in memoriam
DECESE
* Dumnezeu să le dea odihnă veşnică şi cu drepţii să-i numere
VICTORIA IAS,
IRMA NAGY.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP "La Capătul Drumului" S.R.L.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun, al celui care a fost
MIHAI HUS,
s-a ridicat la cer, lăsând în urmă lacrimi şi durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Doamna primar Mihaela Angela Sabău, colegii de la Primăria Uileacu de Beiuş şi Consiliul Local. (79)
* Suntem alături de familia îndoliată, acum la tragica şi prematura dispariţie din lumea celor vii a celui care a fost
MIHAI HUS,
contabil şef la Primăria comunei Uileacu de Beiuş. Sincere condoleanţe. Colectivul serviciului Buget - D.G.F.P. Bihor. (83)
* Cu nemărginită durere ne luăm rămas bun de la
HORIA,
din Bratca. Dumnezeu să-l ierte! Fam. pr. Pop Liviu. (97)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi prin prezenţă, coroane, flori şi condoleanţe când am condus-o pe ultimul drum pe iubita noastră
MARIA ROZALIA MEŞTER.
Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Sora Florica Cionca cu întreaga familie îndurerată. (98)
COMEMORĂRI
* Aceleaşi regrete, aceeaşi tristeţe avem în suflete şi acum la împlinirea aproape a 6 săptămâni de la trecerea în lumea veşniciei a dragii noastre soţii, mame şi bunici,
LIVIA CIONCA.
O rugăciune, gândurile noastre de iubire, flori şi lacrimi e tot ce-ţi mai putem oferi. Ne vom aminti tot timpul de bunătatea şi dragostea cu care ne-ai înconjurat. Dumnezeu să te odihnească şi să-ţi dea linişte în Împărăţia Sa. Mulţumim tuturor celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte la parastasul de pomenire ce va avea loc sâmbătă, 25 august 2012, la ora 9.00, la Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" din Oradea (în spatele Băncii Transilvania Dacia-Decebal). Soţul Todor, fiicele Adelina şi Celita, nepotul Horaţiu, ginerii Marius Coste şi Marius Vandici. (88)
* Azi, 23 august, se împlineşte un an de când iubita noastră soţie şi mamă,
CECILIA SIMONA MARIAN,
a trecut în lumea celor drepţi. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul tău bun în Împărăţia Sa. Îţi vom păstra veşnică amintire în sufletele noastre îndoliate. Soţul Gherman Marian şi fiii Sergiu şi Andrei.
* Se împlinesc 6 săptămâni de când iubitul nostru tată şi bunic,
preot IOAN POPA,
a trecut în eternitate. Sufletul lui bun şi generos va rămâne întotdeauna în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Pomenirea va avea loc sâmbătă, 25 august 2012, ora 9.00 la Biserica "Sf. Treime" din Parcul Traian. Copiii Cătălin şi Ioana cu familiile lor.