in memoriam 3 mai 2018
DECESE
* „Sunt momente în viaţă în care, oricum ţi-ar obliga alţii corpul să stea, are aripi, se ridică deasupra tuturor mizeriilor”. (Mariana Fulger)
TEODOR CICORTAŞ,
FLOARE MIHEŞ,
VIORICA BELENESI,
OSCAR ADALBERT UJHELYI,
FERENC LAJOS GURKA.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului” S.R.L.
* Suntem alături de colega noastră, Florica Hojbotă, în aceste momente încărcate de durere pricinuite de trecerea în eternitate a celui care a fost scumpul său soţ. Ne exprimăm profunda compasiune şi solidaritate! Fie ca Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
* Suntem alături de domnul chestor de poliţie Marin Bondar, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în veşnicie a cumnatului său. Dumnezeu să îi dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Personalul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi al Punctului de Contact Oradea.
*Prietenul nostru bun a plecat într-o lume mai bună! Drum lin şi Domnul cu îngerii săi să te aibă în pază,
nenea PETRICĂ VAIDA!
Anca şi Mihai Demian.
* Cu durere în suflet anunțăm încetarea din viață a dragului nostru tată, frate, cumnat și soț,
MAXIM HOREA ALEXANDRU.
Îi vom păstra mereu vie amintirea. Înmormântarea are loc azi, 3 mai, de la ora 13.00, la Capela Frențiu. Fam. Farcaș.
* Suntem alături de familia Farcaș Cosmin și Agneta la marea durere când se despart de fratele (cumnatul) lor drag
MAXIM HOREA ALEXANDRU
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Crina Dobocan și familia.
* Ne alăturăm la durerea copiilor noștri, Floricuța, Dorin și Dragoș, la pierderea dragii lor mame, soacre și bunici,
MARIA NEGRUȚ.
Odihnească-se în pace! Cuscrii Florica și Ioan Boscău. (1363)
* Un gând de alinare și mângâiere pentru nepoții și finii noștri, Floricuța, Dorin și Dragoș, în aceste momente grele când se despart de mama, soacra și bunica lor dragă,
MARIA NEGRUȚ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Familiile Nicolae și Marius Ani. (1365)
* Suntem alături de voi, Floricuța, Dorin și Dragoș, în aceste momente de tristețe prin care treceți azi, când vă despărțiți de mama, soacra și bunica voastră dragă,
MARIA NEGRUȚ.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Familiile Ioan și Cristi Gavriș. (1364)
* Suntem alături de voi, Rodica, Mariana și Fane Munteanu, la despărțirea provocată de trecerea în neființă a mamei și soacrei voastre dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Fam. Ionel și Codruța Vila. (1362)
* Cu ochii plini de lacrimi şi cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a măicuţei noastre,
ECATERINA ŢICĂRAT,
în vârstă de 83 ani. Bunul Dumnezeu să-ţi aşeze sufletul tău cel bun şi jertfelnic întru Împărăţia Sa cea Cerească, mulţumindu-ţi pentru dragostea, bunătatea şi osteneala cea multă cu care ne-ai înconjurat în toţi anii vieţii. Te-ai stins încet, încet precum se stinge o lumânare, iar sufletul şi-a luat zborul spre cerul sfânt, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare. Înmormântarea va avea loc vineri, 4 mai 2018, ora 13.00, la Bisertica Ortodoxă din Tăşad. Fiul Florin cu familia. (2740)
* Suntem alături de finul nostru Florin Ţicărat cu familia, precum şi de Maria, Petre, Gore şi Gavril, acum când se despart pentru totdeauna de iubita şi scumpa lor mamă,
ECATERINA ŢICĂRAT.
