In memoriam 28 octombrie 2020
DECESE
* Împărtășim durerea și suntem alături de colega noastră, Ileana, cu gânduri de mângâiere și alinare, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veșnicie a mamei sale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Colectivul Complexului „Internațional” Băile Felix. (5685)
* După o luptă cu o boală nemiloasă, inima dragului nostru frate, unchi și cumnat a încetat să mai bată. Fost ziarist la Cotidianele ”Crișana”, „Informația Harghitei” și „Scânteia Tineretului”, mai apoi director al Bibliotecii Județene ”Gheorghe Șincai” din Oradea, iar în ultimii ani membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști-Filiala Bihor, a fost până în ultimele sale clipe cuplat la viața Cetății. Cu numai câteva luni în urmă a pierdut-o pe draga sa soție,
ELENA-LIGIA,
profesoară și pictoriță, cu care și-a dat acum întâlnire în ceruri. Adio, dragul nostru
MIRCEA-GHEORGHE POPA.
Condoleanțe fiilor săi Sergiu și Horea Silviu, cu soțiile lor Mihaela și Monica și nepoților Ștefan și Ingrid. Dumnezeu să-ți dea odihnă veșnică! Înmormântarea are loc azi, la ora 12.00. Frații Nicolae Popa, Gabriela și Mariana Popa, nepotul Andrei Popa și cumnata Gabriela Popa. (5669)
* Cu profundă durere în suflete și lacrimi în ochi ne luăm rămas bun de la fostul nostru coleg,
MIRCEA-GHEORGHE POPA,
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, alături de soția sa LIGIA.
Un gând de alinare și mângâiere fiilor lui dragi, Sergiu și Horea Silviu cu familiile lor. Colectivul Bibliotecii Județene “Gheorghe Șincai” Bihor.
* Cu adâncă durere în suflet mă despart de dragul meu soț,
IOAN-MIRCEA BABA,
care a plecat mult prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-ți așeze sufletul în Împărăția Cerurilor! Înmormântarea are loc azi, 28 octombrie 2020, în comuna Cefa, la ora 12.00. Îndurerată, soția Veturica. (5688)
* Sfâșiați de durere ne luăm rămas bun de la cel mai scump tată, socru și bunic,
IOAN-MIRCEA BABA.
Amintirea lui va dăinui pentru totdeauna în inimile noastre. Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău! Fiul Florin cu soția Daniela și scumpii tăi nepoți, Mihai și Andrei. (5687)
* Un gând de mângâiere și o lacrimă alături de ale tale, dragă soră și cumnată, Veturica, în ceasul dureros al despărțirii de soțul tău,
MIRCEA.
Odihnă veșnică! Sora Florica și cumnatul Ioan. (5689)
* Împărtășim durerea surorii, cumnatei și mătușii noastre, Veturica, la pierderea soțului,
IOAN-MIRCEA BABA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Fratele Florin cu familia. (5690)
* În aceste vremuri și momente de nespusă durere regretăm plecarea dintre noi, la cele veșnice, a bunei noastre cumnate,
ANA SĂLĂGEAN,
din Betfia. Bunul Dumnezeu să-i mângâie, să le aline durerea celor rămași, Leontin și Lenuța cu familiile lor. Unchiul Aron cu soția Lenuța, nepoții Aurel și Anamaria, cu familiile lor. (5686)
* Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ne rămân doar stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Iubita și scumpa noastră, MARIA ZETOCHA,
soție, soră, mamă, soacră, bunică și străbunică, nu te vom uita niciodată! Soțul Ignac, sora Francisca, copiii Ilona, Ioan, Francisc, Ignac cu familiile, nepoții și strănepoții. (5697)
* Regretăm dispariția bunului nostru vecin,
ing. ALEXANDRU TEORAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe fiicelor Claudia și Nina cu familiile lor. Fam. Șandor. (5694)
* Cu durere în suflete vă anunțăm că iubita noastră mamă, bunică și prietenă,
MAGDA SZILÁGYI,
a plecat spre cer, la vârsta de 78 de ani, după ce a pierdut lupta cu boala. Dormi în pace, suflet drag! Nu te vom uita niciodată! Înmormântarea va avea loc joi, 29 octombrie, ora 15.00, din Cimitirul Rulikowski, Capela Steinberger. Își iau rămas bun: fiica Adriana, nepoata Alexandra și logodnicul ei, Levente.
* Un ultim omagiu dragei noastre colege,
MAGDA SZILÁGYI.
