui care a fost un om de aleasă omenie şi bunătate sufletească, un soţ, tată şi bunic iubitor,

VIOREL MUREŞAN.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa, iar celor rămaşi cele mai sincere condoleanţe. Cuscrul Anghel şi familia Peter.

 

* Un gând de alinare şi mângâiere pentru colega noastră prof. Simona Hanga, la trecerea la cele veşnice a iubitului său tată. Colectivul didactic al Şcolii „Constantin Şerban" Aleşd.

 

* Suntem alături de colega noastră prof. Simona Hanga, în aceste momente de grea încercare şi durere sufletească, prin decesul tatălui drag. Colectivul Catedrei de Ştiinţe Socio-Umane de la Şcoala „Constantin Şerban" Aleşd.

 

* În aceste îndurerate momente, suntem alături sufleteşte de colega noastră, prof. Simona Hanga, acum când îl conduce pe ultimul drum pe iubitul său tată. Sincere condoleanţe familiei greu încercate. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Alina şi Alin Buzlea.

 

* Cu durere şi lacrimi în ochi, ne despărţim de naşa noastră,

FLOARE MOLCUŢ.

Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică, suflet bun. Finii Leucuţa Iosif şi Lia cu familia. (1673)

 

* Mulţumim celor care prin prezenţă, flori şi condoleanţe au fost alături de noi, la despărţirea de soţul, tatăl, socrul şi bunicul nostru,

IOAN COZMA.

Familia îndurerată. (1675)

 

* Cu regret în suflet, anunţ încetarea din viaţă a mamei mele dragi,

ECATERINA CIUCLEA,

în vârstă de 89 de ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 11 iunie, ora 14.00, din Capela Orăşenească din Cimitirul Municipal. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiica Angela cu familia, Cristi şi Monica.

 

* Cu sufletul sfâşiat de durere şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de draga noastră mamă,

ECATERINA CIUCLEA.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa, alături de cei dragi. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 11 iunie, ora 14.00, din Capela Orăşenească din Cimitirul Municipal. Fiica Mariana cu familia Giuliano şi Sarah.

 

* Cu inima îndurerată, aducem la cunoştinţă decesul fulgerător al iubitei noastre bunici,

ECATERINA CIUCLEA,

în vârstă de 89 de ani. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nepotul Cristi cu familia, Ramona, Andrei şi Alex.

 

* Cu inima îndurerată, aduc la cunoştinţă decesul fulgerător al iubitei mele bunici,

ECATERINA CIUCLEA.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Nepoata Monica cu Denis.

 

* Cu durere în suflet, anunţ decesul scumpului meu soţ,

VIOREL ŞTEF,

de 84 de ani. Înmormântarea va avea loc în 11 iunie 2011, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Iuliana.

 

* Cu sufletul sfâşiat de durere şi ochii plini de lacrimi, ne despărţim de dragul nostru tată,

VIOREL ŞTEF.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul bun în Împărăţia Sa, alături de cei dragi. Fiica Geta cu familia, fiul Viorel cu familia.

 

* Suntem alături de colegul nostru Răzvan Crainic, la durerea pricinuită de pierderea bunicului său,

PETRU CRAINIC.

Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul TESA - OTL SA.

 

* La ceas de grea încercare şi durere sufletească, sunt alături de întreaga familie la pierderea scumpului lor soţ, tată şi bunic,

col. (r) PAUL BRĂTAN,

fost subordonat, dar şi colaboratorul meu în domeniul protecţiei antichimice, ca şef al Serviciului chimic al fostei D11 Mc Oradea. Dumnezeu să-l odihnească, iar familiei îndoliate să-i dea putere de a trece peste această grea încercare. General Maior (r) Ion Bordei.

