In memoriam 26 iulie 2018
DECESE
* „Orice viaţă chiar şi de câteva minute, are multe legi de urmat.” (Jean Paul)
DOINA DANA ARON,
MATILDA SZABO.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate! Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.
* Suntem alături de colega noastră Deme Szabo Csilla, la pierderea mamei dragi. Sincere condoleanţe! Conducerea şi colectivul Colegiului Economic „Partenie Cosma” Oradea. (4435)
* În aceste clipe de grea încercare suntem alături de colega noastră, Deme Szabo Csilla, la pierderea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Colegii din catedra de fizică-chimie-biologie, de la Colegiului Economic „Partenie Cosma” Oradea. (4436)
* Anunţăm trecerea la Domnul a celui care a fost tatăl şi bunicul nostru
FLORIAN PAUL.
„ Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu”. (Iov 19: 25-26).
Înmormântarea are loc azi, 26 iulie 2018, ora 13.30, din Capela Orăşenească. Copiii cu familiile lor. (4439)
* Suntem alături de familia celui care a fost colegul nostru,
FLORIAN PAUL.
Colectivul de salariaţi de la Direcţia Poştelor. (4438)
COMEMORĂRI
* Purtăm în sufletele noastre aceeaşi durere şi tristeţe ca şi acum 7 ani, pe 26 iulie 2011, când într-o zi de vară, departe de casă, sufletul tău bun şi iubitor s-a ridicat la ceruri, scumpul nostru fiu, soţ, tată, frate şi unchi,
ec. MIRCEA-TEODOR IANC.
Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, să te ierte şi să te aşeze în ceata drepţilor. Te vom plânge mereu, te vom păstra cu drag şi dor în sufletele noastre. Mulţumim tuturor celor care-i vor păstra o clipă de aducere aminte. Familia, veşnic îndurerată. (4434)
* Azi se împlinesc 10 ani de când ai plecat la cer, iubite soţ şi tată drag,
GHEORGHE MOŞ.
Nu te vom uita niciodată, vei rămâne veşnic în inimile, amintirile şi rugăciunile noastre. Te iubim! Soţia Doina Marioara şi fiica Doina Florica. (4421)
* Au trecut 6 luni de când ne-a părăsit dragul nostru soţ, tată, socru, bunic,
colonel rez. ŞTEFAN ISTRATE,
trecând în lumea umbrelor. Amintiri dragi se împletesc cu tristeţea, multe lacrimi care nu se pot şterge după o convieţuire de 59 de ani. Nu-ţi mai aud paşii, glasul, zâmbetul şi sfaturile, pe care nu le luam în seamă, dar acum mi-ar fi de folos. Dumnezeu să te odihnească în pace! Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 28 iulie, ora 9.00, la Biserica Militară. Celor care doresc să-i păstreze un moment de reculegere, le mulţumim! Soţia Maria, Denisa, Ştefi, Alex, Bogdan, Andra, Dragoş. (4420)
* Păstrăm neştearsă amintirea şi aducem un pios omagiu de preţuire, dor, neuitare, la împlinirea a 8 ani, de când a plecat în veşnicie cel care a fost un soţ devotat, un tată iubitor şi un bunic minunat,
FLORIAN TURCUŞ.
Dragostea cu care ne-a înconjurat mereu o păstrăm vie în inimile noastre. Pentru tot ce ai făcut pentru noi îţi mulţumim şi rugăm pe bunul Dumnezeu să îţi dea odihna binemeritată în Împărăţia Lui! Nu te vom uita niciodată. Cu mult dor în suflete, soţia Elisabeta, fiica Lidia şi fiul Teofil, cu familiile lor. (4430)