Dumnezeu s-o odihnească în pace întru sfinţii Săi, iar celor dragi sincere şi alese mângâieri. Fam. preot dr. Dan Lele. (2741)
* Preoţii slujitori precum şi Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Oradea, ne alăturăm familiei consilierului nostru, Florin Ţicărat, în aceste momente, când se despart pentru totdeauna de draga lor mamă,
ECATERINA ŢICĂRAT.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sincere condoleanţe. (2742)
* Cu lacrimi în ochi şi durere în suflet mă despart de cel care mi-a fost tată,
IOAN SOBIESCHI,
în vârstă de 63 ani. Înmormântarea va avea loc vineri, 4 mai 2018, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiul Bogdan. (2743)
* Cu durere în suflet anunţ încetarea din viaţă a celei care mi-a fost alături 25 de ani,
MARIA NEGRUŢ,
din Livada de Bihor. Dumnezeu să o odihnească în pace! Bara Teodor din Livada. (2730)
* Cu inimile zdrobite de durere anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
MARIA NEGRUŢ,
din Livada de Bihor. A trăit 79 de ani. Înmormântarea are loc în Livada de Bihor, vineri 4 mai 2018, ora 13.00, la capela din localitate. Dormi în pace suflet blând! Fam. Dacin Vasile, fam. Munteanu Fănică, Negruţ Rodica, fam. Boţcău Dorin. (2731)
* Suntem alături de familia îndurerată, la trecerea la cele veşnice, a celei care a fost
MARIA NEGRUŢ.
Sincere condoleanţe familiilor îndurerate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Lenuţa, Gheorghe şi George Broinaş. (2732)
* Suntem alături de familia Dacin Vasile şi Viorica, la despărţirea fulgerătoare de mama lor,
MARIA NEGRUŢ.
Cuscra Ana Dacin din Copăcel, fam. Dacin Aurel. (2733)
* Suntem alături de draga noastră cumnată Floricuţa Boţcău şi familia ei, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei scumpe,
MARIA NEGRUŢ.
Sincere condoleanţe din partea familiei dr. Boţcău Emil, Laura, Andrei şi Gabriel. (2735)
* La ceas de grea încercare suntem alături de colega noastră, Viorica Dacin şi de familia sa, la marea durere pricinuită de despărţirea de draga lor mamă, soacră, bunică şi străbunică,
MARIA NEGRUŢ.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colegii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. (2738)
* Gânduri de alinare, mângâiere şi sincere condoleanţe pentru Fane, Mariana şi Andra cu familia, la despărţirea de cea care le-a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
MARIA NEGRUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Urdea Mariana cu familia, din Oradea. (2745)
* Regretăm plecarea în lumea celor drepţi a unchiului nostru
DUMITRU BLAGA,
rugându-ne bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului său, iar celor rămaşi le transmitem gândurile noastre de compasiune şi sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l ierte! Nepoţii Gurău Florica cu familia, Gal Dumitru cu familia şi Gal Maria cu familia. (2727)
* Un gând de mângâiere, alinare şi întreaga noastră compasiune pentru familia Blaga, în aceste momente grele când se despart pentru totdeauna de soţul, tatăl şi bunicul, care a fost,
DUMITRU BLAGA.
Suntem alături de sora noastră Maria Blaga, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţului său. Sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Gal Teodor cu familia. (2728)
* Ne despărţim cu durere de vărul nostru drag,
GHEORGHE MUDURA,
care în 30 aprilie a împlinit 89 de ani. Suntem alături de familia lui îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Sa. Familia Mihai şi Elisabeta Chifor. (2716)
* Cu suflete răscolite de durere şi lacrimi în ochi, ne luăm rămas bun de la buna noastră colegă,
MARIA BENŢAN.
Un gând de mângâiere, sincere condoleanţe şi putere de a trece peste acest moment familiei greu încercate. Colectivul OJP Bihor.
* Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima durerea care ne-a copleşit pe toţi la trecerea fulgerătoare în nefiinţă a celei care a fost colega noastră
MARIA BENŢAN.
Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei. Colectivul Oficiului Poştal Oradea 1.
