DECESE 

 

* Cu multă tristețe în suflet ne luăm rămas bun de la fostul nostru coleg,

IOAN MOISA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei, putere să depășească această durere. Conducerea și colegii de la Uniunea Județeană a Cooperației de Consum Bihor. (233)

 

* Suntem alături de voi, Diana și Rebeca Comșa, în aceste momente de grea încercare pricinuite de moartea fulgerătoare a celui care a fost un soț și tată iubitor,

DANI COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Livia Blaga, Nicoleta și Gabi Bere. (234)

 

* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul nostru frate,

PETRU VANDICI,

în vârstă de 87 ani, din satul Josani, comuna Măgești. Te vom păstra veșnic în inimile noastre, iar amintirile dragi vor alina dorul de tine. Dumnezeu să te odihnească în pace. Frații: Nicolae, Florian și Cornel, cu familiile lor. (236)

 

* Cu adâncă durere în suflete anunțăm trecerea în neființă, mult prea devreme, a scumpului nostru fiu, frate și unchi,

DANIEL COMȘA,

la vârsta de 44 ani, un suflet minunat care ne va lipsi nespus de mult. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată! Mama Marioara, fratele Marcel și nepotul Darius. (5765)

 

* Cu nemărginită durere în suflete anunțăm trecerea în neființă, mult prea devreme, a vărului nostru,

DANIEL COMȘA.

Bunul Dumnezeu să-i dea odihna veșnică. Suntem alături de familia greu încercată. Florin, Claudia și Oli Balaj. (5766)

 

* Draga mea prietenă Rebeca, sunt alături de tine, în aceste clipe grele pricinuite de pierderea tatălui tău drag,

DANIEL COMȘA.

Sincere condoleanțe! Cristina Moghioroș. (5754)

 

* Suntem alături de Diana și Rebeca, la pierderea soțului și tatălui iubit,

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Moghioroș. (5755)

 

* Cuvintele sunt de prisos și nu pot exprima durerea, în aceste momente în care trebuie să ne luăm rămas bun de la

DANIEL COMȘA.

Drum lin către stele, prieten drag! Brindea Călin și Ramona. (5763)

 

* Ne întristează profund trecerea fulgerătoare și absurdă din viață a celui care a fost omul,

DANIEL COMȘA.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea liniștea și odihna veșnică. Suntem alături de familia greu marcată de tragicul eveniment, transmitem gânduri de alinare și sincere condoleanțe. Familia Maria și Gheorghe Tăutu. (5759)

 

* Sincere condoleanțe și compasiune familiei îndoliate, la despărțirea de cel care a fost

DANIEL COMȘA.

Odihnă veșnică în liniște și pace! Familia Carmen și Cristian Tăutu. (5760)

 

* La dureroasa despărțire de cel care a fost,

DANIEL COMȘA,

ne alăturăm familiei îndoliate cu sincere condoleanțe și compasiune rugându-L pe bunul Dumnezeu să-i dea odihna veșnică! Familia Carmen și Călin Polman. (5761)

 

  * Suntem alături de voi, Diana, Rebeca, Lenuța și Nelu, în marea suferință pricinuită de pierderea lui

DANI.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească și pe voi să vă mângâie! Luș, Mariana, Oana și Alina. (5749)

 

* Transmitem sincere condoleanțe doamnei Lenuța Orbai, la despărțirea de ginerele,

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămași să-i mângâie cu bunătatea Sa! Consiliul Director al CAR, Spitalul Clinic Obstetrică Ginecologie Oradea. (5747)

 

* Transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune, doamnei Lenuța Orbai, la despărțirea tragică de ginerele drag

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Colectivul CAR Spitalul Clinic de Copii Oradea.

 

* În aceste momente grele suntem alături de prietenii noștri dragi Comșa Mărioara  și Marcel la durerea pricinuită de moartea prematură a fiului și fratelui drag

DANIEL COMȘA.

Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-l odihnească în pace! Criste Corina și Mitică cu familia.

 

* Suntem alături de voi Diana și Rebeca la marea durere pricinuită de moartea soțului și tatălui drag

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Criste Corina și Mitică cu familia.

 

* În aceste momente de grea încercare suntem alături de prietenii noștri Comșa Mărioara și Marcel la durerea pricinuită de moartea fulgerătoare a fiului și fratelui drag

DANIEL COMȘA.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar vouă să îți aline chinul și suferința! Gabi și Bogdan Sabău.

 

* Suntem alături de voi, Diana și Rebeca, la marea durere pricinuită de moartea soțului și tatălui vostru drag

DANIEL COMȘA.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace! Gabi și Bogdan Sabău.

