DECESE 

* Orice încercare în viața noastră se spune că ne întărește, că ne luptăm să trecem peste orice obstacol, peste orice greutate, dar pierderea unui fiu, frate și soț, ne doboară și ne rănește până în adâncul sufletului pentru totdeauna. Cu durere am primit vestea trecerii la cele veșnice a unui coleg drag,

FLORIN LEUCEA,

un tânăr frumos la suflet, un om bun, care a plecat la ceruri mult prea devreme. Știm că mai avea multe lucruri de făcut, că mai avea vise și proiecte frumoase, dar Dumnezeu l-a vrut la El, în ceruri, alături de îngeri. Noi, colegii tăi, nu te vom uita niciodată și ne alăturăm durerii familiei îndoliate transmițând sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Rămas bun

FLORINE!

Dumnezeu să te ierte și să te odihnească. Colegii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a Tribunalului Bihor și a Judecătoriei Oradea.

 

* Suntem alături de familia bunilor noștri prieteni Pavel, Cristina și Stelian Farcau, la imensa durere pricinuită de dispariția mult iubitei soții, mamă și bunică. A plecat dintre noi un suflet bun, dar va rămane mereu în memoria noastră. Sincere condoleanțe! Lavinia și Cătălin Sărmășan

 

* Suntem alături de familia Ghincea în marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a celui ce a fost

GHINCEA MINEL,

soț, tată, bunic și un mare profesionist în topografie, fost șef al OCOT Bihor, care de acum măsoară câmpiile eternității și care, din păcate, a plecat prea devreme dintre noi. Fostele colege ale soției Cornelia de la Liceul Pedagogic Iosif Vulcan. Dumnezeu să-l odihnească pe

GHINCEA MINEL

și să-l păstreze la dreapta Sa !

 

* Cu tristețe și durere în suflete, anunțăm încetarea din viață a scumpului nostru frate și unchi,

GHEORGHE VIDICAN,

în vârstă de 71 de ani. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens. Dumnezeu să-i vegheze odihna veșnică! Fratele Vidican Dumitru și familia. (3530)

 

* Profund îndureraţi am aflat de moartea neaşteptată a fratelui și unchiului nostru

GHEORGHE VIDICAN.

A fost un om minunat și va rămâne mereu în sufletele noastre. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sora Marioara cu familia (din America). (3531)

 

* Frumusețea unei nobile și numeroase familii, este decimată de implacabila trecere a anilor și a neiertătoarelor suferinți. A plecat prea devreme, pe drumul veșniciei, verișorul primar 

dr. GHIȚĂ VIDICAN.

Dumnezeu să-i binecuvânteze memoria. Celor dragi sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune. Prof. Cornel T. Durgheu și familia. (3533)

 

* Aducem un ultim omagiu colegului nostru,

dr. GHEORGHE VIDICAN

medic veterinar, de care ne despărțim acum, când pleacă pe ultimul său drum. Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Asociația Medicilor Veterinari Filiala Bihor. (3523)

 

* Ne luăm rămas bun de la cel care a fost un bun coleg și prieten,

dr. GHEORGHE VIDICAN

medic veterinar. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegiul Medicilor Veterinari Bihor. (3524)

                                                           

* Suntem alături de colegii noștri dr. Călin și  Dorina Vidican  în aceste momente de  tristețe când se despart de tatăl drag,

dr. GHEORGHE VIDICAN

medic veterinar. Dumnezeu să-l o odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colectivul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bihor. (3525)

 

* Un gând de mângâiere și îmbărbătare întregii familii Vidican în aceaste momente de adâncă tristețe când se despart de soțul, tatăl și bunicul  drag

dr. GHEORGHE VIDICAN

medic veterinar. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Familia Comaniciu. (3526)

 

* Cu profundă durere în suflete ne luăm rămas bun la plecarea fulgerătoare din această lume a bunului nostru coleg și prieten, medic primar veterinar, 

dr. GHEORGHE VIDICAN.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei îndoliate. Dr. Vasile Coman și dr. Ioan Iancu. (3522)

 

* Copleșiți de tristețe, l-am condus pe ultimul drum pe iubitul nostru tată, socru și bunic

NICOLAE SAMUILĂ,

din Căuașd. Sufletul său bun a plecat la ceruri în 1 mai 2020 pentru a se regăsi cu draga noastră mamă, plecată la cele veșnice cu doar nouă luni în urmă. Amintirea sa va rămâne veșnic vie în inimile noastre iar vorbele sale duioase și înțelepte ne vor însoți mereu. Dumnezeu sa-l odihnească în liniște și pace! Fiica Ica Gepian, ginerele Petrică, nepotul Petrișor cu soția Silvia.

 

* Cu adâncă  durere în suflete, ne luăm rămas bun de la dragul nostru tată, bunic și străbunic

NICOLAE SAMUILĂ.

S-a stins la vârsta de 96 de ani în liniște și împăcat. A trăit frumos, trudind și cu frica lui Dumnezeu, având demnitatea și candoarea generației trecute. Nu vom uita niciodată dragostea și bunătatea cu care ne-a înconjurat. Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Sa! Fiul Nicu Samuilă și Ițu, nepoatele Ramona și Alinica cu familiile.

 

* Drum lin printre stele, sora mea dragă! S-a stins din viață singura mea soră,

MĂRIA BOROȘ-MOCEAN,

după o lungă și grea suferință. Nepoților mei Ioana, Florin și Nadina, toată compasiunea mea. Sora Lenuța Szalo.

 

* Suntem alături de voi Ioana, Florin și Nadina, acum când ne luăm rămas bun de la mama voastră și tușica noastră, 

MARIA BOROȘ-MOCEAN.