* Suntem alături de colegul nostru, Benţan Ioan, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a soţiei sale. Sincere condoleanţe. Colegii din cadrul Lab. PRAM. (2717)
* Le stăm alături cu profundă compasiune colegilor noştri Ţicărat Florian şi Gabriel Ţicărat cu familiile. Cuvintele nu pot exprima îndeajuns tristeţea care îi încearcă în acest moment. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul Complexului Ştrand Apollo. (2722)
* Un suflet bun a încetat să mai bată, lăsând în urma lui un gol imens. Un tată iubitor a cedat în faţa sorţii, lăsând în urma lui, durere, suferinţă şi lacrimi. Cu adâncă durere în suflete ne despărţim de dragul nostru
TEODOR BALA,
în vârstă de 92 ani, plecând la cele veşnice. Dumnezeu să te odihnească în pace, bunul nostru tată. Înmormântarea are loc azi, 3 mai, ora 12.00, din Capela Haşaş. Fiica Mioara şi ginerele Mihai Gligor. (2718)
* Cu inimile îndurerate ne despărţim fulgerător de iubitul nostru bunic şi străbunic,
TEODOR BALA,
în vârstă de 92 ani. Dumnezeu să te odihnească în pace. Îţi vom purta în suflet bunătatea şi iubirea cu care ne-ai înconjurat. Fie-ţi ţărâna uşoară. Nepoata Georgeta şi soţul Marius Mada şi fiul George. (2719)
* Cu nespusă tristeţe în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost un bun bunic şi străbunic,
TEODOR BALA,
în vârstă de 92 ani. Dumnezeu să te ierte şi să-ţi dea odihnă veşnică în pace. Fie-ţi ţărâna uşoară. Nepoata Mihaela cu soţul Dorin Juca şi fiicele Patricia şi Nicole. (2720)
* Un gând de alinare şi sincere condoleanţe verişoarei noastre Gligor Mioara cu familia, la dureroasa despărţire de cel care a fost tată, socru, bunic şi străbunic,
TEODOR BALA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Verişorii Mircea, Maria şi Liviu. (2714)
* La ceas de mare durere suntem alături de verişoara noastră Gligor Mioara cu familia, acum când îl conduce pe ultimul drum, pe cel care a fost tată, socru şi bunic,
TEODOR BALA.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Verişoara Tamaş Felicia cu familia. (2715)
* Gânduri de alinare, mângâiere şi sincere condoleanţe colegei noastre Daniela Neagu şi familiei sale, la despărţirea de tatăl său drag. Colectivul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor. (2724)
* La trecerea la cele veşnice a vecinului nostru,
ing. TEODOR COSMA,
adresăm şi pe această cale sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Dr. Costruţ Florian cu întreaga familie. (2726)
* Suntem alături de cumnatul şi unchiul nostru, Cornel Matei, la marea durere pricinuită de pierderea mamei dragi,
MARIA MATEIU.
Părintele Ceresc să o aşeze printre aleşii Săi, iar asupra familiei să reverse mângâiere şi puterea de a trece peste clipele dureroase. Cumnata Mimi, nepoţii Radu Sorin şi Radu Călin cu familiile. (2734)
* Lumea dascălilor e mai săracă prin plecarea în eternitate a doamnei înv.
MARIA BALOG,
care a servit cu demnitate școala românească din Salonta. Colegele pensionare îi aduc un ultim omagiu. Familiei sincere condoleanțe. Dumnezeu s-o ierte. Carolina Diaconu.
* Suntem alături de Mihaela, Adrian şi Daniel Horea, în aceste grele momente când se despart de iubita lor mamă, soacră şi bunică,
ANA BURDA.
Odihnească-se în pace. Ioana şi Cristian Horea şi familia Fărcuţa Ioan. (2737)
COMEMORĂRI
* Cu durere în suflete ne amintim data de 3 mai, când în urmă cu 16 ani, a plecat dintre noi, fiul, soţul, tatăl şi fratele nostru,
STELIAN FLOREA.
Dumnezeu să-l odihnească. Familia. (2712)