 

* La ceas de grea încercare, durere şi tristeţe te rugăm, Doamne, din multă bunătatea ta, trimite mângâiere şi alinare finilor, Geta, Florin şi Ramona Lucaci, acum când se despart de cel care le-a fost tată, socru şi bunic,

VIOREL ŞTEF.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe întregii familii. Naşa Liana Şiman cu fiul Ciprian şi nora Loredana.

 

*  Suntem alături de Geta, Florin şi Ramona Lucaci, în aceste momente grele când vă despărţiţi de bunul vostru tată, socru şi bunic, şi-L rugăm pe bunul Dumnezeu să vă aline suferinţa, iar lui să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe întregi familii. Familiile Mihuţ Adrian şi Cord Mircea.

 

* Participăm din suflet la imensa durere suferită de fam. Moza Ileana, Gabi şi Cipri, la pierderea celei mai iubite mame, bunici, cea care a fost

FLOAREA MARTIN.

Dumnezeu să-i dea odihnă binemeritată, iar familiei linişte sufletească. Fam. prof. Gavriş Gligor şi Elly. (1683)

 

COMEMORĂRI

* Au trecut trei ani de când unicul nostru copil

RĂZVAN

a plecat prematur dintre noi, la doar 17 ani. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-l aibă în grija Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 iunie, la Biserica Ortodoxă Podgoria. Părinţii Mirela şi Viorel Doba. (1649)

 

* Păstrăm neştearsă amintirea la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice, lăsând în urmă lacrimi şi tristeţe, a dragii noastre surori şi mame,

IRINA VANŢ.

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul ei şi să-l aşeze de-a dreapta Sa. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 iunie, ora 8.00, la Biserica de pe str. Rahovei. Surorile Susana şi Valeria cu familiile. (1651)

 

* Azi, 10 iunie 2011, se împlinesc 19 ani de la decesul celei care a fost

MARIA COTRĂU,

născută Mihele, în satul Bucium. Cât ai trăit te-am iubit, cât voi trăi te voi plânge. Fiul Cotrău Alexandru-Ovidiu. (424)

 

* O rugăciune, flori şi multe lacrimi este tot ce-ţi putem oferi acum, când se împlinesc 6 luni de când ai plecat de lângă noi, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,

TEODOR MARIŞCAŞ.

Te păstrăm în gândurile şi inimile noastre şi rugăm pe bunul Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte între aleşii Săi. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 iunie, ora 9.00, la Biserica Albastră. Familia îndurerată. (1666)

 

* Distanţa în timp este tot mai grea. Amintirea este tot mai vie în sufletul meu, dragul meu soţ,

prof. GHEORGHE PUŞCAŞ,

la împlinirea a 4 ani de la plecarea ta în veşnicie. Pentru generozitatea şi iubirea cu care ne-ai înconjurat, chipul tău drag va fi veşnic luminat de candela ce arde în sufletul meu şi va rămâne icoana vie în inima mea. Mă rog mereu Tatălui Ceresc să te odihnească în pace în Împărăţia Sa şi să-ţi binecuvânteze memoria. Recunoştinţă celor care vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 iunie 2011, ora 9.00, la Biserica „Sfânta Treime" vis-a-vis de Poliţie. Pe veci nemângâiată, soţia Ecaterina. (1671)

 

* La ceas de aducere aminte retrăim clipe de durere şi tristeţe de când în urmă cu 4 ani a luat drumul veşniciei dragul nostru frate şi cumnat,

prof. GHEORGHE PUŞCAŞ.

Te vom păstra mereu în inimile noastre, unde vei dăinui veşnic. Sora Iuliana cu soţul Petru, din Canada. (1672)

 

* Retrăim aceleaşi clipe de durere şi tristeţe ca şi în urmă cu 7 ani, când ai plecat dintre noi,

CORNEL ALEXANDRU DEMIAN.

Te păstrăm în gândurile şi inimile noastre şi dacă dormi sub piatra grea nu eşti uitat de nimenea. Soţia Vali şi fiul Cristi cu familia. (1681)