DECESE

 

* „Aici jos totul este trecător, atât binele cât şi răul; Dincolo de mormânt totul este fix, totul este pentru totdeauna”.

FLORIN-VLAD AVRAM,

MARIOARA MAGHIAR,

DUMITRU PRECUP,

FLORIAN IANŢA,

KAROLY SZABO,

GYONGYI PAPP,

MARIA CZAPP.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.

 

* Cu sufletul îndurerat şi ochii plini de lacrimi, anunţăm decesul scumpului nostru frate şi fiu,

FLORIN-VLAD AVRAM,

care a plecat mult prea devreme dintre noi, la frageda vârstă de 22 ani. Amintirea lui va rămâne veşnic vie în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Priveghiul şi stâlpul au loc azi, ora 18,30, la Capela Orăşenească, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 14.00, de la Capela Haşaş. Familia îndurerată. (4326) 

 

* Cu nespusă durere în suflet ne despărţim de cel care ne-a fost soţ, tată, socru şi bunic iubitor

DUMITRU PRECUP,

în vârstă de 78 ani. Înmormântarea are loc azi, ora 13.00, de la capela cimitirului din localitatea Cheresig. Dumnezeu să-i dea odihna şi pacea binemeritată. Familia îndoliată. 

 

* Suntem alături de colega noastră Onaca Lucia şi familia sa, în aceste momente grele pricinuite de pierderea tatălui drag

DUMITRU PRECUP.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Casei Judeţene de Pensii Bihor. (4304)

 

* Transmitem întreaga noastră compasiune verişorilor noştri Lucia, Teodor, Şerban şi Vlad, la despărţirea de bunul lor tată, socru şi bunic

DUMITRU PRECUP.

Dumnezeu să-l odihnească în Împărtăţia Sa. Delia, Marinel şi Rareş Roşu. (4317)

 

* Copleşiţi de durere, suntem alături de fina noastră Florica, Ciprian cu familia, în aceste momente de grea încercare pricinuită de trecerea la cele veşnice, după o grea suferinţă, a celui care a fost

GHEORGHE FILIP.

Dormi în pace suflet blând. Naşa Elisabeta şi Dorin cu familia. (4314)

 

* Suntem alături de verişoara noastră Florica, acum când soţul ei

GHEORGHE FILIP

s-a urcat la ceruri. Odihnească-se în pace. Uţă cu familia. (4315)

 

* Suntem alături de familia Filip, la marea durere pricinuită de moartea celui care a fost

GHIŢĂ FILIP,

soţ, tată, socru şi bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ambro şi Bucurean. (4318)

 

 

* Sincere condoleanţe familiei Moza la durerea pricinuită de pierderea mamei

ANA MOZA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sinceră compasiune din partea familiei dr. Mureşan şi familiei col. (r.) Stanomir. (4319)

 

 

* Cu adâncă tristeţe, suntem alături de colegul nostru Nagy Ludovic, la pierderea tatălui. Colectivul DSP Bihor. (4321)

 

* Cu durere în suflet anunţ trecerea în nefiinţă a dragei mele soţii

MARIOARA MAGHIAR.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 13.00, de la Capela Haşaş. Te voi iubi mereu. Soţul Ionel.

 

 

* Suntem alături de fratele nostru Ionel la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţiei dragi

MARIOARA MAGHIAR.

Dormi în pace suflet blând. Sora Silvia cu soţul Mişu, nepoţii Cristian şi Silviu cu familiile.

 

 

* Suntem alături de fratele nostru Ionel la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţiei dragi

MARIOARA MAGHIAR.

Sora Lenuţa cu soţul Tudor, nepotul Adrian cu familia.

 

 

* Suntem alături de unchiul nostru Maghiar Ioan la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a soţiei dragi,

MARIOARA MAGHIAR.

Dormi în pace suflet blând. Nepoţii Marius, Mircea şi Monica, cu familiile.  

 

* Cu adâncă durere în suflet ne luăm rămas bun de la soţul, fiul, fratele nostru

EMERIC PIKO.

Înmormântarea are loc azi, 9 iunie 2017, ora 14.00, la cimitirul din localitatea Tămaşda. Mulţumim tuturor persoanelor care sunt alături de noi în aceste momente grele. Familia îndoliată.

 

* Suntem alături de colega noastră, Lungu Ibolya, în aceste momente de mare durere, la trecerea în nefiinţă a fratelui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Catedrei Tehnologii a Colegiului Economic „Partenie Cosma” Oradea. (4324)

 

* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de colegul nostru, Czapp Emeric Iuliu, la marea durere pricinuită de plecarea în veșnicie a mamei dragi,

MARIA CZAPP.

Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanțe. Conducerea și colectivul grupului de firme SC GMAB Consulting SRL.

 

* Cu sufletul îndurerat anunţ trecerea în nefiinţă a preiubitului meu fiu

ADRIAN MATEI,

care la doar 62 de ani, după o lungă suferinţă şi multe încercări a plecat să se odihnească în cele veşnice. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 15.00, de la Capela Frenţiu, Cimitirul Municipal Rulikowski. Dumnezeu să îl odihnească. Mama, Irina Matei. (4329)

 

* Suntem alături de familia Lungu Virgil şi Iby la marea durere pricinuită de pierderea scumpului lor frate şi cumnat

ADRIAN MATEI.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar celor rămaşi să le mângâie durerile. Ica şi Ghiţă Dulcă. (4330)

 

* Un suflet blând plecat-a dintre noi,/ Privim cu nostalgie-n amintire,/ Rămas-am mai săraci, mai trişti, mai goi,/ Da-n inimă, purtăm a sa iubire”.

Trişti te conducem pe ultimul drum, cel care ai fost unchiul şi naşul drag,

ADRIAN MATEI.

Dormi în pace, suflet bun. Ioana, Cristina şi Sorin Rotoiu. (4331)

 

* Profund îndureraţi îl conducem pe ultimul drum pe cel care a fost frate şi cumnat,

ADRIAN MATEI.

A plecat, lăsând în urmă tristeţea şi durerea. Fie ca bunul Dumnezeu să-ţi poată alina durerea şi să-ţi odihnească sufletul în pace. Iby şi Virgil Lungu. (4332)

 

* Trecător în astă viaţă ai fost

Acum veşnic printre stele eşti,

Durere-n suflet îmi rămâne,

Şi ştiu doar eu cât îmi lipseşti.

Puiuţul tău, Sînziana. (4333)

 

 

* În aceste clipe de profundă durere, exprim întreaga mea compasiune iubitului meu frate, Ionel Maghiar, la trecerea în neființă a soției sale dragi,

MARIA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora, văd. Stela Trâmbițaș. (497)

 

* Toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre unchiul nostru, Ionel Maghiar, în aceste clipe de cumpănă datorate pierderii soției sale iubite,

MARIA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Vladimir Trâmbițaș. (496)

 

 

COMEMORĂRI

 

 

* Despărţirea aceasta vremelnică este alinată de amintirea celui care ne-a luminat viaţa. Gândurile noastre se îndreaptă către el care va rămâne mereu viu în amintirea noastră. Se împlinesc 3 ani de când scumpul nostru soţ, tată şi bunic

dr. NICOLAE INDRIEŞ,

medic stomatolog, a plecat de lângă noi. Cât de frumoase şi unice au fost momentele petrecute cu el şi spunem „Ne este dor de tine tată!” Soţia Vera, copiii Oreste şi Beby, nepoţii Lukas şi Nikolas şi nora Janina. (4305) 

 

* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflete amintim că s-a împlinit 1 an de când soţul, tatăl şi bunicul nostru drag

TEODOR CRĂCIUN,

a plecat spre veşnicie. Sufletul lui de o bunătate rară şi caracterul său deosebit sunt amintiri ce nu le vom uita niciodată. Te vom purta neîncetat în inimile noastre, iar pentru dragostea ce ne-ai purtat-o te vom pomeni în rugăciunile noastre tot restul vieţii. Paşii noştri ne duc adesea la tristul tău mormânt unde, cu multă durere îngenunchem cu respect şi preţuire şi îţi aşezăm şi udăm cu lacrimi florile  recunoştinţei şi neuitării. Dumnezeu să te odihnească în pace în Împărăţia Sa. Parastasul de pomenire va avea loc în data de 10 iunie 2017, ora 11.00, la Biserica Ortodoxă din Tinca. În veci nemângâiaţi soţia Florica, fiul Tavi, nora Maria şi nepotul Ionuţ. (4274) 

 

* Au trecut şase luni de când sub privirile noastre neputincioase ai plecat pe drumul eternităţii după o lungă şi grea suferinţă, lăsând în urma ta lacrimi şi un dor nestins în inimă, dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic

IOSIF ZAHA.