 

* Suntem alături de voi, Diana și Rebeca, la marea durere pricinuită de pierderea celui care a fost un soț și tată iubitor,

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe voi să vă mângâie! Sincere condoleanțe din partea familiilor Pantiș Iosif și Raddu. (5776)

 

* Transmitem întreaga noastră compasiune și un gând de alinare verișoarei noastre Orbai Lenuța cu soțul Ioan, la dureroasa despărțire de ginerele lor drag

DANIEL COMȘA

plecat prea devreme din lumea cu dor în lumea fără dor. Dumnezeu și Sfânta Fecioară să le mângâie sufletele lor și fiicei Diana și nepoatei Rebeca. Sincere condoleanțe! Pășcui Maria și copiii Ovidiu din Germania, cu familia și Claudia din Oradea, cu familia.

 

* Un gând de mângâiere pentru Diana și Rebeca la trecerea în neființă a soțului și tatălui drag

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. Familiile Petrescu Mirela și Nica Mircea.

 

* Un gând de mângâiere transmitem colegei noastre Diana, la moartea neașteptată a soțului său drag

DANIEL COMȘA.

A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Fie ca bunul Dumnezeu să-ți poată alina durerea și să-i odihnească sufletul. Sincere condoleanțe. Foștii colegi de liceu. (5782)

 

* În aceste momente de mare tristețe, sunt alături de tine Diana, la ceasul dureros al despărțirii de soțul tău drag

DANIEL COMȘA.

Dumnezeu să-l odihnească. Simona Oltean cu familia. (5783)

 

* Suntem alături de voi, nașii noștri dragi, Othilia și Mihai și voi, dragele noastre Oana și Sorina, acum, când vă luați rămas bun de la cea care a fost mamă, soacră și bunică mult iubită

ANA-AURORA HUZA,

și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să dea odihnă sufletului ei, iar pe voi să vă întărească și să vă mângâie. Fam. Mirea.

 

* Suntem alături de verișoara noastră, Othilia Groza, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale dragi. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Viorel și Ligia Popa. (5758)

 

* Cuvintele sunt prea sărace să putem exprima durerea ce ne-a cuprins la aflarea veștii de trecere la cele veșnice a dragei noastre prietene, consătence și colegă, cea care a fost

ANA-AURORA HUZA.

Nu te vom putea uita niciodată draga noastră

LOLA,

de generozitatea față de familia noastră ori când am avut nevoie de tine. Ai fost considerată ca o soră pentru noi, de aceea regretăm mult trecerea ta în neființă. Copiilor și nepoților tăi, față de care ai fost atât de devotată până în ultimele clipe ale vieții tale, le transmitem condoleanțe. Fam. col. (r.) Petre și Nelica Șovre. (5779)

 

* Familia anunță decesul mamei, bunicii și profesoarei de o viață,

VIOLETA NAGY.

Dumnezeu să o odihnească!

 

* Regretăm profund trecerea în neființă a prietenei noastre de o viață,

VIOLETA NAGY.

Suntem alături de copiii ei, Monica și Imi și de familiile lor și-L rugăm pe bunul Dumnezeu să-i ajute să treacă peste această cumplită pierdere. Familia Juhasz. (5750)

 

* Suntem alături de colega noastră, Georgiana, în aceste momente grele. Cu sufletele triste, din toată profunzimea, sincere condoleanțe pentru pierderea tatălui său,

DOREL DAVID.

Colectivul Clinicii NewMedics Oradea. (5751)

 

* În aceste momente de grea încercare transmitem un gând de mângâiere și suntem alături de familia îndurerată, la despărțirea de cel care a fost soț, tată și bunic,

CONSTANTINICĂ PĂTRU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Familia Andor Mircea și Viorica, familia Borz Ciprian și Teodora. (5767)

 

* Suntem alături de doamna director adjunct prof. Ficuț Silvia, greu încercată de pierderea mamei ei dragi. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică, iar familiei tăria să treacă prin această grea încercare. Sincere condoleanțe! Dumnezeu să o odihnească în pace! Colectivul Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Oradea. (5756)

 

* Cu sufletele copleșite de durere anunțăm trecerea la cele veșnice, la doar 51 de ani, a scumpei noastre,

VIOLETA NEGRUȚIU

(TRIFAN). Vei fi mereu în sufletele noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace! Mama Maria, frații Mărioara, Nicolae, Viorel și Lucia cu familiile. (5769)

 

* Un suflet mare și blând s-a retras într-o lume mai bună lăsând în urmă o durere imensă și un dor ce nu se va stinge niciodată. Dumnezeu să te așeze la dreapta Sa, iubita noastră soție și mamă,

VIOLETA NEGRUȚIU.

