in memoriam
DECESE
* "Ţineţi-vă Domnului şi nu-i daţi drumul. Când pe conştiinţă nu e nimic nemărturisit şi nedezlegat, atunci totul a fost iertat..." (Sf. Teofan)
LUCREŢIA ONIŢA,
FLORIAN ROMOCEA,
MARIA CIURE,
IOAN BIHOREANU.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L.
* Cu inimile sfâşiate de durere şi cu ochii plini de lacrimi anunţăm, trecerea la cele veşnice, după o lungă şi grea suferinţă a iubitei noastre, mame, soacre şi bunici,
ILONA-JULIÁNNA FÁBIÁN (ICA).
Înmormântarea va avea loc marţi, 19 iulie 2016, orele 11.00, în Cimitirul Municipal Rulikowski, de la Capela Orăşenească. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fiul, nora şi nepoatele.
* Suntem alături de familia greu încercată, prin dispariţia fulgerătoare a bunul şi dragului nostru prieten,
FLOREA BUNGĂU.
Toţi cei care te-au cunoscut vor fi mai trişti fără tine, iar lumea mai săracă. Nu te vom uita niciodată. Fam. Bucurean Petru şi Elena. (7631)
* Cu durere în suflete şi multă tristeţe ne despărţim de iubitul nostru verişor,
FLORIAN BUNGĂU,
plecat fulgerător şi nemeritat de repede la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Verişoarele Lucica Urs şi Marioara Bungău cu familiile lor. (7637)
* Vestea trecerii fulgerător de repede în lumea drepţilor a bunului nostru credincios, OM de aleasă omenie şi prieten drag,
FLORIAN BUNGĂU,
ne-a umplut sufletul de tristeţe, regrete şi amintiri dragi, ce nu vor dispărea niciodată. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei putere să treacă peste această nenorocire. Dormi în pace suflet bun. Preot Roman Bereteu şi Consiliul Parohial. (7636)
* Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a bunului nostru prieten şi colaborator,
FLORIAN BUNGĂU.
S-a ridicat la cer un suflet bun, blând şi plin de dragoste şi bunătate. Sincere condoleanţe familiei îndurerate şi Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul S.C. UNIALIA S.R.L. (7630)
* Cu nemărginită durere în suflete ne luăm rămas bun de la distinsul OM
FLORIAN BUNGĂU.
Cuvintele nu pot cuprinde durerea care ne încearcă acum. Chiar dacă suntem departe vărsăm o lacrimă de durere şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să te aşeze de-a dreapta Sa. Profund îndurerată, familia Tocai Maria şi Mihai. (7639)
* Vestea tristă a plecării la cele veşnice a prietenului şi colegului nostru
FLORIAN BUNGĂU
ne-a întristat şi suntem alături de familia sa. Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ing. Andrei şi Florica Gaşpar. (7645)
* Un ultim omagiu prietenului meu
FLORIAN BUNGĂU.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Dr. Pereş Constantin, din Sînmartin. (7646)
* Suntem alături de familia Moraru Ramona, Adrian şi Andrei ȋn aceste momente triste ale despărţirii de soacra, mama şi bunica lor dragă. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească ȋn pace. Sincere condoleanţe familiei ȋndoliate. Conducerea şi colegii de la S.F.D.E.E. Electrica Distribuţie T.N. S.A. - Sucursala Oradea.
* Suntem alături de fina noastră Catiţa şi fiica Loredana la moartea fulgerătoare şi prea devreme a soţului şi tatălui
FLORIAN MOCA,
de 61 ani, din Hidişelu de Jos. Dumnezeu să te primească în Împărăţia Sa şi să-ţi dea odihnă şi pace. Naşii ing. Cacuci Florian şi Ana cu familia. (7641)
* Mulţumim tuturor celor care ne-au stat alături şi ne-au sprijinit în momentele încărcate de tristeţe, pe care le-am resimţit cînd am condus-o pe ultimul drum pe mult iubita noastră mamă, soţie, soră, soacră şi bunică,
VIORICA CODILĂ.
Familia îndoliată.
* Îmi iau rămas bun de la dragul meu soţ
IOAN BIHOREANU,
de 88 ani, decedat fulgerător. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 16 iulie, ora 12.00, de la Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnească în pace în împărăţia Sa cea cerească. Nu te voi uita niciodată. Soţia Mina. (7649)
* Cu imensă durere mă despart de tatăl meu drag,
IOAN BIHOREANU
şi mă rog la bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui. Fiica Mirela. (7650)
* Un ultim și pios omagiu celui care a fost până nu demult colegul și prietenul nostru drag, administratorul
FLORIAN BUNGĂU.