Domnul să o odihnească! Nepoata Cristina Szalo cu familia. 

 

* Ne despărțim cu greu de tușica noastră 

MARIA BOROȘ-MOCEAN,

care s-a stins din viață după o grea suferință. Sincere condoleanțe pentru voi Ioana, Florin și Nadina. Ionuț și Tina Szalo.

 

* În aceste momente de grea încercare pricinuite de trecerea în neființă a mamei dragi, suntem alături de verișorii noștrii, Ioana, Florin și Nadina. Dumnezeu să o odihnească în pace. Sincere condoleanțe. Familia Szalo Mureșan Dumitru, Ionela, Andra și Gulia.

 

* În 29 aprilie,

ION GHEORGHE ROMAN

(în vârstă de 80 de ani, profesor și director al școlii din Dernișoara), a pierdut lupta cu viața. Cu inima plină de durere, nu ne rămâne decât să Îl rugăm pe Dumnezeu să vă așeze sufletul în rândul celor drepți, și alături de scumpa dumneavoastră soție să vă găsiți binemeritata odihnă.

 

* Regretăm dispariția fulgerătoare a colegului nostru

ec. TEODOR DAN SARCA.

Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică! Colectivul SIF HOTELURI SA.

 

* Cu durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a celui ce a fost tată și soț, 

NERONE AUREL BREBE, 

la vârsta de 47 de ani. Vei rămâne mereu în inimile noastre! Cristina, Alexandra și Bogdan Brebe. (3520)

 

* Fie ca lumina veșnică să însoțească sufletul tău blând, dragul meu frate 

NERONE (NONE) AUREL BREBE. 

Nu te vom uita niciodată! Sora Maya și nepoții Andrei și Miruna. (3521)

 

* Împărtășim durerea colegei noastre Ana Maria Popa care la o săptămână după moartea mamei trebuie să se despartă și de scumpul ei frate,

AUREL.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Colectivul DJTS Bihor. (3527)

 

* Odihnă veșnică doamnei

EMEȘE SILAGHI.

Sincere condoleanțe familiei din partea colectivului Unității 1 Igiena. (3528)

 

* Cu adâncă durere în suflet ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț, tată, socru și bunic

NICULIȚĂ MONEA,

din Vașcău. Mia, Manuela, Marius, Mioara și Andreea.

 

* S-a stins din viață înconjurat de toți cei dragi lui „ FRĂȚÂNUL”  meu drag

NICOLAE MONEA – (GICĂ),

din Vașcău. Dumnezeu să-l ierte! Sora Doina Ilion.

 

* Un gând de alinare și compasiune pentru prietena noastră DOINA ILION și familia ei greu încercată, acum când se despart de dragul lor

NICOLAE MONEA,

din VAȘCĂU. Dumnezeu să-l ierte! Dana, Mariana și Cristi Didă.

 

* Suntem alături de fosta noastră colegă, Mia Monea, acum când se desparte de cel care i-a fost soț,

NICOLAE (GICĂ) MONEA,

din Vașcău. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Primăriei orașului Vașcău.

 

* Împărtășim durerea fostei noastre colege și prietene, Mia Monea, și a familiei ei acum la despărțirea de cel care le-a fost soț, tată, socru și bunic,

NICOLAE (GICĂ) MONEA,

din Vașcău. Un ultim și pios omagiu din partea familiei Florin Porge, din Vașcău.

 

* A plecat la ceruri unul dintre cei mai fideli suporteri a echipei Biharea Vașcău,

NICOLAE (GICĂ) MONEA,

din Vașcău. Drum lin spre cer, GICĂ, de unde, cu siguranță, vei urmări la fel de pasionat jocurile echipei tale favorite de lângă Apa Boiului. Un ultim și pios omagiu din partea lui Ionel Popa.

 

* Un ultim omagiu dragului și bunului prieten, celebru interpret local de muzică ușoară

GICĂ MONEA,

din Vașcău. Familiei întreaga mea compasiune. Prof. dr. Cornel T. Durgheu. (3532)

 

* Suntem alături de colega noastră de clasă, Doina Monea (Ilion), la plecarea spre cele veșnice a fratelui  

NICULIȚĂ. 

Doamne odihnește-l! Condoleanțe familiei! Colegii de clasă din promoția 1964 și dirigintele lor, prof. Petru Vesa, ai Liceului din Ștei. (3534)

 

* Cu multă durere în suflet, ne luăm rămas bun de la cel care a fost

AUREL MOCIORAN,

soț, tată, frate, bunic, socru, cumnat, unchi, coleg și vecin și care s-a stins din viață în 30 aprilie 2020, la vârsta de 81 ani.

AUREL

a fost un vizionar, inventator, patriot, un exemplu de echilibru și răbdare și un ocrotitor al copiilor. Vom păstra veșnic vie amintirea ta. Dormi în pace! Familia îndoliată (soția, fiicele, ginerele și nepoții). 

 

COMEMORĂRI

 

* S-a scurs un an de dor, de amintiri, de dragoste, de la despărțirea de soțul, tatăl și bunicul

col. r. ILIE CRISTEA.

Dorul de tine, TATĂ, nu se va stinge niciodată. Ne rugăm bunului Dumnezeu să te odihnească alături de îngeri în Împărăția Sa. Soția Maria și copiii Adrian, Cristina și Ramona cu familiile lor. (3519)

 

* Timpul ce a trecut, 6 ani, nu a șters din sufletele noastre durerea pierderii fratelui, soțului, tatălui, bunicului, socrului, unchiului

GRAȚIAN BAICU

din Chiraleu. Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Mulțumim celor ce-i vor păstra un minut de reculegere. Familia îndurerată. (3510)