Dormi în pace! Fiicei Adriana și nepoatei Alexandra, sincere condoleanțe! Fostele colege de serviciu: Maria, Margareta, Viorica, Florica, Silvia, Iuți. (5693)
* Împărtășim durerea și suntem alături de colegul nostru, Breje Cornel, cu gânduri de mângâiere, alinare, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veșnicie a mamei sale. Dumnezeu să o odihnească în pace! Colectivul Clinicii Medetil Oradea. (5699)
* Suntem alături de colega noastră, doamna profesor dr. Carmen Chira, în aceste momente de grea încercare, pricinuite de moartea mamei dragi. Sincere condoleanțe. Colectivul Liceului Teoretic ”Aurel Lazăr” Oradea. (5701)
* Cu multă durere în suflete anunțăm decesul fulgerător al iubitului nostru tată, bunic și socru
RADU-MARCEL SIME.
Înmormântarea va avea loc în data de 29 octombrie, ora 13.00, în localitatea Săcădat. Fiii Sime Horia și Sime Bogdan cu familiile. (5706)
* Îndurerați, ne luăm rămas bun, de la finul nostru
ing. RADU SIME,
și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace, iar vouă Horia și Bogdan, să vă aline durerea despărțirii de tatăl vostru drag. Din partea nașilor, familia Cighir Adrian și Adriana. (5702)
* Cu adâncă durere în suflet și nesfârșită tristețe, anunțăm trecerea la cele veșnice a dragei noastre bunici
CORNELIA-ZOE COSMA,
în vârstă de 82 de ani, un suflet deosebit de cald și minunat, care ne va lipsi nespus de mult. Înmormântarea are loc în data de 29 octombrie 2020, ora 11.00, la Cimitirul Rulikowski. Își iau rămas bun nepotul Radu cu soția Gyongyi, sora, cumnatul și familia din Germania, nepoatele din Italia. (5708)
* Un gând pios și o lacrimă la despărțirea de prietena noastră de o viață
ZOE COSMA (CIUPE).
Colegele de liceu.
* Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă
FLOARE NEGRĂU.
În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Odihnească-se în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Nepoatele Melania și Monica, cu familiile. (5707)
* Triști și îndurerați, suntem alături de familiile Judeu și Szabo cu gânduri de mângâiere și alinare, în aceste momente grele și pline de durere.
O frunză s-a desprins din pomul vieții
Drum lin spre dincolo de stele, dragă
CRISTI.
Dumnezeu să îți așeze sufletul în loc liniștit, fără suferință. Mătușa Estina Jurcă și verișoarele Daniela, Corina, Luci, cu familiile. (5709)
* Cu adâncă durere în suflet, aducem la cunoștință rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că iubitul nostru tată, frate și socru,
MIRCEA POPA
a încetat din viață la data de 24.10.2020, la vârsta de 74 de ani. Îl vom conduce pe ultimul drum miercuri, 28.10.2020, ora 12.00, la Cimitirul Municipal Rulikovski. Odihnească-se în pace! Familia îndurerată.
* Cu nețărmurită durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a celei mai dragi bunici care a fost
DOINA BÂNDEA.
Te vom păstra veșnic în memoria noastră, Doini. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc joi, 29 octombrie, ora 14.00, Capela Frențiu. Familia.
* Ne luăm rămas bun de la scumpa noastră soră și mătușă,
DOINA BÂNDEA.
Dumnezeu s-o odihnească în linișe și pace în Împărăția LUI. Familia Suciu, greu îndurerată (Timișoara).
COMEMORĂRI
* Acum, la împlinirea unui an de când a plecat dintre noi pentru totdeauna, ne amintim cu recunoștință și respect de nașul și unchiul nostru drag,
prof. univ. dr. ing. GAVRIL ROȘCA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Familia Mia și Vladimir Oltean. (5692)
* Azi, 28 octombrie se împlinesc 4 ani de când m-ai părăsit, plecând la cele veșnice, draga mea soție,
VALENTINA TINCĂU.
Dumnezeu să te odihnească! Soțul T. Ioan. (5700)
* Retrăiesc aceeași tristețe și durere în suflet, la împlinirea unui an de când a trecut la cele veșnice scumpa mea mamă,
ROZALIA POPESCU.
Nu te voi uita niciodată, suflet bun și drag! Dumnezeu s-o odihnească în pace! Recunoștință celor care-i vor păstra un moment de aducere aminte! Fiica Rodica.
* În zborul său ireversibil, timpul marchează în nuanțele arămii ale toamnei ani de când ne-a lăsat amintirile și dorul dragii noștri
IOSIF CULICI,
AURICA BOBELICĂ,
VALENTIN CULICI.
Prin florile de pe mormânt le mulțumim pentru tot ce ne-au dăruit. Recunoștință veșnică. Dumnezeu să le dea odihnă veșnică. Familia îndurerată. (5705)