DECESE

 

✞ Suntem alături de colega noastră, Adriana, în aceste clipe de profundă durere, pricinuite de trecerea la cele veșnice a mamei sale dragi. Dumnezeu să o odihnească în pace, iar pe tine să te mângâie și să îți dea putere. Colectivul Departamentului de Afaceri Internaționale.

 

✞ Cu profundă durere în suflete, anunțăm trecerea în veșnicie a celei care a fost un reper de lumină, noblețe și înțelepciune,

prof. univ. dr. MARIA VULIȘICI ALEXANDRESCU.

Timp de peste 40 de ani, doamna profesor și-a dedicat întreaga viață și erudiție Departamentului de Limba și literatura română din cadrul Facultății de Litere a Universității din Oradea. A fost un dascăl iubit de generații întregi de studenți, un intelectual de o înaltă ținută academică și un om excepțional, de o rară bunătate și generozitate sufletească. Lasă în urmă un gol imens în inimile familiei, ale colegilor și ale tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină!

Colectivul Facultății de Litere – Departamentul de Limba și literatura română

 

✞ Cu profundă tristețe ne luăm rămas bun de la draga noastră

prof. univ. dr. MARIA VULIȘICI ALEXANDRESCU,

model de eleganță intelectuală și de dăruire, dascăl de excepție care ne-a învățat să iubim cu adevărat cuvântul, să căutăm sensul dincolo de pagini și să purtăm cu demnitate dragostea pentru limba română. Cu plecarea doamnei profesor se reîntregește, dincolo de timp, rândul marilor noștri dascăli, a căror moștenire va dăinui prin generațiile pe care le-au format. Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace! Cu recunoștință, promoția 1990-1995 a Facultății de Litere, Universitatea din Oradea

 

✞ Un ultim omagiu plin de recunoștință doamnei

prof. univ. dr. MARIA VULIȘICI ALEXANDRESCU,

care ne-a învățat gramatica limbii române pe noi și pe mulți alți elevi și studenți! Fie-i numele în veci onorat!

Orlando Balaș și Adela Costaș

 

COMEMORĂRI

 

✞ Timpul nu vindecă, ci ne învață să trăim cu durerea lăsată cu 5 ani în urmă de când scumpa mea fiică

SORANA

a fost smulsă fără milă din mijlocul nostru. Niște „suflete pribege” lipsite de mamă prea devreme îi duc dorul: Cezara, Dana și Vlad. Te iubim mereu și te căutăm în amintirile noastre pe când eram o familie întreagă! Parastasul va avea loc pe data de 18 iulie. (1159)