In memoriam 17 octombrie 2022
DECESE
* Ne bucurăm, chiar numai auzind,
că acolo este izvorul vieții noastre,
Acolo este raiul, unde
toate sufletele drepților se bucură."
BIROAȘ FLOARE-OLIMPIA
DANCE CORNELIA
VANYOCZKI MARGARETA
VAJDA IMRE
GHETEA MIRCEA-TUDOR
RAȚ IOAN
KRASZNAY ANNA
KOVACS LASZLO
BOROS LAJOS
LEZEU VASILE
LASZLO MARIA
SZAKACS SANDOR
PURDA MARIA
LĂCĂTUȘ FLORICA
CRISTOVESCU DANIELA-MARIANA
SZANTO ELISABETA
Sincere condoleanțe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare
Non-Stop „La capatul Drumului" SRL.
* Deplâgem trecerea neaşteptată la cele veşnice a cuscrului nostru
KAROLY IAGĂR
şi suntem alături necondiționat de copiii noştri Cristian şi Crina, cuscra Elena, nepoatele Iulia şi Daria.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, pentru sufletul lui bun şi iubitor! Cuscrii Lenuța şi Ilie Dem.
* Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum, când am aflat că cel care a fost soţ, tată, bunic,
GHEORGHE DRIMBA,
a plecat pentru totdeauna. O lumânare aprinsă şi gândurile noastre sunt alături de voi. Dumnezeu să vă ofere mângâiere în acest moment dureros! Familia Pele. (2358)
* Suntem alături de colega noastră, Camelia Puie, în această grea încercare pricinuită de trecerea în nefiinţă a tatălui drag,
GHEORGHE DRIMBA.
Sincere condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să aline durerea familiei! Colegele de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 23 Oradea. (2359)
* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe colegei noastre, Camelia Puie, la pierderea tatălui. Colectivul de profesori de la Liceul Ortodox. (2360)
* Împărtăşim durerea profundă a prietenilor noştri, Nelu, Ramona şi Andrei, acum când se despart de dragul lor tată, socru şi bunic,
IOAN MUDURA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa! Călin, Anca, Rareş. (2361)
* Sincere condoleanțe colegei noastre, dr. Apati Estera Elena, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colectivul U.T.S.
* Cu profundă durere în suflet, anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost soț și tată iubitor,
DUMITRU BANC,
din Hotar. Sufletul lui bun și blând să-l așeze Bunul Dumnezeu în Împărăția Sa. Slujba de înmormântare are loc azi, 17 octombrie, ora 13.00, de la Capela din localitatea Hotar. Îndurerați, soția Floare, fiica Anica și ginerele Nicu.
* Ne despărțim cu tristețe de unchiul nostru
DUMITRU BANC
și ne rugăm pentru odihna sa în pace. Suntem alături de mătușa Floare și verișoara Ana cu soțul Nicu. Nepoții Dinu Banc și Daniela Vîlceanu, cu familiile.
* Cu adâncă durere în suflet, anunțăm încetarea din viață, după o veste fulgerătoare, a celui care a fost un iubit soț, tată, socru și bunic,
KAROLY IAGĂR.
Pentru cei care vor să-și ia un ultim rămas bun, înmormântarea are loc azi, 17 octombrie, ora 14.00, la Cimitirul Rulikowski, Capela Orășenească. Te vom păstra veșnic viu în inimile noastre. Soția Elena, fiul Cristian, cu soția Crina și nepoatele Iulia și Daria.
* Îndurerați la aflarea veștii plecării fulgerătoare a tatălui, socrului și bunicului iubit,
KAROLY IAGĂR,
suntem mereu și pentru totdeauna alături de voi, dragii noștri nepoți, Cristi și Crina. Dumnezeu să-l odihnească, iar pe voi să vă mângâie! Tata KARCI, vei rămâne mereu viu în inimlie noastre! Sora Cristiana, cumnatul Cosmin și copiii David și Sara.
* Cu o deosebită tristețe ne exprimăm regretul și deplângem trecerea la cele veșnice a unui suflet cald, bun și generos, cel care a fost
KAROLY IAGĂR,
soț, tată, socru, bunic și prieten protector. Transimitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune familiei greu încercate. Dumnezeu să te odihnească în liniște și pace. Familia Victoria și Pavel Mercea.
* Suntem alături de voi, dragii noştri fini, Cristian şi Crina, la ceas de grea încercare, pricinuită de trecerea la cele veşnice a celui care v-a fost bun tată, socru şi bunic,
KAROLY IAGĂR.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să-i rânduiască odihnă veşnică în Împărăția Lui, iar familiei voastre mângâiere şi alinare. Naşii - familia Ardeleanu Adrian, Florentina şi Victor.
COMEMORĂRI
* Timpul trece, dar amintirile rămân. Se împlineşte un an de când ne-a părăsit bunul nostru soţ, tată, socru şi bunic iubit
prof. ing. CONSTANTIN BUTIŞCĂ.
Cât a trăit a ars ca o torță pentru semenii săi. Cât vom trăi îi vom păstra vie amintirea în inimile noastre. Celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte sincerele noastre recunoştințe. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa! Familia îndurerată.