Vei rămâne mereu în sufletul nostru şi fiecare lumânare pe care ţi-o vom aprinde îţi va spune că te vom păstra mereu în amintire. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul printre aleşii Săi, să-i dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Slujba de pomenire va avea loc în data de 10 iunie, ora 9.00, la Biserica „Învierea Domnului” de pe str. Calea Clujului. Veşnic îndureraţi soţia Maria, fiicele Mariana şi Adriana, ginerii Crăciun şi Sandu, nepoţii Paula, George şi Adrian.

 

 

* Cuvintele nu pot exprima, iar timpul nu poate şterge dorul, tristeţea, lacrimile şi durerea ce s-au aşternut în sufletul meu, când visele şi speranţa s-au spulberat, soarta ne-a despărţit pentru totdeauna prin trecerea în veşnicie a scumpului meu soţ

FLORIAN MARINĂU,

în vârstă de 81 ani. Parastasul de pomenire de şase luni, are loc la Biserica din Rontău, duminică, 11 iunie. Dumnezeu să te odihnească în pace şi să îţi fie ţărâna uşoară. Mult îndurerată a ta soţie Saveta. (4306) 

 

* Suntem alături de doamna Saveta Marinău, acum când se împlinesc 6 luni de la trecerea la cele veşnice a soţului său drag

FLORIAN MARINĂU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi linişte în Împărăţia Sa. Maria şi copiii Gabriel şi Cristian cu familiile lor. (4328)

 

* „Din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ ne vom întoarce”, aşa cum ai făcut şi tu tată drag

CORNEL-IOAN ŢENŢ

(a Cantorului), din Şumugiu, acum 2 ani, când sufletul tău bun, cald şi iubitor s-a ridicat în înaltul cerului, mai aproape de creator, lăsând în urmă tristeţe, lacrimi şi mult dor. Amintirea chipului tău va fi vie la parastas, duminică, 11 iunie 2017, la Biserica din Şumugiu, locul în care cântai cu drag. Veşnică pomenire! Familia îndurerată. (4309) 

 

* Păstrându-i neştearsă amintirea, aducem pios omagiu de preţuire la 22 ani, unchiului nostru

prof. pictor NICULIŢĂ PAPP,

din Beiuş. Îi vom cinsti memoria pentru vorbele înţelepte de învăţătură de-a lungul copilăriei şi adolescenţei noastre. Parastasul de pomenire la Capela Greco-Catolică, str. Partenie Cosma, 10 iunie, ora 8,30. Nepoatele Zorica şi Ramona Novicov. (4303)

 

* Păstrăm vie în suflete durerea absenţei dragului nostru soţ, tată, socru şi bunic

prof. DUMITRU IOAN POP - (PUIU)

la împlinirea a 4 ani de la plecarea în veşnicie. Rugăciunile noastre să îi lumineze calea spre odihna veşnică. Recunoştinţă celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, ora 10.00, la Biserica Velenţa (II) (preot Mihai Tocai). Soţia Alina şi copiii Crenguţa, Alin, Mugurel cu familiile lor. (4316) 

 

* Mare a fost bucuria cu care te-am strâns pentru prima dată în braţe, dar cumplit sufăr văzându-ţi lumânarea aprinsă la cimitir. Zdrobită de durere şi cu ochii înlăcrimaţi vă amintesc celor care aţi cunoscut-o pe

ANDRADA-DAIANA NEMEŞ,

că pe data de 10 iunie 2017, ora 8.00, la avea loc parastasul de 6 săptămâni, la biserica ortodoxă din comuna Ineu de Criş. Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul în Împărăţia Sa. Dormi în pace suflet bun. Mama Monica, în veci nemângâiată. (4322) 

 

* Azi, la 10 ani de la trecerea în lumea fără dor a scumpei noastre mame, bunici şi străbunici

FLOARE VICAŞ

alăturându-i-se soţului ei drag,

FLORIAN VICAŞ,

de la al cărui deces se împlinesc 34 de ani, rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească împreună cu drepţii în Împărăţia Sa. Pentru tot ce aţi făcut pentru noi, binecuvântăm memoria şi vă păstrăm o candelă vie în gândul şi sufletul nostru. Fiicele Lenuţa, Maria, Florica şi Vetuţa cu familiile lor. (4327)

 

* Se împlineşte azi 1 an de când draga noastră mamă, soacră şi bunică

GHERGHINA MĂRCUŢ

a plecat la cele veşnice lăsând un mare gol în sufletele noastre. Parastasul va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2017, orele 9.00, la Biserica Ortodoxă Tei. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Diana, Florin şi Angela cu familiile. (4334)