Înmormântarea are loc azi, 30 octombrie, ora 13.00, în localitatea Botean. Soțul Cornel și fiicele Raluca și Anamaria, ginerele Sorin. (5770)

 

* Întreg personalul Grădiniței cu P.P. nr. 53 Oradea își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a colegei noastre,

VIOLETA NEGRUȚIU.

Transmitem sincere condoleanțe familiei! Fie ca bunul Dumnezeu să o odihnească în pace! Drum lin, printre îngeri draga noastră colegă! Conducerea grădiniței. (5764)

 

* Suntem alături de colegul nostru Negruțiu Cornel în marea durere pricinuită de pierderea soției dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sincere condoleanțe. Colectivul Stației CFR Oradea. (5777)

 

* Familia îndurerată mulțumește pe această cale tuturor celor care i-au fost alături, atât în viață, căpâlnani, petidani, tincani, gintani și orădeni, cât și pe ultimul drum, celui care a fost

ZOLTAN BOROS

(ZOLI bácsi), zidar. Dumnezeu să îl odihnească în pace! (5768)

 

* Suntem alături de Otilia și Deni, la durerea pricinuită de moartea mamei dragi

IULIANA CODĂU.

Dumnezeu s-o ierte. Doina și Alina Mălan. (5771)

 

* Rog cerul și divinitatea s-o primească în grădina bucuriei pe draga noastră

IULIANA CODĂU.

Familiei alinare și putere dă-le Doamne! Fam. Corbu. (5778)

 

* Cu profundă durere în suflet ne luăm rămas bun de la fratele meu, cumnatul și unchiul nostru

VASILE ROMAN.

Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei. Fratele Ioan cu soția Stela și fiica Ioana. (5772)

 

* Ne luăm rămas bun, cu durere în suflete, de la fratele meu drag, cumnatul și unchiul nostru

VASILE ROMAN.

Dormi în pace suflet drag! Sora Viorica, cu soțul Teodor și copiii Marcel și Doru. (5773)

 

* Scumpul nostru bunic și tată, îngerul nostru

SANY,

ai plecat și tu în 29 octombrie, am fost cei mai fericiți de pe pământ avându-te în viețile noastre, ai plecat la chemarea sufletului soției tale dragi

CORNELIA.

Dar s-a făcut mult prea târziu, nedrept de repede. 

Știm că nu ai vrut să ne lași singuri, ai plecat cu inima strânsă și îndurerată, așa cum am rămas și noi. Ai părăsit această lume dar ai rămas în inima noastră pentru totdeauna, BUNU, iubitul nostru

ALEXANDRU.

Timpul ne fură oameni dragi, dar niciodată amintirea lor. Te vom iubi mereu, cu mult dor de acum pentru totdeauna. Rafael și Laura. (5775) 

 

* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe familiei prof. Moisin Sebastian și Monica la marea durere pricinuită de trecerea la cele veșnice a tatălui drag. Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată. Colectivul Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” Aleşd.

 

* Cu nemărginită durere în suflete ne luăm rămas bun de la iubitul nostru tată, socru și bunic

GABOR MOTOȘAN.

Amintirea iubirii, devotamentul și blândețea lui, va rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Înmormântarea are loc azi, 30 octombrie, ora 13.00, în satul Lugașul de Sus. Fiica Monica, cu soțul Sebastian și nepotul Laur.

 

* Cu profundă durere în suflete, cu ochii plini de lacrimi, ne despărțim de cel care a fost un tată, socru și bunic iubitor

GABOR MOTOȘAN,

din Lugașul de Sus. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-i dea odihnă veșnică. Fiul Motoșan Florin cu soția Sanda și nepoții Darius și Dacian.

 

* Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a doamnei profesoare

VICTORIA NOJE.

Îi aducem un pios omagiu încărcat de admiraţie şi preţuire pentru felul în care a ales să împărtăşească FRUMOSUL din viaţă şi artă cu toţi cei din jur. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Lucia, Andra şi Andrei Catarig.

 

COMEMORĂRI

 

* Au trecut șase luni de la decesul

prof. MARIA DALE.

Timpul ne fură oameni dragi, însă niciodată amintirea lor. Dumnezeu să o odihnească în pace. Fam. dr. Popescu Mircea și Mariana, fam. dr. Dale Rodica și dr. Murariu Radu. (235)

 

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, iar cuvintele nu pot șterge durerea și tristețea ce s-au așternut în sufletele noastre, în urmă cu 10 ani, când dragul și scumpul nostru fiu, frate, unchi și cumnat,

CRISTIAN IOAN VAȘADI,

ne-a părăsit pentru totdeauna, lăsând în urmă lacrimi, durere și amintiri ce nu pot fi uitate. Parastasul de pomenire va avea loc la Biserica ”Bunavestire”, în 31 octombrie, ora 9.00. Familia îndurerată. (5735)

 

* Mereu prezentă în gândurile noastre, cu toată dragostea aducem un pios omagiu de prețuire, la împlinirea a șase săptămâni de la plecarea la cele veșnice a celei care a fost soție, mamă și bunică,

MARIA FURTOS.

Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, ora 9.00, la Biserica Albastră din Oradea. Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace! Soțul Ődőn, fiicele Corina și Simona, împreună cu familiile. (5714)

 

* Se împlinesc 40 de zile de când ai plecat de lângă mine, dragă mamă,

FLOARE LEUCA.

Mă rog pentru iertarea sufletului tău bun, să-ți fie somnul lin și odihna veșnică. Cu gânduri de recunoștință și aducere aminte anunțăm parastasul de pomenire, sâmbătă, 31 octombrie, ora 9.00, la Biserica ”Sf. Nicolae” din Ioșia. Fiica Ileana cu soțul Constantin, nepotul Șerban cu soția Camelia. (5725)

 

* Timpul nu poate șterge durerea și tristețea, care s-au așternut în sufletele noastre, în urmă cu 10 ani, când ai plecat de lângă noi scumpa noastră mătușă

MARIA SAV-ONACA,

alăturându-te bunului nostru unchi,

PETRU SAV-ONACA,

de la al cărui deces s-au împlinit 24 de ani. Nu vă vom uita niciodată și vă datorăm recunoștință veșnică pentru tot ce ați făcut pentru noi. Odihniți-vă în pace, dragii noștri! Văduva Floare cu fiul Dumitru Caciora și familia.

 

* La 2 ani de la despărțire, îi păstrăm vie amintirea în gândurile noastre zilnice, dragului nostru,

ALEXANDRU VID,

din Lazuri de Beiuș. Am da orice să te mai strângem odată în brațe! Somn de veci binecuvântat! Familia.

 

* Pios omagiu de recunoștință și neuitare pentru cea mai bună mamă și bunică,

AURELIA SCORȚEA-SORUTA,

la împlinirea a 40 de zile de la plecarea din această lume. Bunul Dumnezeu să te așeze cu drepții Săi! Vei trăi veșnic în inimile noastre și te vom iubi mereu! Fiica Florina, nepoții Andrei și Francesca, ginerele Cristian.

 

* Cu o rugăciune, o candelă aprinsă, o floare și un gând pios, ne aducem aminte de tine, dragă soție, mamă și bunică

FLOAREA POPA,

acum când au trecut 40 de zile de când ne-ai părăsit și ne rugăm la Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină! Vei rămâne veșnic în inimile noastre! Soțul Dumitru, fiicele Melania și Monica, cu familiile. (5780) 

 

* Sunt 6 săptămâni de când un suflet mare și blând s-a retras într-o lume mai bună. Dumnezeu să te odihnească în pace, draga mea nașă,

FLOAREA POPA!

Fina Natalia cu familia. (5781)

 

* Au trecut 6 săptămâni de jale, tristețe și nemărginită durere sufletească, de neîmpăcare cu gândul că scumpa și iubita mea soție, lumina zilelor mele,

FLORICA COROI,

a plecat pe calea fără de întoarcere, în Împărăția lui Dumnezeu. A fost o ființă cu totul deosebită, o soție frumoasă, harnică și devotată familiei sale, dar pe care boala bruscă, gravă și nemiloasă a luat-o de lângă noi. Mă cutremur la gândul că nu mai este, dar eu cred că poate e plecată undeva, o perioadă de timp, și o aștept, cu drag și dor să revină acasă, lângă cei dragi.

”Și te-ai dus, FLORICĂ dulce,

Și te-ai dus, te-ai dus,

Către calea de apus,

Sufletul să ți se culce.

Și te-ai dus, te-ai dus,

Mai aveai multe de spus,

 Însă moartea nemiloasă

Nu te-a mai lăsat acasă.

A fost odată o FLORICĂ

Cu ochi frumoși ca și seninul

Așa i-a fost și ei destinul

Să-l lase singur pe Octavian.

Nimeni și niciodată până voi închide ochii pentru totdeauna, nu mă va face să o uit pe frumoasa și dulcea mea soție,

FLORICUȚA,

o voi pomeni zi de zi, clipă de clipă, până voi merge lângă ea. Îl rog pe bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, iubita mea soție, în Împărăția Sa! În veci neîmpăcat, nemângâiat și trist, soțul Octavian. (5746)