Sufletul lui minunat s-a înălțat la cer, unde Dumnezeu a hărăzit să le fie și îngerilor pe mai departe grăitor. Sincere condoleanțe familiei. Fam. profesor Negruț Crăciun și Neli. (5754)
* Suntem alături de colega noastră Ioana Domocoș, la trecerea în neființă a mamei sale dragi. Sincere condoleanțe. Colectivul B.R.D. – Sucursala Oradea. (5755)
COMEMORĂRI
* Au trecut 6 luni de când te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase, priviri care te caută neîncetat. Ne lipseşti foarte mult şi te plângem mereu draga noastră mamă, soacră şi bunică,
TINCA OLCEAN.
Dumnezeu să-ţi dea odihna binemeritată. Parastasul va avea loc sâmbătă, 16 iulie 2016, ora 9.00, la Biserica cu Lună. Familia. (7633)
* Cu mare tristeţe şi nemărginită durere, comemorăm un an de când ne-a părăsit iubitul nostru soţ, tată şi bunic iubitor
gl. ION BORDEI.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 iulie, ora 10.00, la Biserica Militară. Familia în veci neconsolată. (7617)
* Nu a trecut o zi să nu ne amintim de vorba blândă şi sufletul duios al soţului, tatălui, bunicului de aleasă omenie
DUMITRU-GHEORGHE BARNA,
care acum 20 de ani ne-a lăsat un imens gol în suflete. Amintirea ta sfântă ne va însoţi câte zile vom avea. Dumnezeu să te odihnească în pace. Cu profundă durere soţia Elena, fiica Adriana şi nepoata Arina. (7611)
* Duioase amintiri pline de durere şi recunoştinţă dragului, bunului, harnicului nostru soţ, tată, bunic şi străbunic,
lt. col. (r.) NICOLAE BRANDABUR,
la 12 ani de când a plecat dintre noi. Sincere mulţumiri tuturor celor care ne-au fost alături la greu. Să-i fie ţărâna uşoară, somnul lin şi amintirea binecuvântată. Familia îndurerată. (7638)
* Au trecut 9, respectiv 30 de ani de la despărţirea de părinţii noştri,
ELIZA SĂRAC
şi
ing. FLORIAN SĂRAC.
Dormiţi în pace! Felicia şi Radu. (7635)
* O clipă de aducere aminte pentru fratele meu decedat,
ing. chim. MIHAI-EUGEN BOTĂU (MIŞU).
Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica din incinta Spitalului vechi, vis-a-vis de Magazinul Crişul, sâmbătă, 16 iulie, ora 9.00, dimineaţa. Mulţumim tuturor celor care se vor ruga pentru odihna lui veşnică. Nu te voi uita niciodată. Sora ta Livia Botău. (7642)
* La 19 iulie 2016 se vor împlini 40 de zile de când sufletul bun și blând al iubitei noastre mame, soacre, bunici și cuscre
GHERGHINA MĂRCUȚ
s-a înălțat la ceruri, lăsând în urmă multă tristețe și un dor nesfârșit. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 iulie 2016, ora 9.00, la Biserica Ortodoxă Tei. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Fiica Diana cu nepoata Simina, fiul Florin cu nora Laura și nepotul Gabriel, nora Angela, cu nepoții Alexandra și Mihai. (5759)
* Se împlinește un an de la trecerea în neființă a celui care a fost soț, tată, bunic și socru,
IOAN HODIȘAN.
Odihnește-te în pace, acum când din ceruri veghezi asupra noastră. Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 iulie, ora 9.00, la Biserica de lângă Spitalul de copii. Familia îndurerată. (5756)
* Păstrăm în suflet aceeași tristețe ca și în urmă cu 5 ani, când ne-a părăsit dragul nostru soț, tată, socru și bunic,
VASILE BALACIU.
Nu vom uita niciodată grija și iubirea cu care ne-a înconjurat. Recunoștință celor care îi păstrează vie amintirea. Familia. (5758)
* Cu lacrimi și durere anunțăm împlinirea a șase luni de la plecarea la cele veșnice a dragii noastre mame și bunici
ALEXANDRINA POP.
Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 16 iulie 2016, ora 10.30, la Biserica din Parcul Traian. Nu te vom uita niciodată! Mircea, Delia, Adrian și Ciprian Pop. (5757)